Dl.W. reclamă, post factum, cum spuneau cei vechi, faptul că la Cluj nu a fost tratat cu destulă considerație etc., treaba cu invitația la gulaș și celelalte. Posibil, trăim niște vremuri în care astfel de amănunte sunt cele mai de pe urmă în atenția oamenilor atât de ocupați cu una, cu alta.

Să vă povestesc un caz: o cunoștință a mea, persoană nu prea însemnată, firește, i-a transmis dlui W., prin dl Gheorghe I.Bodea, încă din toamna trecută, cu ocazia festivității de inaugurare a noului stadion, o carte literară despre Clujul anilor 50-60, în care erau pagini, nu puține, despre echipa de fotbal care purtase mai înainte și poartă acum numele U. Tipăritura, dacă vrea dlui să o numim astfel, avea o dedicație destul de explicită, în care se elogiau meritele d-sale, ale dlui W., firește, în reînvierea echipei și în conceperea unui plan de perspectivă despre care mai multe persoane competente și interesate au spus numai vorbe de bine. Trimiterea era însoțită cu o carte de vizită, cu nume, adresă, telefoane etc., pe care, de altfel, adresantul, vorba cuiva, le putea afla foarte ușor de la dl. Gh.I.B., dacă acel mic cartonaș alb s-ar fi pierdut.

Numai că dl.W., care reclamă, astăzi, maniere înghețate, a avut maniera de a nu notifica, în nici un fel, primirea obiectului; nu trebuia neapărat să mulțumească, poate, cel mult, pentru aprecieri. Sau i s-or fi părut nesemnificative ori insuficiente? Se poate, dar, în limitele strictei civilități, obligația rămâne, chiar și numai de simplă confirmare a primirii.

Să fie d-sa, dl.W, atât de asaltat de astfel de primiri, încât să nu le mai dea de capăt și să răspundă numai selectiv sau deloc? Se poate, dar ne îndoim. Și încă ceva: a fost, nu demult, o inițativă de constituire a unui club al vechilor suporteri, cei trecuți de 60 de ani, de exemplu, care au mai prins echipa cu Ivansuc și cu Marcu, dar și mai vechi, care l-au văzut jucând nu numai pe dr.Luca, dar și pe dr.Coracu, pe dr.Vigu, pe dr.Medrea sau dr.Joja. Se pare că inițiativa s-a pierdut, din lipsă de sprijin, pentru că din alt motiv nu se poate închipui. Nu era vorba, neapărat, de sprijin material, pentru că e greu de imaginat o astfel de persoană care să nu-și poată plăti o cafea și o apă minerală; chiar și un coniac, mic, firește. Dar intervenția, ca să zic așa, precizând: strict morală a patronului actual al echipei ar fi fost tocmai elementul decisiv pentru un astfel de gând. Pentru că, să ne înțelegem: acesta este U, care este numai unul, care are un astfel de trecut și nu numai că îl respectă de la distanță, dar îl și trăiește ca pe ceva viu.

Cu tot regretul și toată înțelegerea pentru sacrificiile materiale ale dlui W., care sigur că a cheltuit un sac de bani la Cluj, dsa n-a ajuns la fundul acelui sac în care se află adevărata comoară de bogății a ceea ce reprezintă U pentru Cluj, dar nu numai pentru Cluj. Că a inscripționat autobuzul echipei cu nume emblematice este ceva, dar nu destul. La drept vorbind, el nu a devenit un U-ist adevărat, deși mulți din cei veniți de peste munți au făcut-o, înaintea dsale, chiar dacă n-au cheltuit mari averi. Dar au investit în valori sufletești. Încât tare mă tem că a luat o decizie pripită, mai mult din lipsa de pregătire a dsale, decât din primirea rece a localnicilor. Ia să-i fi convocat pe bătrânii U-iști, să le asculte poveștile! Sigur, de la ei ar fi venit comanda de doi mici și chiar de un gulaș, neașteptând să li se dea din banii clubului.

Învitându-l noi, studenții, pe un vechi profesori al nostru, Dumnezeu să-l odihnească, în anii studenției, la o bere, la momentul plății ne învățat următoarele:

-Măi băieți, la noi, în Ardeal, protocolul este ca, în astfel de cazuri, numai profesorul poate plăti. Pe când dincolo, peste munți, este exact invers.

Ceea ce înseamnă că este un protocol, în toate, iar dl.W. mi-e teamă că nu cunoaște nici unul. Altfel, ar fi pus-o pe secretara aceea cu cafeaua să răspundă la corespondență, dacă dsa a fost foarte ocupat.

Și încă ceva: bună idea aceea cu echipa de tineri! Să vedeți ce surpriză va avea dl.W. A mai fost așa ceva, la începutul anilor 60, când a fost adusă, în fotbalul mare, generația lui Felician Mureșan, care i-a atras pe Ivansuc, Mateianu și Octavian Popescu, din fosta echipă de vis a lui Teașcă. Dacă-mi aduc bine aminte, a retrogradat, în primul an, ceea ce văd că dorește dl.W. noii sale echipe, dacă nu dorește chiar dispariția lui U. Dar a revenit imediat, a făcut epocă și a înviorat fotbalul românesc.

Nu este greu să împrăștii o echipă, mai ales dacă ești proprietarul jucătorilor, cu acte. Numai că mai mare decât pierderea Clujului, mă tem că va fi pierderea pentru acei jucători care pleacă, intrați într-un malaxor de care dl.W. a scăpat cu greu, ca să vedem, acum, că vrea să se întoarcă între dinții lui nemiloși. Cu ideile, însă, este mai greu: nu zic că nu se poate, dar ideea are o rezistență care nu se poate evalua în dimensiuni materiale și care nu depinde de un ins sau de altul, din deal sau din vale. Soarta ideii nu stă la astfel de cheremuri, ea depinde de mulțimea de suflete pe care ea o animă. Oricât le-ar părea de curios acelor domni, soarta lui U este în mâna, adică în inimile și sufletele suporterilor.

Mircea Tomuș