2012-07-23 11:21:24

După Pandurii-”U” 6-2, poate ar fi mai bună liniștea decât orice comentariu. Și totuși, e greu să nu spui nimic în astfel de momente. De-a  lungul istoriei, ”U” a mai pierdut meciuri la scoruri rușinoase. Se mai întâmplă. Dar parcă niciodată nu a fost într-o situație mai jenantă din punct de vedere al imaginii. Și până când nu va scăpa cumva de tot răul care îl înconjoară, până când nu vor dispărea alde Ioan Mărginean și Ana Maria Prodan, până când echipa nu va fi din nou compusă din  jucători care vor lupta pe teren gândindu-se și la aproape 100 de ani de istorie, nu doar la ziua de salariu, până atunci va fi în continuare jale mare.

De departe, cam așa văd eu trista realitate care a pus stăpânire pe Universitatea: o (sper) ultimă răzbunare pusă la cale de cel care s-a autoproclamat salvatorul clubului și care nu a făcut altceva decât să distrugă aproape tot. Un lucru nu va reuși, însă, să distrugă nimeni, oricât de mult ar încerca și oricum l-ar chema: dragostea noastră și atașamentul nostru pentru ”U”. Iar cât timp noi, suporterii, vom fi alături de ”U”, cât timp noi vom continua să spunem povestea ”U” - așa cum a fost ea mereu și cum e și acum, cu bune și rele - nimic nu ne va doborî. Chiar dacă acum e jale mare, să nu uităm de vremurile când ne-am refugiat la Sibiu, de perioada din Divizia C, de anii petrecuți mai mult prin satele Ardealului decât prin Cluj. Mereu, ”U” a renăscut. Și așa va fi și acum. Chiar dacă alde Mărginean, Prodan sau Walter nu-și doresc asta, chiar dimpotrivă. Ei oricum nu contează. Maximum își găsesc loc la capitolul ”personaje triste” din istoria noastră.

Vasile Racoviţan