Web design Cluj
Racoviţan: Mulţumesc, mercenarilor!
Recunosc: am avut mari dubii înainte de începerea campionatului cu privire la posibilităţile echipei. Atunci m-au surprins neplăcut unele decizii ale conducerii, unele transferuri, chiar şi modul de abordare a unor situaţii de către şefi. Am spus-o de multe ori: mi-era frică să nu păţim ca la ultima plimbare prin Liga I.
Acum, după şase etape, nu pot spune decât un singur lucru: sunt incredibil de fericit că m-am înşelat. Că nu am avut încredere într-o echipă a Universităţii umplută de ex-dinamovişti, că nu am crezut în noul U. Chiar scriam în iunie că mi-e dor de acel U de care m-am îndrăgostit de mic copil, de acel U al cărui farmec aparte e inegalabil, de acel Ucare mi-a adus nenumărate bucurii, fără a pune în prim-plan performanţa. Şi mai scriam un lucru: că meciul cu Dinamo e şansa de a regăsi acel U.
Eu, chiar dacă nu am avut posibilitatea de a vedea meciul, am redescoperit acel U de care îmi era dor. Mai întâi, atunci când am văzut rezultatul, apoi cînd am citit sute de mesaje ale suporterilor (nu doar U-işti). Mi s-a umplut inima de bucurie văzând că stelişti, rapidişti, dinamovişti, craioveni, braşoveni, timişoreni ce mai, oameni din toată România au doar cuvinte de laudă la adresa Universităţii. În sfârşit!
Mulţumesc tuturor mercenarilor care au făcut posibil acest lucru. U avea nevoie de mult de mercenari adevăraţi, de oameni care se pun în slujba echipei, de oameni care fac orice pentru cauza pentru care sunt plătiţi. Chiar dacă asta înseamnă să lase deoparte, pentru 90 de minute, jumătate din viaţa lor.
[url=http://www.vasileracovitan.com]Vasile Racovitan .com[/url]

  • Racoviţan: Mulţumesc, mercenarilor!

Stiri din aceeasi categorie

Pogacean: Se ridica cortina

Doi copii cântă şi sar la T2. Au fulare cu Şepcile Roşii legate de frunte. Pe stadionul din Sfântu Gheorghe. Într-o joi. "U" joacă cu norvegienii de la Brann - numai realitatea poate pict ...

Poga: Portile cetatii

Un râu curge şi nu se uită în nici o altă direcţie, doar curge. Roata morii doar cerne prin ale sale roţi şi macină ani, stări, generaţii, clipe, lacrimi, bătături ale beţelor de steag şi tobe. S ...

Racovitan: Pentru "U". 100%!

Patru etape. Două puncte. Două penalty-uri ratate. Un meci fără nici un şut pe poartă.  ”Catastrofă”, ”sub orice critică”, ”străini de fotbal” – cam astea sunt c&a ...

Total voturi: 60

Care este poziţia pe care se va afla Universitatea Cluj la finalul sezonului regular al Superligii în ediţia 2024-2025?

Între primele șase echipe (play-off)
Între locurile 7-9
Între locurile 10-13
Între locurile 14-16


Inregistrare ca suporter
Pentru a-ti confirma contul va fi necesar sa ne oferi un link spre profilul tau de Facebook sau Numele unui veteran din galerie care sa confirme ca te cunoaste!

Campurile marcate cu * sunt obligatorii

Probleme vizualizare site

În cazul în care site-ul nu îl vedeţi aşa cum trebuie, vă rugăm downloadaţi de AICI fontul Calibri şi fişierele din arhivă copiaţi-le în folderul "Fonts" din Windows-ul dumneavoastră (C:\WINDOWS\Fonts)