Web design Cluj
Tomu?: Ce se întâmplă, doctore?

2010-10-04 02:05:58



Păstrându-ne în limitele ?i termenii conven?iei de sub ochii no?tri, se pare că este un moment delicat al opera?iunii U. Cu to?ii sperăm, cred, că nu este unul decisiv, din care să urmeze degringolada totală ?i nereu?ita experimentului. Cât, încă, lucrurile mai pot fi sub control, putem încerca unele însăilări de gând. ?i, cum ideea de U se întemeiază pe tradi?ie, în forma ei pură nefiind altceva decât tradi?ie vie, să întrebăm trecutul, cum vechii greci întrebau oracolul.
Iar trecutul ne spune că, dintotdeauna, în jurul echipei era câte un conclav de medici, neoficial ?i benevol. De altfel, de?i în numeroasele ei formule au figurat ?i alte profesii, ca juri?ti, economi?ti, agronomi ?i ingineri, chiar ?i un filolog, Gane, se pare că medicii i-au asigurat structura de rezisten?ă, începând cu cei dinainte de război, dintre care nu l-am ?tiut decât pe marele dermatolog dr. ?ârlea, tatăl celor două surori gemene, sportive de frunte cu ini?iala magică pe piept ?i în inimi, ?i continuând cu marea echipă a reîntoarcerii din bejenie, care începea cu dr. Cristea, continua cu dr. Vigu ?i apoi dr. Medrea, dr. Luca, dr. Joja, dr. Rădulescu, până la extrema stângă, dr. Coracu, pentru ca să mai vină, peste ani, dr. Georgescu, dr. Ivansuc ?i dr. Szabo. Încât echipa de fotbal părea uneori, cum se spune, o afacere de familie a medicinii clujene, de la care luase, de fapt, ?i porecla de ?epcile ro?ii, insemnul vechi al studen?ilor medicini?ti. Ei bine, se pare că, în câteva din astfel de momente delicate, inerente oricărei istorii ?i mai ales celei fire?ti ?i nu construite artificial, prin măsuri politice ?i administrative extrafotbalistice, deci în asemenea momente delicate, acel conclav neoficial de medici a prescris câteva recomandări ?i remedii salvatoare, nemaivorbind de salvarea ideii de echipă universitară prin inspira?ia medicală a marelui dr. Iuliu Ha?eganu. Astfel, o dată, diagnosticând slaba rezisten?ă fizică a jucătorilor, a fost chemat marele dascăl de atletism, profesorul Ion Arnăutu, care i-a luat pe băie?i la o pregătire fizică exemplară, de fugeau pe teren ca iepurii, cum zburdă, astăzi, mânjii lui Dorinel Munteanu, printre reperele steliste ?i dinamoviste. Altă dată, s-a diagnosticat slaba rezisten?ă psihică ?i echipa a fost încredin?ată unui medic psihiatru, care i-a întărit fibra încrederii în sine ?i a rezisten?ei psihice în bătălie, prin insistente terapii specifice de grup.
?i, fiindcă veni vorba de D.M., poate că n-ar strica o scurtă analiză a cazului său, pornind de la întrebarea: a fost bine sau n-a fost bine că noul investitor, la venirea d-sale, i-a declinat oferta vizibilă chiar ?i de acasă, din fotoliul din fa?a televizorului? Codul etic al sufletului de U-ist, nu numai al celui tânăr ?i înflăcărat, dar ?i al celui mai ponderat, prin ani, spune limpede ?i răspicat: da, a fost bine! Dar loc de îndoială rămâne, iar îndoiala se poate alimenta nu numai din ecoul rezultatelor echipei de la malul Dunării, dar ?i în perspectiva angajamentului într-un proiect pe termen lung ?i în termenii simpli ?i clari ?i drep?i ai în?elegerii ?i raporturilor dintre antrenorul ei ?i prudenta, în?eleapta ?i diplomatica ei conducere, căreia nu-i lipse?te nici un dram sub?ire de humor. Dar, cum humorul ?i este una din por?ile cele mai accesibile ale în?elegerii simple a lucrurilor complicate, poate că noua conducere a lui U ar trebui să afle locul important pe care această predispozi?ie etern umană, formă specială a inteligen?ii, l-a ocupat în istoria echipei ?i despre care stau mărturie , astăzi, scăpărările de râs stenic din Cronica bestială ?i din alte pagini ale siteului, inclusiv transmiterile live ale meciurilor. Încât dl Paul Cazan, care este un fel de statuie vie a sobrietă?ii dâmbovi?ene, căci există ?i a?a ceva!, ar putea să-?i mai descre?ească fruntea ?i să-?i mai lumineze obrazul cu o lumină de zâmbet. Poate ar vedea lucrurile ?i altfel.
?i mai este ceva. Se pare că, la noi, la români, func?ionează recomandarea universală ?i veche de când lumea: când ai o problemă mai greu de rezolvat, întreabă-?i mama sau so?ia! Povestea cu mama lui ?tefan cel Mare o ?tim cu to?ii, dar mai ?tim că, la Delfi, oficia o preoteasă ?i că tipul etern al prezicătorului, pe care l-a ilustrat tragic ?i strălucit ?i Casandra, era, de fapt, prezicătoarea, inspirata, iluminata. Or, ce-a spus vocea feminină, în acest caz, prin dna D.M., de la domiciliul d-sale, din Germania? A spus că so?ul d-sale să rămână la Cluj, să fie surd la chemarea sirenelor dâmbovi?ene cu pantaloni scumpi ?i palat de aur, să se întoarcă la Cluj, după nefericita aventură, mai scurtă decât cele mai scurte zile napoleoniene.
Dar dacă a?a a zis o doamnă din Germania, care vede foarte bine lucrurile din România, oare ce-i spune, astăzi, o doamnă din Moreni fiului sau so?ului de la Cluj? Nu putem ?ti, dar putem presupune. Morenii nefiind departe de Ploie?ti, iar Ploie?tii fiind foarte aproape de fostul cătun Haimanale, unde s-a născut autorul Scrisorii pierdute, o variantă ar fi să ne putem aminti ce i-a spus consoarta d-sale lui Ghi?ă Pristanda, poli?aiul târgului, care i-a spus cam a?a, despre superiorul lui, prefectul: Ghi?ă, Ghi?ă, pupă-l în bot ?i papă-l tot, că sătulul nu crede la ăl flămând! Cealaltă variantă ar fi să ne amintim că de la Moreni la Gala?i sunt numai doi pa?i, hai, să zicem trei, că e prin Bărăgan, ?i că se poate vedea, ca prin gard, în curtea vecinilor de la O?elul; unde umblă vorba că sunt mai multe antrenamente săptămânale decât chiar zilele săptămânii ?i unde victoriile se sărbătoresc, după tipicul vechi, prin muncă, dar muncă pe bune. ?i rezultatul s-a putut vedea chiar în recentul meci cu Dinamo, în care, dacă gălă?enii au ratat un penalti, au putut zice: nu face nimica!, pentru că la scurt timp au marcat; iar dacă Dinamo a egalat, băie?ii dlui Stan n-au lăsat să treacă mai mult de cinci minute ?i au luat din nou conducerea.
Cât despre dl Marian Pană, am văzut o scurtă imagine a d-sale cu un zâmbet cam strâmb, care poate părea suspect ?i ar trebui neapărat descifrat de un maestru psiholog. Pe lângă aceasta, declara?iile d-sale optimiste, dinaintea fiecărui meci, mai ales a celor din deplasare, au început să devină stereotipe, ceea ce înseamnă că optimismul pe care-l comunică poate fi unul strict formal ?i conjunctural. O speran?ă reală ar putea sădi, însă, in inimile U-iste, credin?a d-sale în inspira?ie, dacă este sinceră ?i tare, pentru că, pe de o parte, inspira?ia seamănă cumva cu norocul, iar, pe de alta, are acel rol armonizator ?i îmbărbătător pe care-l are arta inspirată a unui dirijor. Ca ?i acesta, la pupitrul unei forma?ii de 11 violoni?ti ai traseelor cu mingea, antrenorul poate alege partitura potrivită cu locul ?i momentul, ceea ce înseamnă că nu va cânta Mozart la un bal de cartier ?i nici manele într-un salon elegant. Oricum, adunând una ?i scăzând alta, cred sincer că îndepărtarea dsale, a dlui Pană, acum, ar fi o mare gre?ală, chiar ?i numai pentru faptul că n-ar reprezenta o garan?ie pentru nimic altceva mai bun decât pentru o altă experien?ă scurtă, urmată de o altă îndepărtare rapidă. Dacă se vrea o construc?ie serioasă la Cluj, pe temeliile vechiului U, nu se poate lucra decât pe termen lung. Termenul lung ?i viitorul fiind în mâinile dlui prof. Mihai Georgescu, trecutul ne spune că între luptătorii echipei s-au conturat, în mare, cam trei straturi de material uman: erau, la bază, cei care se legau de potcoava magică pe via?ă, neputând în?elege cum ar fi să îmbrace alte culori, cum a fost doctorul Luca, dar ?i doctorul Georgescu, Paul Marcu, Ion Suciu, portarii Mogu? ?i Nicoară, Petru Emil, cu o sincopă, Remus Câmpeanu, ?i chiar nepotul d-sale, Septimiu, care a jucat altundeva numai afară, în străinătate, ca într-o altă lume sau altă existen?ă, dar ?i Hora?iu Moldovan, Felician Mure?an, Dan Anca, Vi?inel Cri?an, Poratzki, Kromely, după ce-a venit la Cluj. Au fost unii, din acest strat, dar ?i din cel de al doilea, care au plecat ca să se piardă, ca ?i cum destinul lor ar fi fost acela de a arăta tocmai aceasta: că numai U poate fi casa lor ?i nici una alta. A?a au fost Miron Dragoman ?i Sandu Moldovan, dar ?i Zoli Ivansuc, Gane, Zsolt Muzsnay, unul din cei doi fra?i Brătieni, Ovidiu Maior ?i mul?i al?ii, care au fost absorbi?i de mirajul echipei studen?e?ti, au strălucit, o vreme, pe firmamentul Clujului, ca ni?te comete, ?i ca imaginea unor comete au ?i rămas, pentru viitor. ?i a mai fost ?i cel de al treilea strat, al pasagerilor de-o clipă, după măsura termenelor lungi, cât să fumezi o ?igară ?i să bei o cafea, într-o gară de tranzit. Cu to?ii împreună au construit ?i constituit un edificiu, acela care ne alimentează visurile ?i ne procură veninul amar al decep?iilor, nouă celor care am ales, ori suntem damna?i, să experimentăm, pe lângă via?a noastră reală, ?i dublul ei figurat într-o pasiune pentru ceva.
Încât această experien?ă a trecutului se pare că ?opte?te la urechea dlui Walter că, dacă vrea să prindă rădăcini la Cluj, dar să mai dea ?i ramuri grele de flori ?i fructe, va trebui să-?i caute ?i să-?i formeze oamenii de rezisten?ă ?i de termen lung, cei pentru care lan?ul sau funia care-i leagă de-o simplă iluzie are cea mai plăcută atingere ?i cea mai u?oară povară, mai mult, cea prin care se simt purta?i prin înăl?imi. Sunt buni ?i băie?ii cu contract pe un an ?i pe doi, dar ei vin ?i pleacă ?i chiar dacă par a veni la momentul potrivit, niciodată nu este sigur că pleacă la un moment potrivit ?i încă mai mult: nu se ?tie care e acel moment potrivit ?i pentru cine anume este potrivit. Este adevărat că lumea pare a fi intrat într-o zodie a mi?cării unanime ?i perpetue, că fiin?a umană actuală ?i mai ales cea a viitorului este ?i pare că va fi călătorul etern, dar filosofia înaltă a existen?ei spune că via?a este echilibru, iar existen?a este ?i ea echilibru. Numai distrugerea înseamnă mi?care absolută, după cum ?i repausul absolut este moarte prin înghe?. Iar gândul acesta ne aduce, din nou, în domeniul fragil al inspira?iei, care este vecină cu ?ansa. Ceea ce înseamnă că nu putem dori ceva mai bun celor doi dirijori, unul al unui ansamblu simfonic, celălalt al unei forma?ii camerale, o cameră de dimensiunea unui teren de fotbal, decât inspira?ie, că norocul vine pe urma ei. ?i să le mai ?optim că, totu?i, spre deosebire de noroc, inspira?ia nu cade din cer, nu vine neapărat peste tine, cum vine ploaia, ?i că există tehnici ?i metode ?tiin?ifice de pregătire a stării de gra?ie ?i de provocare a scânteii creatoare. Ceea ce ne întoarce la medici, cu diplome sau fără, cu argin?i ?i mai degrabă fără, sfătuitori ?i terapeu?i, sub formă de fiin?e vii sau tomuri mai groase ?i mai sub?iri, pline de învă?ături ?i învă?ăminte. Fotbalul este via?ă stilizată, deci un fel de cultură, ?i are biblioteca lui din Alexandria lui ideală, care poate fi doctor la toate.
Deci să nu ne fie treamă să întrebăm, din contră, acum e momentul: Ce se întâmplă, doctore?
[i]Mircea Tomu?[/i]

  • Tomu?: Ce se întâmplă, doctore?

Stiri din aceeasi categorie

Pogacean: Se ridica cortina

2026-08-02 12:54:19

Doi copii cântă şi sar la T2. Au fulare cu Şepcile Roşii legate de frunte. Pe stadionul din Sfântu Gheorghe. Într-o joi. "U" joacă cu norvegienii de la Brann - numai realitatea poate pict ...

Poga: Portile cetatii

2026-07-13 20:25:45

Un râu curge şi nu se uită în nici o altă direcţie, doar curge. Roata morii doar cerne prin ale sale roţi şi macină ani, stări, generaţii, clipe, lacrimi, bătături ale beţelor de steag şi tobe. S ...

Racovitan: Pentru "U". 100%!

2022-08-11 14:13:06

Patru etape. Două puncte. Două penalty-uri ratate. Un meci fără nici un şut pe poartă.  ”Catastrofă”, ”sub orice critică”, ”străini de fotbal” – cam astea sunt c&a ...

Total voturi: 60

Care este poziţia pe care se va afla Universitatea Cluj la finalul sezonului regular al Superligii în ediţia 2024-2025?

Între primele șase echipe (play-off)
Între locurile 7-9
Între locurile 10-13
Între locurile 14-16


Inregistrare ca suporter
Pentru a-ti confirma contul va fi necesar sa ne oferi un link spre profilul tau de Facebook sau Numele unui veteran din galerie care sa confirme ca te cunoaste!

Campurile marcate cu * sunt obligatorii

Probleme vizualizare site

În cazul în care site-ul nu îl vedeţi aşa cum trebuie, vă rugăm downloadaţi de AICI fontul Calibri şi fişierele din arhivă copiaţi-le în folderul "Fonts" din Windows-ul dumneavoastră (C:\WINDOWS\Fonts)