In ultimele zile, cu totii privesc spre corectitudinea aparitiei franarilor pe un stadion universitar, insa putini se gandesc la noi, la dusul rece ce il primim zilnic, si cand vorbesc de noi ma refer la suporteri, cei care departe de condei si de calificarea personala suntem simpli sustinatori ai unei echipe.

Universitatea Cluj ne ia totul si ne da totul. Precum o fata morgana ne ia in mrejele sale vineri si ne lasa lunea in agonie… sau in extaz, intru speranta unui weekend mai bun. De ceva vreme weekendurile s-au transformat intr-un countdown pana la intoarcerea acasa, un moment mult-asteptat care ar trebui sa fie unul fericit. Se pare ca cineva nu vrea sa ne lase in pace, cineva in frustrarea sa extraordinara ne vrea rapus pana si sufletul, iar dupa cum ziceam nimeni nu se gandeste la ce e in sufletul nostru… de ce avem ura in suflet fata de franari… de ce uram acei conducatori de osti care parca lupta in straie muieresti impotriva unor spartani  plini de mandrie.

Imi pare rau, dar nu pot sa concep ideea unei prostitutii de asa natura. Nu pot sa concep un politic pe care il stim asa de murdar, care sa se implice si in minunea aia de rai, un loc in care inima incepea sa bata mai tare cand eram pusti si apoi avea sa planga sau sa rada la marile meciuri, indiferent de liga in care juca Universitatea Cluj. Unde erau atunci acei ciudati suporteri ai unei echipe fara tara, a unei echipe care este huiduita pentru ca nu castiga un meci de fotbal,  galerie care nu are identitate? Pe unde se ascund sobolanii dintr-o galerie care primeste bani sa cante si sa isi sustina echipa, adica sa faca ceva pentru care noi visam o saptamana intreaga?

Si acum, politica asta ordinara sa vina la mine? Sunt un om pentru care simplul fapt ca o sa imi pot duce copilul in templul fotbalului clujean si sa ii transmit suflul mai departe inseamna totul. Nu, draga domnule politician, nu o sa accept prostitutia ta! Niciodata! Nu o sa accept sa imi transformi raiul la care am visat atat de mult intr-o lupta politica! Nu o sa accept sa terfelesti raiul meu cu diavoli impielitati! Mai bine voi lupta cu mana, cu mintea, cu sufletul si cu vorba, si chiar de imi voi pierde corpul, pentru ca sufletul nu va fi al tau niciodata. Imi voi face o sfanta cruce si apoi voi porni la lupta asa cum au facut-o stramosii mei,  intr-o lupta pe viata si pe moarte de a nu lasa niste huni…niste vandali... sa imi contropeasca inima, sufletul si micul meu rai. Acolo este viata mea, acolo de va fi, si pentru ea… sa mor as vrea.

DACA TREBUIE SA LUPTAM O FACEM CU INIMA DESCHISA!!!!

Daca voi credeti ca asa trebuie... o facem!!! Nu pentru noi, ci pentru istorie. Nu as vrea sa scrie istoria ca am capitulat in fata acelor hortisti care ne-au batjocorit neamul. O facem pentru stramosii nostri si pentru copiii nostri! Inca stim sa luptam si avem de partea noastra iubirea pentru "U" cel sfant!

 Ciprian Stoica a.k.a. Angus Jay