Pasca: Sunt multumit de evolutia echipei
2013-12-04 13:24:53
Profitând de pauza competiţională, ucluj.ro a reuşit să stea de vorbă cu antrenorul echipei „U” Jolidon, Horatiu Paşca.
ucluj.ro: Suntem la finalul anului 2013, ce părere aveţi de evoluţia echipei?
HP: Vis-a-vis de lotul pe care îl avem şi de perioada prin care trecem, cred că evoluţia echipei a fost o surpriză pentru toată lumea. Sau cel puţin, în opinia specialiştilor a fost o surpriză, având în vedere că terminăm un an în care am debutat extrem de greu. A fost un an plin de frământări şi de schimbări majore în ceea ce priveşte clubul „U” Jolidon, însă eu mă declar mulţumit de tot ceea ce am reuşit până acum.
ucluj.ro: Toată lumea vorbeşte, acum pe final, doar de meciul de la Constanţa. Ce s-a întâmplat acolo?
HP: Meciul de la Constanţa este singurul meu regret din acest an, însă trebuie să trecem peste acel moment şi să învăţăm cu toţi din acele greşeli şi să încercăm să nu le mai repetăm. Una peste alta eu mă declar mulţumit de locul patru pe care-l ocupăm în acest moment în campionat şi vreau să le felicit pe fete pentru modul în care au evoluat şi au abordat această aproape jumătate de campionat.
ucluj.ro: Cum abordaţi anul care urmează?
HP: Urmează un an calendaristic extrem de greu. Ne aşteaptă o serie de 10 meciuri infernale. Debutăm în 8 ianuarie împotriva echipei din Baia Mare (locul 1 – n.r.), urmează o deplasare extrem de dificilă la CSM Bucureşti, după care începe returul campionatului, în care jucăm contra echipelor din Roman, Zalău, Braşov, echipe cu care ne luptăm în mod direct pentru locul din clasament. Tocmai de aceea eu spun că pregătirea din această perioadă este extrem de importantă şi sunt sigur că în urma ei, vom reuşi să abordăm aceste meciuri cu încredere şi cu determinarea necesară pentru a obţine maximul posibil.
Stiri din aceeasi categorie
2021-03-03 13:18:32
Începând de astăzi, utilizatorii Instagram pot fi la curent cu informaţiile despre Universitatea Cluj prin contul ucluj.ro de pe această platformă de socializare. Adaugă-ne şi vezi fotografii, filmule ...
Sporturi2019-01-21 13:50:20
ucluj.ro pune la bătaie 100 de premii, care mai de care, pentru suporterii Universității Cluj, în anul centenarului. Pentru a obține și tu cărți, insigne, DVD-uri și alte ob ...
Sporturi2016-09-15 10:40:22
În secțiunea "Handbal feminin" găsiți actualizat lotul și conducerea echipei "U" Alexadrion Cluj. Informațiile pot fi accesate la adresele: http://www.ucluj.ro/ ...
Handbal femininCare este poziţia pe care se va afla Universitatea Cluj la finalul sezonului regular al Superligii în ediţia 2024-2025?
Spune-ti parerea pe forum. Avem zeci de modele de articole cu insemnele simbolului clujean.

