2013-04-16 08:45:08

Motto: "Olimpismul este o filosofie care, prin combinatia dintre cultura si sport, cauta sa creeze o conceptie de viata bazata pe placerea gasita in efort, pe valoarea educationala a exemplului personal si pe respectul fata de principiile etice universale..."- Juan Antonio Samaranch, fost presedinte al Comitetului International Olimpic, plecat dintre noi.

Am ales motto-ul pentru ca am realizat ca din pacate sportul, mai ales cel de azi, se indeparteaza tot mai mult de principiile lui Pierre de Coubertin, cel care spunea ca la jocurile olimpice si in sport in general, important e sa participi nu sa castigi. Si asta ma duce automat cu gandul unde altundeva decat la “U”. Din pacate, sau din fericire, cele doua culori, lumina si doliu, si care simbolizeaza macar o buna parte din istoria Universitatii, aproape seculara, s-au bazat pe principiile olimpistului amintit. Nu vreau sa comentez fotbalul de data asta in tentative mea de editorial,ci mai ales sportul in general si caracterul celor care-l practica.

Pentru a practica un sport la modul profesionist trebuie in primul rand sa ai talent. Dar oricat talent ai avea, in sportul de echipa mai ales, nu este destul. Marele Michael Jordan, de majoritatea considerat cel mai mare jucator de baschet al tuturor timpurilor, spunea un mare adevar: "Talentul castiga meciuri dar echipa si inteligenta castiga campionate...". Din acest punct de vedere am zice ca “U” nu are nevoie doar de jucatori talentati. Dar noua ne place sa credem ca “U” trebuie sa fie o echipa, atat pe teren cat si in peluza. Si aici intervine diferenta fata de spusele lui Michael Jordan. In filozofia lui “U”, castigarea campionatului nu a fost niciodata un obiectiv. Si asta face ideea “U” sa sune diferit fata de alte idei. De fapt, si asta, pentru ca mai sunt atatea aspecte unice in filozofia “U”-ista.

Un sportiv adevarat, daca vrea sa exceleze, trebuie sa fie dedicat total sportului ales. Trebuie sa fie pregatit de un mare efort si, mai ales, sa accepte uneori o critica distrugatoare. Fara o dedicatie 100% nu poate face nimic. Poate doar miscare. Un "sclav" al sportului nu-si va castiga niciodata "libertatea".

Ernest Hemingway era de parere ca, citez, "in lume sunt doar trei sporturi: luptele cu tauri, cursele automobilistice si alpinismul. Restul sunt doar jocuri...". Cu cateva ezitari, mai ca as fi de acord cu cel care a spus "adio" armelor.

Dar vine si Merle Kessler, un dramaturg, umorist si muzician american contemporan care spune: "Jucatorii de fotbal (american si nu numai, nota mea), ca si prostituatele, sunt in "business"-ul care te pune sa-ti "alergi" trupul pentru placerea unor...straini...".

Iar un alt titan, George Bernard Shaw avea urmatoarea interpretare: "Uciderea unui tigru este considerata sport, dar cand un tigru vrea sa-l omoare pe omul care vrea sa-l ucida, este considerata ferociatate...". Sa nu-i dam dreptate?

In sport, mai ales in sport, onoarea nu se castiga, ea se poate doar... pierde. In sport ar trebui sa primeze caracterul, dar de cele mai multe ori primeaza reputatia. Iar reputatia, din pacate, este doar ce cred altii despre tine. Da, in sport mai ales, iti dai seama de adevaratul caracter al celui care-l practica. Si, din pacate, sportivii de mare caracter au fost sau sunt atat de putini incat aproape ca reusim sa-i tinem minte pe toti.

Asa ca ar trebui sa ne linistim si, vorba unui castigator de doua medalii la olimpiada din 1924 de la Paris, englezul Doug Larson, ar trebui sa tinem cont de urmatorul fapt: "Daca oamenii s-ar concentra la lucrurile cele mai importante, ar fi o criza teribila de... betze de pescuit...".

Inchei tot cu un citat, de data asta atribuit lui Mike Singletary, fost jucator si actual antrenor de football american. El spunea: “Stiti care e partea mea favorita din jocul de fotbal? Oportunitatea de a juca”.

Tempo “U””!

Bogdan Cojocneanu

P.S. Si ceva totusi legat de echipa de fotbal. De cand a venit Ganea, baietii au dovedit ca-si merita spectatorii. Sa dovedim si noi ca meritam o asemenea echipa harnica si pragmatica.