2012-05-18 09:06:28

Omeneşte raţionând, cu câteva ore înainte de ediţia a doua, reluată, a derbiului clujean, vineri seara, pe arena care nu poate avea alt nume decât Dr. Mircea Luca, nu se poate întâmpla decât una din următoarele 4 (patru) variante:

1. Tribunalul de la Lausanne să dea câştig de cauză reclamantului, atribuindu-i victoria la masa verde, cum se spune, cu 3-0. În acest caz, am avea încăodată o campioană a ţării stabilită în afara întrecerii sportive, dacă poate fi numit aşa ceva fotbalul actual. Fotbaliştii şi suporterii lui U ar avea frustrarea de a nu-şi fi confruntat forţele pe teren cu adversarii lor şi de a fi învinşi fără un joc complet. N-ar fi să fie mare lucru, se poate şi aşa, după cum se zice că ar fi o vorbă românească.

2. Echipa din deal să câştige pe teren, ceea ce este posibil şi destul de probabil. Ne vom aduce aminte că stadionul ei mai poartă numele Dr. Constantin Rădulescu, sau nu?, care nu este altul, pentru vechii U-işti, decât Doctorul Jumate. Ar câştiga medaliile, înainte de ultimul lor joc din campionat, pe teren. Bravo lor. Să le fie de bine. De fapt, sunt şi ei oameni care trăiesc dintr-o muncă, deloc uşoară. Sunt slujbaşi, simbriaşi am putea spune, ocolind un termen mai radical, care s-ar putea să-i supere, deşi adevărul este că pot fi vânduţi oricând de patronul lor, care le este proprietar, la bucată. Iar pâinea pe care o mănâncă pe-aici cred că are şi câte-un sâmbure amar, deşi i se adaugă destul lapte şi multă miere. Cei de la U vor putea avea consolarea că s-au luptat până la ultimul strop de energie, dacă o vor face, iar suporterii lor îi vor aclama, în acest caz, aproape ca şi când ar fi câştigat. Nu pot şi nu vreau să-mi imaginez că nu se vor dărui total, dar, cum se ştie şi admite orice om cu scaun la cap, fie el şi scaun de tribună sau peluză, şansa, pura şi simpla şansă poate decide un joc de fotbal. Fără să mai vorbim de acel personaj în costum negru, care împarte dreptatea şi care, la prima ediţie a derbiului neterminat, şi-a parafat
prestaţia cu o cruce mare, făcută pe piept, în văzul camerelor de luat vederi, şi cu o mască de sfinx impenetrabil cu faţa de piatră. Crezând, bietul de el, că poate împăienjeni privirile zecilor de mii de ochi din tribune, care văd şi ce nu este, d-apoi ce este clar ca lumina zilei! Pentru ca, până la urmă, să se dovedească faptul că nu ştie să scrie decât cu litere mari de tipar şi cu greşeli de limbaj.

3. Să câştige U. Ar fi o victorie a tinereţii şi dăruirii, altceva decât sumele de cinci cifre la care este evaluată victoria celorlalţi. Ar fi o bucurie nespusă pentru minunaţii lui suporteri, o reeditare a unor glorioase episoade ale unui trecut unic, care le-ar asigura băieţilor de astăzi un loc de onoare în galeria eroilor Clujului şi nu numai ai lui. În inimile tuturor se vor aprinde şi vor lumina acele focuri sacre care au celebrat şi celebrează, în eternitate, amintirea marilor nume din istoria clubului. Stadionul Dr. Mircea Luca va fi, cel puţin virtual, pentru o seară, ceea ce a fost vechiul Ion Moina într-un memorabil 1 noiembrie, o mare de făclii. Termenul tradiţional ardelenesc de luminaţie îl cunoaşte foarte bine patronul din Gruia, încă de-acasă, dar ceea ce ignoră dlui este acea seară magică de acum câţiva ani, unică în analele fotbalistice de pe mapamond, cu adânca ei semnificaţie, deşi are, în schimb, destule cunoştinţe de specialitate şi mai ales mare încredere în tehnica megasonorizărilor mecanice. Vizibil îngrijorat de o astfel de perspectivă, dsa intervine pe la diverse foruri incriminând dorinţa de victorie a echipei adverse ca pe ceva, pasă-mi-te, reprobabil. Aşa ceva şi mai ales pe faţă nu făceau nici conducerile vechilor echipe oficiale, Steaua şi Dinamo, create şi puse să câştige campionate şi cupe ca să demonstreze superioritatea unui sistem social care produce astfel de fenomene. Şi cărora echipa lui U, sub denumirile pe care le-a avut ea, le mai administra, din când în când, câte-o drăguţă de bătaie, cum se spune pe la Ardeal, ca s-o ţină minte şi ele şi toată suflarea fotbalistică a ţării. Acestea au fost adevăratele trofee ale lui U, ele îi împodobesc şi astăzi panoplia. Numai că sportul adevărat, dacă este adevărat, nu demonstrează nimic în afara esenţei sale sportive, ca şi arta, care nu demonstrează nimic în afara câmpului strict estetic. Tocmai de aceea, marii pedagogi şi profesori, unii tocmai din câmpul medicinii, precum Onisifor Ghibu şi Iuliu Haţeganu, când au întemeiat clubul sportiv universitar de la Cluj, l-au pus sub semnul unic al devizei antice: mens sana in corpore sano! Iar nu sub cel al vreunui profit de altă natură, decât cel strict sanitar (de la sănătate) şi moral. Acesta este răspunsul la persiflările emise din Gruia despre sărăcia de trofee a vechiului club studenţesc, care nu şi-a propus niciodată să câştige campionatele de fotbal, acontate totdeauna de puternicii zile, pentru a face paradă cu ele în circul politic al vremurilor, dar, în schimb, şi-a umplut vitrinele de trofee câştigate la atletism, care este disciplina disciplinelor sportive şi sportul sporturilor, atâtea câte n-ar putea strânge formaţia din deal nici într-un secol de existenţă.

4.Ar putea să se întâmple orice altceva decât cele de la punctele 1,2 şi 3. Orice. Este puţin, foarte puţin probabil, dar nu total imposibil. Trăim, doar, sub zodia tuturor posibilităţilor.

Această cronică a fost încheiată şi transmisă vineri, 18 mai, la ora 8,10 dimineaţa.

Mircea Tomuş