Baschetbalistele de la "U" Cluj raman fara victorie in 2014
2014-02-08 20:34:18
Echipa de baschet feminin Universitatea Cluj-Napoca a fost învinsă astăzi, pe teren propriu, cu scorul de 89-48, de formația ACS Sepsi SIC Sfântu Gheorghe, într-o partidă contând pentru etapa a 17-a a Ligii Naționale.
Clujencele au fost dominate pe toată durata meciului, echipa oaspete intrând la cabine, în pauza mare, cu un avantaj de 21 de puncte pe tabelă (14-28, 17-24). Nici în repriza secundă, lucrurile nu au stat mai bine pentru gazde, baschetbalistele de la Sfântu Gheorghe reușind să-și mărească avantajul cu încă 20 de puncte (7-24, 10-13).
Cea mai bună jucătoarea de la "U" Cluj a fost Maria Pașcalău, cu 10 puncte și 5 recuperări, iar din echipa covăsneană s-a remarcat Jasmine Watson, cu 21 de puncte și 7 recuperări reușite.
În urma acestui rezultat, CS Universitatea Cluj-Napoca rămâne, fără victorie în 2014, pe locul 12 în clasamentul Ligii Naționale de baschet feminin, cu 19 puncte, în timp ce ACS Sepsi SIC Sfântu Gheorghe ocupă cea de-a patra poziție, cu 28 de puncte.
Următoarea partidă a baschetbalistelor de la "U" Cluj este programată weekend-ul viitor, în deplasare la CS Nova Vita Târgu Mureș.
(Bianca Dumitru)
Stiri din aceeasi categorie
2021-03-03 13:18:32
Începând de astăzi, utilizatorii Instagram pot fi la curent cu informaţiile despre Universitatea Cluj prin contul ucluj.ro de pe această platformă de socializare. Adaugă-ne şi vezi fotografii, filmule ...
Sporturi2019-01-21 13:50:20
ucluj.ro pune la bătaie 100 de premii, care mai de care, pentru suporterii Universității Cluj, în anul centenarului. Pentru a obține și tu cărți, insigne, DVD-uri și alte ob ...
Sporturi2017-04-27 20:53:42
Echipa de baschet feminin a Universităţii Cluj a terminat pe locul secund. ”U” a fost învinsă şi azi, pe teren propriu, de Sepsi Sf. Gheorghe, cu 76-85. Meciul a fost spectaculos, c ...
Baschet femininCare este poziţia pe care se va afla Universitatea Cluj la finalul sezonului regular al Superligii în ediţia 2024-2025?
Spune-ti parerea pe forum. Avem zeci de modele de articole cu insemnele simbolului clujean.

