Recunosc: am avut mari dubii înainte de începerea campionatului cu privire la posibilităţile echipei. Atunci m-au surprins neplăcut unele decizii ale conducerii, unele transferuri, chiar şi modul de abordare a unor situaţii de către şefi. Am spus-o de multe ori: mi-era frică să nu păţim ca la ultima �plimbare� prin Liga I.
Acum, după şase etape, nu pot spune decât un singur lucru: sunt incredibil de fericit că m-am înşelat. Că nu am avut încredere într-o echipă a Universităţii umplută de ex-dinamovişti, că nu am crezut în noul �U�. Chiar scriam � în iunie � că mi-e dor de acel �U� de care m-am îndrăgostit de mic copil, de acel �U� al cărui farmec aparte e inegalabil, de acel �U�care mi-a adus nenumărate bucurii, fără a pune în prim-plan performanţa. Şi mai scriam un lucru: că meciul cu Dinamo e şansa de a regăsi acel �U�.
Eu, chiar dacă nu am avut posibilitatea de a vedea meciul, am redescoperit acel �U� de care îmi era dor. Mai întâi, atunci când am văzut rezultatul, apoi cînd am citit sute de mesaje ale suporterilor (nu doar �U�-işti). Mi s-a umplut inima de bucurie văzând că stelişti, rapidişti, dinamovişti, craioveni, braşoveni, timişoreni � ce mai, oameni din toată România � au doar cuvinte de laudă la adresa Universităţii. În sfârşit!
Mulţumesc tuturor mercenarilor care au făcut posibil acest lucru. �U� avea nevoie de mult de mercenari adevăraţi, de oameni care se pun în slujba echipei, de oameni care fac orice pentru cauza pentru care sunt plătiţi. Chiar dacă asta înseamnă să lase deoparte, pentru 90 de minute, jumătate din viaţa lor.
[url=http://www.vasileracovitan.com]Vasile Racovitan .com[/url]