Am putini prieteni. Aceasta fiindca prietenia pentru mine este conviva cu frateasca dragoste si cu fidela camaraderie.

Destui dintre apropiati mi-au spus ca suntem prea mici pentru a reactiona intr-un fel sau altul la mizeria, hula si nedreptatea care se savarseste impotriva simboului ”U” dar si impotriva Romaniei.

Majoritari dar, totusi putini, mareti prin simbol, dar totusi mici.

Cine suntem noi sa le cerem lor, nemernicilor, socoteala? Noi stim oare ca nu putem sa ridicam capataiul deasupra gratiilor candva secrete acum cand discrete, cand ostentative? Cum sa indraznim noi mai mult decat ne permit ei si „legile” lor, fara dreapta randuiala si dreapta socoteala, a caror menire este sa aduca pustiire si uraciune in constiintele noastre?

Cel mai grav este cand esti intrebat: nu ai altceva mai „bun” de facut decat sa iti pese de „U”? Cu ce te ajuta „U”? Iti da loc de munca? Iti da bani? Iti asigura ziua de maine?

Daca le dai un raspuns ca acesta iti vor spune ca esti paranoic si fundamentalist. Daca le aduci reprosul acesta cu siguranta vor rade de tine. Daca le arati viitorul te vor numi un prea nebun pentru lumea lor atat de fatarnica.

DAR nici daca le scrie Domnul Profesor Tomus nu dau dovada de simtul romanismului atunci inseamna ca neamul romanesc este sub grea povara.

Noi nu avem statutul lor maret lumesc straluciferic, dar grabnic prin desertaciune trecator, spre putrejune.

Pana ce trece insa nu cumva sa incercam a-l contesta, fiindca noi nu ne ridicam la nivelul lor, al cezarilor, al ighemonilor si noilor -vechi tirani -tortionari.  

Mai am un altfel de prieten, care intr-o discutie cu un parinte staret ii marturisea: „Parinte, ce sa fac si eu in viata asta, ca am doar pe Dumnezeu si pe „U” Cluj”?

Am citat din Florin Focsa. Un brav roman si un „U”ist cum putini au mai ramas, un prieten prea bun si prea sufletist pentru o lume sarmana si lipsita de dreapta randuiala si dreapta socotinta.

Stau si gandesc ca  afirmatiile lui despre ceea ce la „U” s-a savarsit si se savarseste de catre cei tradatori, hulitori si bejenitori de neam si tara, au fost si sunt adevarate.

De ce il aduc exemplu?

Fiindca am impresia ca asta deranjeaza pe multi astazi:

Sinceritatea cu care romanul isi afirma dragostea de neam, de tara, de simboluri nationale si de dreapta credinta, dreapta socoteala si dreapta randuiala.

Daca esti un brav roman in Romania, daca iubesti ART.1 din Constitutia Romaniei, daca te declari nationalist asa cum au facut-o in „holocaustul rosu” mucenicii neamului romanesc.

Daca iubesti „U” Cluj! Daca iubesti „Romania dodoloata”, adica intregita!

Un alt roman mi-a scris ca a scrie impotriva celor rai este prea putin, ca trebuie actionat intr-un fel sau altul impotriva lor prin organizarea unei miscari nationale care sa rosteasca sincer, demn si cu taria traitoare valorile romanismului.

Uneori privind in jurul meu stau si gandesc ca este prea tarziu...

Daca sezi si cujeti la Cluuj, astazi iti dai seama ca la cata bejenie, obida si lehamite s-o adunat impotriva natiunii romane este posibil sa nu mai ai cu cine sa organizezi ceva pentru apararea unui simbol national „U”.

O astfel de stare a orbirii si o astfel de stare a lasitatii si o astfel de stare a fricii si o astfel de stare a tradarii in constiinta si inima poporului roman, nici inainte de 1989 nu am vazut prin Romania.

Astazi pilotii nu mai sunt orbi ci gata sa prigoneasca, bejeneasca, umileasca, obideasca si daca ingaduiti sa distruga, sa pangareasca ori sa striveasca simboluri nationale, iar daca nu le distrug sa le aduca in caducitate, adica sa le lase o vigoare a lui „nici asa nici altminteri”.

Sunt doar constatari scrise in asteptarea unui sfat si cu dorinta de a avea o concluzie.

Nu sunt in masura sa judec, aceasta nu din pricina chipului oamenilor, ci din pricina temerii de Hristos, eu insumi fiind sub apasatoarea prezenta panditoare a celui rau, supus pacatelor si impatimirilor.

Insa nimeni dintre oameni si nimic omenesc nu ma poate opri sa constat cum sub privirea noastra ne sunt mutilate simbolurile iar noi din impatimiri si din pacate nu ne putem ridica sa strigam NU inaintea celor carora nu le pasa nici de tara, nici de neam dar mai ales de „mandria unor inimi romanesti”.

Asteptam un sfat; oare cand ne putem considera ca fiind in legitima aparare, sau cand oare putem sa ne folosim de scuza provocarii, pentru a ne apara simbolul „U” de la pieire?

Asteptam de asemenea o concluzie in acest sens, fiindca noi scriem iar ei rad, noi suferim si lor nu le pasa, noi le cerem raspunsuri iar ei isi bat joc si ne mint?

Sunt interogatii despre demintate, onoare si aprecierea valorilor! Interogatii care exclud violenta si sanguirea, acestea NU au legatura cu spiritul lui „U”!

Mai este cineva dintre voi clujenilor, care poate sa raspunda la „Totul pentru „U” Cluj” & „Totul pentru o IDEE” PREZENT!!!???

Doamne ajuta!

Stefan –Mihai Martinescu