2022-08-11 14:13:06

Patru etape. Două puncte. Două penalty-uri ratate. Un meci fără nici un şut pe poartă. 

”Catastrofă”, ”sub orice critică”, ”străini de fotbal” – cam astea sunt câteva dintre epitetele care însoţesc multe dintre comentariile legate de parcursul de până acum al FC Universitatea în Superligă. 

La dat cu pietre cred că e greu de găsit ”profesionişti” mai buni decât suporterii români de fotbal. La primele probleme, cei care erau eroi cu câteva zile / săptămâni / luni în urmă devin dispensabili. ”Să vină alţii!”, e de multe ori sloganul preferat. De-a lungul anilor, am trăit la ”U” nenumărate astfel de momente. Şi tot au venit alţii... Şi apoi au plecat, că alţi ”alţii” erau mai buni. Sau aşa credeau ”profesioniştii” de care aminteam înainte. Recunosc, uneori m-am numărat şi eu printre ei. De această dată, însă, nu înţeleg această atitudine. 

Acum un an şi jumătate, o dată cu startul ultimului pas al proiectului ”promovarea în prima ligă”, la ”U” s-a instalat o situaţie pe care de multă vreme nu am mai trăit-o, caracterizată în cea mai mare parte a timpului de linişte, continuitate, rezultate pozitive. Au mai fost şi sincope, ”profesioniştii” şi-au făcut glasul auzit puţin, dar prestaţia echipei le-a cam închis gura rapid; mai ales după barajul cu Dinamo şi după primul joc al noului sezon – poate cea mai bună prestaţie a unei echipe de fotbal a Universităţii în ultimii 15 ani. A urmat apoi egalul cu Craiova, eşecul cu FC Argeş şi ”profesioniştii” s-au trezit la viaţă. De la portar până la atacant, de la antrenorul principal până la preparator fizic, de la preşedintele clubului până la responsabilul cu echipamentele, nu cred să fi scăpat careva de ”urări de bine”. Iar cei care cumva au reuşit să scape, au făcut rost de ele după înfrângerea cu Petrolul. 

Nu e Lincar cel mai bun antrenor din lume, la fel cum nici Gorcea nu e urmaşul perfect al lui Neuer; să vorbeşti despre Ispas şi Bălan şi să te gândeşti la Van Dijk sau Lewandowski sună mai degrabă a glumă; Pires şi Filip nu sunt nici ei Kante sau Kimmich. Şi nici nu e nevoie să fie. Sunt, cu toţii, jucătorii Universităţii Cluj. O echipă tocmai revenită în prima ligă după 7 ani de chin. O echipă care a demonstrat în primele jocuri că poate face faţă nivelului la care doar visa în urmă cu un an şi jumătate. O echipă care – oricât de mult ne-am dori noi altceva – ar bifa o mare performanţă dacă şi la startul viitorului campionat va juca în Superligă. 

Aşa că hai să lăsăm deoparte visele de Champions League şi atitudinea de ”profesionişti” la datul cu pietre, măcar până când mai trec 4-5 etape. Şi dacă atunci tot vom avea mai puţine puncte decât meciuri jucate, sunt convins că nu va fi nevoie să strigăm din tribune sau pe internet ”să vină alţii!”... vor fi ei deja cu bagajele făcute şi în drum spre Cluj. 

Până atunci, însă, hai să încercăm ceva ce vedem mult prea rar în fotbalul românesc în momentele de cumpănă: să îi încurajăm pe cei care sunt acum la echipă, să le arătăm ce înseamnă să fim cu adevărat suporteri ”la bine şi la greu”, să lăsăm deoparte micile nemulţumiri, să ne înghiţim vorbele de ocară. Să fim alături de ei. Pentru ”U”. 100%”!

Vasile Racoviţan