Stana: Tabloul unei vieti traite in alb si negru
10.05.2022. O zi importantă pentru fiecare iubitor al Universităţii Cluj, pentru un oraş întreg şi chiar pentru rivali, care au văzut parcursul suporterilor alături de echipă în tot acest sezon şi ne-au vrut lângă ei ca să facem cinste fotbalului care fără suporteri nu înseamnă nimic.
Am sperat până în minutul 90 că soarta poate întoarce rezultatul dar am rămas fără cuvinte cu sufletul rănit pentru-a nu ştiu câta oară. Am simţit cum totul se năruie iar entuziasmul de la începutul meciul s-a transformat într-un coşmar.
Cine nu şi-a dorit de fapt această victorie? Este o întrebare care ne macină şi la care fiecare are răspunsul lui....
Din 1919 terenul este acelaşi, locul este acelaşi. În locul casei părinteşti s-a construit un palat. Şi locul acela a fost udat cu sînge de "Uist". Ţin minte un meci din 1947, cînd "U" a jucat cu Oradea, iar atacantul oaspeţilor, Vaczi, un vîrf foarte puternic, nu putea fi oprit dacă scăpa spre poartă. Într-un astfel de moment, doctorul Mircea Luca şi-a pus capul în bocancul lui Vaczi. Şi-a spart capul, sîngele curgea şiroaie. A leşinat, a fost scos pe braţe. Pe margine nu existau atunci medici. Colegul lui de echipă, medicul Coracu, l-a pansat şi Luca a intrat din nou în teren şi s-a luptat pentru victoria Universităţii (citat din istoricul Gheorghe Bodea, într-un interviu acordat unui ziar de sport).
La meciul de ieri spiritul de luptă s-a confundat cu neputinţa iar după fluierul final s-a aşternut tăcerea care a început să doară din ce în ce mai tare.
Suntem răniţi, suntem din nou la pământ, dar istoria acestui club merge mai departe. Ce m-aş face eu, ce te-ai face tu, dacă n-ar fi U? Toţi vin şi pleacă, singurii care au rămas şi vor rămâne sunt suporterii. Ei duc simbolul mai departe şi în pieptul lor potcoava norocoasă prinde viaţă şi străluceşte. Iubirea ce o purtăm lui U este fără margini şi nu există nimeni care să ne oprească.
Regrete nu vom avea niciodată, după un secol de viaţă U Cluj e încă aici!
Ioana Maria Stana
P.S: Căci fraţii în veci vor fi fraţi ! – asta este pentru cei care cred că U şi Dinamo va rupe prietenia din cauza acestui meci de baraj. Nu vom da satisfacţie nimănui !
Măcar dacă pică Dinamo, îi bate U Cluj, nu olteni, nu constănţeni, nu spurcaţi.....e valabilă şi viceversa.......în rest pe teren să câştige cel mai bun, iar în tribune să fie veselie.
Stiri din aceeasi categorie
Doi copii cântă şi sar la T2. Au fulare cu Şepcile Roşii legate de frunte. Pe stadionul din Sfântu Gheorghe. Într-o joi. "U" joacă cu norvegienii de la Brann - numai realitatea poate pict ...
Un râu curge şi nu se uită în nici o altă direcţie, doar curge. Roata morii doar cerne prin ale sale roţi şi macină ani, stări, generaţii, clipe, lacrimi, bătături ale beţelor de steag şi tobe. S ...
Patru etape. Două puncte. Două penalty-uri ratate. Un meci fără nici un şut pe poartă. ”Catastrofă”, ”sub orice critică”, ”străini de fotbal” – cam astea sunt c&a ...
Care este poziţia pe care se va afla Universitatea Cluj la finalul sezonului regular al Superligii în ediţia 2024-2025?
Spune-ti parerea pe forum. Avem zeci de modele de articole cu insemnele simbolului clujean.

