Web design Cluj
Radu: Povestea povestilor

2010-06-20 18:08:17



A fost odata ca niciodata, ca daca n-ar fi fost nu s-ar fi povestit, o preafrumoasa fata. Era foarte saraca, dar frumusetea ei atrasese o gramada de admiratori, care veneau din toate colturile lumii sa o vada, sa-i cante si sa-i transmita dragostea lor.
Intr-o zi, splendoarea Cenusareasei (caci de ea era vorba) a ajuns la urechile lui Fat Frumos, care deindata s-a urcat pe calul lui alb inmatriculat in tari straine, trecand Padurea fermecata sa-i ceara mana.
Ajungand la casa ei, darapanoasa si aproape daramata, Fat Frumos afla ca nu a fost singurul pretendent la mana ei. Nu, Cenusareasa nu era virgina, ba chiar avea un trecut zbuciumat. Prin patul ei trecusera doar in ultima vreme Balaurul cu sapte capete, Frumosul din padure adormit, ba chiar si Piticul porno, care o considera proprietatea lui.
Insa Cenusareasa a vazut in Fat Frumos ceva special, pentru ca si personajul nostru era deosebit. Si a decis ca, intr-un final glorios, sa se marite. Si totul a inceput ca o frumoasa poveste de dragoste.
Insa, treptat-treptat, vrajiti de bogatia mirelui, admiratorii Cenusaresei ajunsesera sa-l iubeasca mai mult pe el. Iar Cei sapte pitici se simteau speciali de cate ori ii chema Fat Frumos la palat.
Stapan peste Cenusareasa, Fat Frumos a considerat ca ea nu era suficient de frumoasa pentru a o prezenta lumii. Si i-a implantat silicon, i-a injectat acid hialuronic, a fardat-o, a intervenit chirugical pe ici, pe colo, a apelat chiar si la liposuctie. Si a schimbat-o radical, facand-o de nerecunoscut. Apoi, ajutat de Praslea cel voinic si punctele de aur, a dus-o s-o vada tara si lumea. Si a fost petrecere mare, cu lautari albi ca pana corbului. Si toti argatii erau curiosi daca Cenusareasa va sta Capra, pentru ca cei trei iezi sa ajunga in cetatea lui Fat Frumos.
Dar pe Jack il durea in vrejul de fasole. El continua sa o iubesca nespus pe Cenusareasa, caci stia ca sub chipul ei de lut se ascundea Zana zanelor, acceasi fata care l-a cucerit si care i-a adus atatea sentimente - bucurii si tristeti - incat orice ar face i-ar fi ramas dator pentru restul vietii.
Si-am incalecat pe-o sa, ca suntem in Divizia A.
Acesta a fost basmul de astazi, dragii mosului. Iar, daca sunteti cuminti, data viitoare va voi spune Povestea porcului. Din deal. Care o va cunoste curand pe Fetita cu chibriturile.
[i]Gelu Radu[/i]

  • Radu: Povestea povestilor

Stiri din aceeasi categorie

Pogacean: Se ridica cortina

2026-08-02 12:54:19

Doi copii cântă şi sar la T2. Au fulare cu Şepcile Roşii legate de frunte. Pe stadionul din Sfântu Gheorghe. Într-o joi. "U" joacă cu norvegienii de la Brann - numai realitatea poate pict ...

Poga: Portile cetatii

2026-07-13 20:25:45

Un râu curge şi nu se uită în nici o altă direcţie, doar curge. Roata morii doar cerne prin ale sale roţi şi macină ani, stări, generaţii, clipe, lacrimi, bătături ale beţelor de steag şi tobe. S ...

Racovitan: Pentru "U". 100%!

2022-08-11 14:13:06

Patru etape. Două puncte. Două penalty-uri ratate. Un meci fără nici un şut pe poartă.  ”Catastrofă”, ”sub orice critică”, ”străini de fotbal” – cam astea sunt c&a ...

Total voturi: 60

Care este poziţia pe care se va afla Universitatea Cluj la finalul sezonului regular al Superligii în ediţia 2024-2025?

Între primele șase echipe (play-off)
Între locurile 7-9
Între locurile 10-13
Între locurile 14-16


Inregistrare ca suporter
Pentru a-ti confirma contul va fi necesar sa ne oferi un link spre profilul tau de Facebook sau Numele unui veteran din galerie care sa confirme ca te cunoaste!

Campurile marcate cu * sunt obligatorii

Probleme vizualizare site

În cazul în care site-ul nu îl vedeţi aşa cum trebuie, vă rugăm downloadaţi de AICI fontul Calibri şi fişierele din arhivă copiaţi-le în folderul "Fonts" din Windows-ul dumneavoastră (C:\WINDOWS\Fonts)