2012-06-02 18:30:46

Asta aflăm, fără surprindere, din propria lui declarație, că Gicu Grozav ar vrea să rămână la Cluj, dacă ar fi după dorința lui. Ceea ce comportă unele comentarii.

Mai întâi, nu credem că a fost o simplă declarație de presă, ceva de rutină. După câte se vede, chiar și numai din imagini transmise, băiatul este sincer, fondul să fiind unul preponderent emoțional și sensibil. Explozia și forța în joc, de câtă forță dispune, din sensibilitatea emoțională vin. Reușitele, din inspirație, cizelate, e adevărat, prin multă muncă, adică exercițiu, antrenament. Iar inspirația este legată, după cum se știe, mult mai mult de emoționalitate, decât de interes. Cariera lui viitoare, în alți termeni, felul în care va evolua ca profesionist, din aceste resurse emoțional-senzitive se vor dezvolta, cum s-au dezvoltat și până acum, ca să explodeze în această primăvară, cum s-a văzut: neadaptarea lui în Occident are o astfel de bază și explicație, ca un ins sensibil și emoțional, care s-a trezit singur într-un mediu rece, neaderent, deci străin. Explozia a venit după ce Clujul și echipa lui de suflet au activat acest fond originar, trezindu-i energiile și aducându-le în stare de inspirație explozivă sau explozie inspirată, cum vrem să-i spunem.

Din păcate, patronul, care este prorietarul lui de drept, dreptul acela cu acte bazate pe bani, n-a ascultat sfaturile de a aduce un psiholog pe lângă echipă. A adus, în schimb, tot soiul de „factori” politici, complăcându-se în eroarea de a crede că politica rezolvă tot ce nu poate rezolva banul. Dar dedesubturile sufletești nu le poate rezolva nici politica și nici banul; pot, cel mult, să le dea o anumită turnură, dar nu mai mult.

Pe seama numelui acestui băiat de 21 de ani s-au făcut mai multe apropieri și potriveli de cuvinte care sunt, de fapt, una singură, repetată mecanic de mai multe guri și condeie, cum papagalul repetă cuvântul pe care-l  aude cel mai des. Sporul lor de inteligență, adică de înțelegere a fenomenului este aproape nul, rămânând la suprafața cea mai subțire. În lecturi mai vechi am găsit un anume Grozav, un fel de posibil strămoș mitic, în împrejurimile Abrudului sau ale Câmpeniului, din Munții Apuseni, ceea ce este tot una. A fost amestecat în tumulturile de acolo, ori poate din ele i s-a tras porecla devenită nume, pe vremea lui Horea sau a lui Iancu, nu mai țin minte care și n-are nici un rost să verific, acum. Putea să fie moșul cu Horea și fiul sau nepotul cu Iancu. Important este că a fost un Grozav și că și-a meritat, într-adevăr, numele. Să aduci un astfel de strănepot la Cluj este cel mai firesc lucru. Sunt probe istorice care atestă că mulți dintre descendenții luptătorilor din munți s-au stabilit la Cluj, mai ales după Marea Unire din 1918. În tinerețea mea, era un profesor, cred, cu numele Faur, un bărbat înalt, frumos și puternic, care din primăvară până în toamnă târziu, bătea mingea de tenis pe terenurile de lîngă stadion sau din parcul sportiv. Venea cu cei doi băieți, în prag de adolescență, pe care-i supunea la antrenamente lungi și obositoare. Am aflat, despre el, că a început cu fotbalul, figurând în prima echipă a Universității, cea de la înființare. Și mai târziu am aflat că era originar din Câmpeni și că tatăl să fusese nimeni altul decât un renumit tribun de la 1848.

Să duci un astfel de Grozav la Ploiești, orașul lui Caragiale, într-un fel, e drept, dar mai ales cel al lui Candiano Popescu, cel cu acea republică de câteva ore, devenit, mai pe urmă, aghiotant regal, înseamnă să ignori și să nu-ți pese de toate datele constitutive ale unui caracter uman, de ceea ce spun înaltele științe sociologice, psihologice și istorice și să te dai legat legilor hazardului. Adică, să joci la ruletă. Adevărat, poate să iasă un număr câștigător, dar șansele cele mai mari sunt să iasă un rateu. În fapt, dacă patronului-proprietar i-a ieșit cartea și a câștigat cu aducerea lui Gicu din Belgia, nu pur și simplu norocului trebuie el să mulțumească. N-a fost o chestiune de șansă și nu știu dacă acest patron a înțeles sau poate să înțeleagă așa ceva. A fost ceva pe care un psiholog avizat, cum este cel pe care echipa patronului respectiv nu-l are, ar putea să explice, matematic aș zice: cum factorul X, care sunt datele originare, constitutive, ale jucătorului, în combinație cu factorul Y, care sunt toate datele ambianței de la Cluj, au dat rezultatul Z, care sunt explozia jucătorului Gicu Grozav din primăvara trecută, culminată cu golul marcat în poarta Elveției.

Spre neliniștea personajului respectiv, care, de altfel, nu pare să fie deloc neliniștit, plănuind, după cum se vede, dezintegrarea echipei pe care a preluat-o acum câțiva ani, mai abitir, cum se spune pe la Ploiești, decât ar fi făcut-o două personaje bine cunoscute din Gruia, despre care nici nu se știe sigur că ar fi vrut s-o desființeze, dar despre acest personaj, acum, este destul de vădit, raționamentul care pune sub semnul întrebării mutarea forțată (căci asta va fi, dacă va fi) a lui Gicu Grozav la Ploiești, care este, acum, un fel de suburbie a Bucureștiului și sunt sigur că se va vedea aceasta, ei bine, acest raționament poate fi extins și aplicat și la alți jucători din lotul supus la (tăiere, era să zic) transplant. Căci ce ziceți de Hoban? Dar de Cojocnean? Dar, mai ales, de Vlăduț Morar? Îi vedeți topiți de dorul de a se jertfi pentru lupii galbeni? Dacă se va jertfi, vreunul, se va jertfi pentru bani. E treaba lor, decizia lor, să-i câștige sănătoși. Dar ce ziceți de Szukala, care nu este numai polonez, dar și neamț? Fiecare ar merita câte un mic excurs psihologic cu concluzia, mai mult decât probabilă, că viața de fotbalist, după ce că nu este ușoară deloc, nu este chiar atât de plăcută pe cât pare. Ba chiar deloc.

Dar contează, oare, așa ceva? Mai mult ca sigur: pentru patron nu contează. Pentru patron contează doar să nu mai piardă bani, din cei mulți pe care îi are, ba chiar să mai adauge, cât de mulți, la cei mulți. Iar drept mulțumire, putem fi siguri că-i va trata, pe băieți, cu câte doi mici și echivalentul ploieștean al gulașului, eventual o tuslama, unitățile etalon pentru mulțumirea dsale. Ce ziceți, herr (sau pane) Szukala?

Mircea Tomuș