Web design Cluj
Dubla lui Lukic, insuficienta pentru "U". Universitatea-Petrolul 2-3

2026-08-29 00:47:12



Universitatea Cluj a fost învinsă de către FC Petrolul Ploieşti, scor 2-3. Meciul s-a disputat pe stadionul Dr. Mircea Luca (Cluj Arena) din Cluj-Napoca şi a contat pentru cea de-a şaptea etapă a sezonului regulat al Superligii, ediţia 2026-2027.

Oaspeţii au deschis scorul în minutul 3 prin Bran Flores la capătul unei faze în care mingea lovise anterior transversala. Lukić a restabilit egalitatea cu o execuţie senzaţională din apropierea liniei laterale din stânga, de la circa 20 de metri, trimiţând mingea în poarta goală (minutul 11). Zima a reţinut în minutul 22 şutul lui Nistor din afara careului mare. Patru minute mai târziu Mikanović a trimis mingea înapoi până la Nistor care a reluat din interiorul careului mare la colţul scurt, dar Zima a respins în corner. Jerdea a readus Petrolul în avantaj cu un şut de la marginea careului mare la colţul lung (minutul 34). Şutul lui Macalou din afara careului mare a nimerit transversala porţii ploieştene în minutul 36. Tabela a indicat la pauză scorul de 1-2 pentru ploieşteni.  

Nlundulu Konda a majorat avantajul Petrolului în minutul 50. Cinci minute mai târziu acelaşi Jovo Lukić a redus diferenţa cu o lovitură de cap, în urma cornerului executat de Nistor. Zima a reţinut şutul lui Adams din interiorul careului mare (minutul 73). Oaspeţii şi-au trecut în cont o bară în minutul 81. Portarul ploieştean a reţinut lovitura de cap a lui Lukić (minutul 88). Fluierul de final al centralului Radu Marian Petrescu a consemnat cea de-a treia înfrângere a echipei fanion a Ardealului din acest sezon, scor 2-3.   

Universitatea a încercat să revină de fiecare dată în joc, iar dubla lui Jovo Lukić a ţinut echipa clujeană în lupta pentru puncte până în ultimele minute. Cele trei goluri primite au cântărit însă decisiv, iar „studenţii” nu au mai găsit drumul spre egalare. Petrolul pleacă astfel cu toate cele trei puncte de pe stadionul Dr. Mircea Luca, în timp ce „U” bifează cea de-a treia înfrângere din actuala ediţie a Superligii. 

Studenţii clujeni vor evolua în deplasare împotriva echipei Universitatea Craiova în cea de-a opta etapă a sezonului regulat. Meciul va avea loc luni, 7 septembrie 2026, începând cu ora 20:30. 

Între timp, jucătorii antrenaţi de Cristiano Bergodi vor întâlni din nou Petrolul Ploieşti, în prima etapă a grupei B din Cupa României. Partida  se va desfăşura pe stadionul Dr. Mircea Luca, marţi, 1 septembrie 2026, începând cu ora 21:00. 

 

(foto: Violeta-Valentina Merie)

 

UNIVERSITATEA CLUJ – PETROLUL PLOIEŞTI 2–3 (1-2)

Superliga, sezonul regulat, etapa 7

Marcatori: Lukić (11, 55) / Bran Flores (3), Jerdea (34), Nlundulu Konda (50)

Cartonaşe galbene: Ştefănescu (62), Macalou (80) / Papp (64), Bran Flores (90+3)

Universitatea: Lefter – Mikanović (58 Aliev), Cristea, Codrea (79 Poulolo), Chipciu (cpt.) – Pinho (46 Adams), Drammeh – Macalou, Nistor (58 Ştefănescu), Bic – Lukić. Antrenor: Cristiano Bergodi

Petrolul: Zima – Ţuţu (76 Paraschiv), Papp (cpt.), Sumbula, Dumitrescu – Jerdea (61 Vega), Hanca (81 Huseynov), Bran Flores, Forte de Paes Martins (76 Căpuşă) – Nlundulu Konda (76 Zaian), Dos Santos Teixeira. Antrenor: Ricardo Andre de Pinho Sousa

Arbitri: R. M. Petrescu (Bucureşti), M. Grigoriu (Bucureşti), R. Ghinguleac (Bucureşti)

VAR: G. C. Găman (Craiova), B. Dumitrache (Bucureşti)

Stadion: Dr. Mircea Luca, Cluj-Napoca

 

Violeta Merie

 

 



  • Dubla lui Lukic, insuficienta pentru "U". Universitatea-Petrolul 2-3

Stiri din aceeasi categorie

Trei goluri, trei puncte! Universitatea-Otelul 3-0

2026-09-14 22:06:47

Universitatea Cluj s-a impus în faţa echipei Oţelul Galaţi, scor 3-0. Meciul s-a disputat pe stadionul Dr. Mircea Luca (Cluj Arena) din Cluj-Napoca şi a contat pentru cea de-a noua etapă a sezonului regulat al ...

Fotbal
Debut cu victorie in Cupa Romaniei! Universitatea-Petrolul 1-0

2026-09-02 00:06:51

Universitatea Cluj s-a impus în faţa echipei FC Petrolul Ploieşti cu scorul de 1-0. Meciul s-a disputat pe stadionul Dr. Mircea Luca (Cluj Arena) din Cluj-Napoca şi a contat pentru prima etapă a grupei B din Cu ...

Fotbal
Infrangere la limita pe Arcul de Triumf. Dinamo-Universitatea 2-1

2026-08-22 23:46:43

Universitatea Cluj a fost învinsă de către Dinamo Bucureşti, scor 1-2. Meciul s-a disputat pe Arcul de Triumf din Bucureşti şi a contat pentru cea de-a şasea etapă a sezonului regulat al Superligii, ediţia ...

Fotbal
Total voturi: 60

Care este poziţia pe care se va afla Universitatea Cluj la finalul sezonului regular al Superligii în ediţia 2024-2025?

Între primele șase echipe (play-off)
Între locurile 7-9
Între locurile 10-13
Între locurile 14-16


Inregistrare ca suporter
Pentru a-ti confirma contul va fi necesar sa ne oferi un link spre profilul tau de Facebook sau Numele unui veteran din galerie care sa confirme ca te cunoaste!

Campurile marcate cu * sunt obligatorii

Probleme vizualizare site

În cazul în care site-ul nu îl vedeţi aşa cum trebuie, vă rugăm downloadaţi de AICI fontul Calibri şi fişierele din arhivă copiaţi-le în folderul "Fonts" din Windows-ul dumneavoastră (C:\WINDOWS\Fonts)