Racovitan: De ce sunt linistit
Să nu uităm, pe la ”U” s-au mai perindat, de-a lungul anilor, foarte mulți ”binevoitori”. Majoritatea s-au preocupat întâi de propriile buzunare și conturi, apoi au căutat să îi mulțumească pe cei care i-au îndrumat spre ”U”, iar la final s-au apucat să se plângă de proasta decizie pe care au făcut-o. Cu toții sunt acum departe de ”U” și privesc nepăsători spre club. Îi interesează acum la fel de puțin ca în ziua anterioară momentului în care au venit și s-au autoproclamat ”salvatori”. Îi mai țineți minte? Nu vi-i amintesc, și nu neapărat pentru că sunt foarte mulți, ci mai ales pentru că nu merită.
Am să mă opresc doar asupra unuia: Florian Walter. Ceea ce face el acum îmi lasă un gust extrem de amar. Ademenit cu promisiuni, lăsat apoi să se descurce singur, a decis să se răzbune folosind aceeași monedă. Lasă un oraș întreg cu ochii în soare și destramă o echipă ce promitea mult. Pentru că așa vrea el. Logica sa îi spune că banii pe care i-a împrumutat clubului îi justifică orice mutare. A mea și, sunt convins, a majorității, mă duce doar cu gândul la un moft. Un moft a fost venirea sa la ”U”, la fel e și această dezertare. Și la fel vor fi și următoarele, de la Ploiești și din alte locuri pe unde îl vor mai purta interesele.
Să mă bucur de faptul că am anticipat o astfel de desfășurare a lucrurilor? Să mă bucur de faptul că m-am îndoit de Walter încă de când a venit la ”U”? Să mă bucur că mi se confirmă faptul că ” un personaj din fotbalul lui Mitică, Borcea sau Becali” - cum l-am numit cândva pe Walter – nu are ce să caute la Cluj și cu atât mai puțin la ”U”?
Ei bine, nu pot. Chiar dacă am avut dreptate, nu mă pot bucura. Eventual, sunt ușurat. Chiar liniștit, știind că, până la urmă, vor rămâne tot cei pentru care ”U” înseamnă mai mult decât un moft, mai mult decât o afacere, o investiție sau doar un simplu loc de muncă.
Vasile Racovițan
Stiri din aceeasi categorie
Doi copii cântă şi sar la T2. Au fulare cu Şepcile Roşii legate de frunte. Pe stadionul din Sfântu Gheorghe. Într-o joi. "U" joacă cu norvegienii de la Brann - numai realitatea poate pict ...
Un râu curge şi nu se uită în nici o altă direcţie, doar curge. Roata morii doar cerne prin ale sale roţi şi macină ani, stări, generaţii, clipe, lacrimi, bătături ale beţelor de steag şi tobe. S ...
Patru etape. Două puncte. Două penalty-uri ratate. Un meci fără nici un şut pe poartă. ”Catastrofă”, ”sub orice critică”, ”străini de fotbal” – cam astea sunt c&a ...
Care este poziţia pe care se va afla Universitatea Cluj la finalul sezonului regular al Superligii în ediţia 2024-2025?
Spune-ti parerea pe forum. Avem zeci de modele de articole cu insemnele simbolului clujean.

