2018-03-25 09:54:46

Nu există cuvinte să vă descriu câte am învățat de la tata. Dar o să vă las pe voi să aflați singuri ce fel de om e, citind puțin din povestea lui de dragoste cu "U".

Eram așa de micuță, că îmi aduc aminte doar fragmente cum, la Negreni pe terasă, Mihai făcea cunoaștință cu Alexa Uifăleanu. Tata știa cine e, doar era U-ist, la fel ca și bunu'. Și țin minte ce forfotă de entuziasm s-a făcut în casă când i-a spus că poate să îl ducă la un antrenament, să vadă ce știe copilu'. În urma antrenamentului, pe Mihai l-au luat în echipă, o echipă cu un an mai mare decât grupa lui de vârstă. De atunci, tata, cel mai organizat om pe care îl cunosc, a început să fie alături de el la fiecare antrenament, meci și cantonament. Mihai era copilul care mergea de acasă cu echipamentul împăturat perfect și pus parcă etanș, într-o pungă de plastic, ca cele pentru congelator. 

Știți oamenii ăia care după ce se angajează la o firmă sunt cei mai mari fani ai ei? La tata a fost invers. A fost atât de mult aproape de echipă, dorindu-și mereu să ajute că la un moment dat cineva a observat asta și i-a oferit un post la club, la două echipe de juniori, să facă ce știe mai bine: să organizeze. După câțiva ani, a ajuns la prima echipă iar acela a fost momentul când pasiunea a început să bată orice raționament.

Tata lucrează pentru prima echipă din 2010, prinzând astfel tot valul de Walteri, Ane Marii Prodan și alții veniți la Cluj pentru funcții dar fără o cunoaștere profundă a contextului local. În tot timpul de atunci, a răspuns la telefon dimineața devreme și în miez de noapte, a învățat toate regulamentele federației, a plecat de la evenimente familiale pentru a rezolva treburi ale clubului iar când a fost cel mai greu, a rămas acolo. În anii aceștia, a făcut de toate, de la fundraising pentru grupele de juniori la "acreditare" pentru Liga 1, de la vizite medicale la cazări. Țin minte cum mergeam la Someșul Rece să le aducă băieților apă de la izvor pentru că nu avea clubul bani de apă plată. Țin minte anul în care a ramăs alături de club  chiar dacă nu a fost plătit mai bine de 6 luni iar dincolo de toate, țin minte perfect cum îmi răspundea atunci când îl întrebam de ce face asta: "Onuța, eu nu vreau să le las loc să îmi reproșeze nimic". Asta cred că a fost cea mai importantă lecție pe care am primit-o vazându-l cum se raportează la munca lui: să faci bine, chiar și atunci când nimeni nu apreciază sau nimeni nu știe care e aportul tău. Să faci bine doar pentru că îți place la nebunie ce faci.

Nu vă spun lucrurile acestea aici și acum ca să cerșesc martirizarea lui. Familia noastră simte că e "U" oricum și simte iubirea voastră tot timpul. Vă spun aceasta ca să știe el, că am observat fiecare efort pe care l-a făcut și că apreciez că a făcut o carieră din nimic. Vă spun aici și acum pentru că nu cred că există un loc mai bun în care aș putea să îi urez "La m"U"lți ani, tată!"

Oana Onicaș