2010-04-21 15:14:50

Cei care ma cunosc stiu ca am o parere extrem de rezervata in privinta capacitatii si calitatii celor ce conduc acum destinele echipei de fotbal a Universitatii. Mersul impedicat al clubului continua inca din prima zi de la preluare, sughiturile decizionale nu pot fi potolite nici cu debitul Somesului in vreme de primavara, iar balbele se succed mai ceva ca norii de cenusa pe cerul Europei. S-au luat atat de multe decizii proaste in aceasta perioada, incat personaje gen Maja, Timoce sau Bagiu par intruchipari ale managerului ideal!
Personal, m-am obisnuit atat de mult cu impotenta echipei de conducere a Universitatii din ultimii 15 ani, incat imi este tot mai evident ca, desi istoria se repeta, nu invatam nimic din ea. Sau aproape nimic. Am bagat la cap, totusi, desi scrierile lui Murphy legiferasera deja de mult timp acest lucru, ca intotdeauna este loc pentru mai rau.
In urma cu cinsprezece ani credeam ca nimic nu e mai rau decat sa nu ai bani macar pentru un rand de echipament, mai apoi am crezut ca retrogradarea in B e finalul de drum, insa au venit tradarea si furtul si le-au luat locul. Nici macar acestea nu au fost cele mai rele lucruri - am fost abandonati de autoritati, au aparut dusmani grasuni si feroce in propriul oras, am ajuns pe tapsanele diviziei C.
Fiecare sezon a fost, in fapt, o stacheta tot mai coborata pe sub care "U" se straduia sa treaca.
Acum, insa, stacheta a ajuns la pamant. Trebuie ori sa ne ridicam si sa facem pasul peste ea, ori sa luam tarnacopul si lampasul si sa ne continuam nestingheriti drumul catre... propriul mormant.
Oricare ar fi varianta pe care destinul a harazit-o acestui fabulos club, am in suflet ascunsa o comoara care nu va pieri niciodata. Am cinsprezece ani de "U" cel adevarat, am avut privilegiul de a intra intr-o familie cum nu mai exista niciuna pe planeta. Acum am prieteni oriunde ma duc, vad fanioane si fulare alb-negre atarnand la mii de kilometri departare de casa, pe strada oameni necunoscuti imi zambesc complice, ca doar iubirea noastra are aceeasi tinta: "U". Simt ca, desi poporul asta pare sa fie blestemat de doua mii de ani, eu am inaintasi de care sunt mandru: Guga, Hatieganu, Ivansuc si ceilalti, trecuti in catalog cu atata grija de profesorul Bodea in "Agora U".
In acesti cinsprezece ani mi-am hranit foamea de "mai bine" inchipuindu-mi meciurile cu Venus, Ripensia sau UTA, mi-am alungat mahnirea vazand aievea driblingurile fantastice ale lui Ivansuc, povestite de seniorii cu potcoava in suflet, am trecut peste toate umilintele gandindu-ma ca avem, totusi, ceva ce nimeni nu ne poate fura: istoria.
Slava Domnului, avem 90 de ani de istorie, asa ca mai rezist mult si bine. Va veni ea si ziua noastra, eu am rabdare![i]
[url=http://www.citynews.ro]Iulian Haba[/url][/i]