Cinpoeru: "U", motiv de divort
2012-06-01 17:51:26
(Inregistrare audio, fila 43, transcriptul casetei.)
"- Copile, taci, că vreau să îl aud pe nenea Marţian la TV.
- Cum să auzi tată marţianu'? Nu e pe planeta Marte?
- E aici.
- Cu ce-o venit, tată, marţianul ? Cu OZN-ul?
- Nu. OZN-ul e a lui Petrolul. Marţian a venit cu Mutu.
- De unde?
- De unde o-nţărcat mutu' iapa. Lasă-mă să aud ce spune Marţian.
- Mamăăă, tăticu îşi bate joc de mine.
- Mă, porcule, vorbeşte serios cu copilu' nu râde de el, că nu mai mânci ciorbă.
- Cu cine o venit, tată, marţianu'?
- Cu Mutu, pe cuvânt!
- Şi cum s-o înţeles marţianul cu mutul? Pe ce limbă?
- Pe româneşte, s-o înţeles. Taci, mă, că Marţianu şi Olteanu vorbesc cu Cărbune la TV şi n-aud nimic.
- Cum vorbesc cu Cărbune, tată. Marţienii şi oltenii nu vorbesc cu gura? Vorbesc cu cărbunele, în scris? Şi mutu' vorbeşte cu cărbunele?
- Nu. Numai marţianu' şi olteanu. Mutu vorbeşte cu gura.
- Mă minţi. Mutu' vorbeşte prin semne, ne-o învăţat la Grădi! Mamăăă! Tata trage pe nas pe ascuns!
- Bă, etnobotanicule, divorţez. Ce educaţie dai copilului?
- De ce vorbesc toţi cu cărbune, tată?
- Că Walter s-a dus cu Capră la Petrolul.
- Walter, cu capra şi mutul vor să zboare, împreună cu marţianu' şi OZN-ul, pe Marte? Dar capra papă petrol şi face lapte pentru iezişori?
- Capra nu. Walter vrea să cumpere Petrolul.
- Şi iezişorii îl sug pe Walter? Are ţâţe nenea Walter? Dar Lupu unde îi? Papă capra?
- Lupu joacă la Chiajna.
- Cu cine? Cu nenea vânătoru'?
- Nu. Cu tanti Prodan.
- Mamăăă, tata spune că tanti Prodan e Scufiţa Roşie!
- Gata! Iau copilul, mi-ai nenorocit viaţa. Ai făcut un copil, nu te preocupi de el. Îţi baţi joc, nu vrei să îi spui o poveste... Mă duc la mama! Să îţi spele Niculescu budigăii! Ne vedem la divorţ!"
- Onorată instanţă, acesta este dialogul purtat de acest tată inconştient cu copilul lui de trei ani. Rezultă că acestui aşa-zis părinte îi este indiferentă educaţia minorului. Nu vede nimic altceva decât "U" Cluj. Tot venitul îl cheltuie pe deplasări, fulare, şepci, cotizaţii, aşa cum am arătat la fila 23. De aceea, în calitate de avocat al mamei copilului, solicit divorţul şi încredinţarea minorului, pentru creşterea şi educaţia sa normală, mamei sale.
Adrian Cinpoeru
Stiri din aceeasi categorie
2026-08-02 12:54:19
Doi copii cântă şi sar la T2. Au fulare cu Şepcile Roşii legate de frunte. Pe stadionul din Sfântu Gheorghe. Într-o joi. "U" joacă cu norvegienii de la Brann - numai realitatea poate pict ...
2026-07-13 20:25:45
Un râu curge şi nu se uită în nici o altă direcţie, doar curge. Roata morii doar cerne prin ale sale roţi şi macină ani, stări, generaţii, clipe, lacrimi, bătături ale beţelor de steag şi tobe. S ...
2022-08-11 14:13:06
Patru etape. Două puncte. Două penalty-uri ratate. Un meci fără nici un şut pe poartă. ”Catastrofă”, ”sub orice critică”, ”străini de fotbal” – cam astea sunt c&a ...
Care este poziţia pe care se va afla Universitatea Cluj la finalul sezonului regular al Superligii în ediţia 2024-2025?
Spune-ti parerea pe forum. Avem zeci de modele de articole cu insemnele simbolului clujean.

