Racovitan: Cat mai rabdam?
2012-08-07 10:57:37
Așa-zisa ”doamnă” Prodan, ajunsă din greșeală la Cluj, începe să mă calce rău pe nervi. Și nu doar ea, ci toată gașca de neisprăviți ce s-au făcut stăpâni peste ”U”.
Când a venit, am presimțit că nu va fi bine, dar nici așa rău nu am crezut că va fi. Că a trimis-o Walter, era clar. Că o ține Walter aici până își rezolvă treburile și-ți recuperează cât mai mulți bani, iarăși e clar. Că, de fapt, miza acestui spectacol de prost gust e cu totul alta decât banii lui Walter, începe să îmi fie tot mai clar.
E simplu: vor să distrugă tot ce înseamnă ”U”. Și cum echipa e foarte slabă, conducerea e un banc prost, iar sprijinul local lipește cu desăvârșire, ce mai înseamnă, de fapt, în momentul de față, ”U”? Suporterii.
Anunțul cu mutarea la Bistrița e doar (încă) un pas din acest plan diabolic, de a dezbina totul. Și, din câte observ, le merge de minune. Certurile între cei care au pe ”U” în suflet se înmulțesc, unii se supără și se trag deoparte, alții ies în față, după care, mânioși că nu sunt toți de acord cu ei, se lasă păgubași. Și certurile continuă... La final ce rămâne? Un stadion aproape gol, o peluză în care ”U” se mai aude doar între ”M” și ”ie” și multe visuri frânte. Între timp, în tribuna oficială a stadionului din Bistrița, unii își freacă mâinile de bucurie, se felicită că și-au dus planul la îndeplinire, după care se așează liniștiți, să privească ”marele” derby local din prima ligă, dintre echipa ”fanion” și ”ceilalți” - cei în alb și negru, cu o siglă verde pe piept.
Oare cât timp îi mai lăsăm să ne calce în picioare? Să nu fie prea târziu când ne trezim!
Vasile Racoviţan
Stiri din aceeasi categorie
2026-08-02 12:54:19
Doi copii cântă şi sar la T2. Au fulare cu Şepcile Roşii legate de frunte. Pe stadionul din Sfântu Gheorghe. Într-o joi. "U" joacă cu norvegienii de la Brann - numai realitatea poate pict ...
2026-07-13 20:25:45
Un râu curge şi nu se uită în nici o altă direcţie, doar curge. Roata morii doar cerne prin ale sale roţi şi macină ani, stări, generaţii, clipe, lacrimi, bătături ale beţelor de steag şi tobe. S ...
2022-08-11 14:13:06
Patru etape. Două puncte. Două penalty-uri ratate. Un meci fără nici un şut pe poartă. ”Catastrofă”, ”sub orice critică”, ”străini de fotbal” – cam astea sunt c&a ...
Care este poziţia pe care se va afla Universitatea Cluj la finalul sezonului regular al Superligii în ediţia 2024-2025?
Spune-ti parerea pe forum. Avem zeci de modele de articole cu insemnele simbolului clujean.

