Pilu: Schimbăm liderul, dar şi antrenorul
Aştept meciul de la Galaţi din...tur. Dorinel s-a plâns. Aştept să văd cine râde la urmă e fraier sau râde mai bine. Suntem în ţara lui E-mic, t-mare şi BINE. Să trăim bine, să mâncăm bine, să jucăm bine, de ce n-am penetra bine chiar pe oricine. Hai să ne „băgăm” în Dunăre, forţăm cursul şi echilibrăm „leul”.
Etapa de azi, mâine, poimâine şi răspoimâine. În liga lu' metică, totul începe devreme şi se termină târziu. Oracolul întinde etapa sub deviza 4 din 7, el se crede în continuare parlamentar şi vrea să propună o lege încât să îngheţe apa caldă şi Eba să „vorbeşte în limbi”, mânca-o-ar tata s-o mânânce de euroacă. Se strasburzeşte, astfel încât buzele îi cresc până la gene (nici o aluzie la Gene Hackman). Revin la fotbal şi dau peste cel mai agramat parlamentar român: George Becali. Alfabeţii îi spun şi-l strigă Gigi. Singurul om din lumea asta care n-are curaj să-l strige, ci să „linge” e miemieul. Tot acest balamuc al linsului de dragul...unei felii de lămâie.
Am o curiozitate, Dragomir, Becali, Piţi, Mititelu, Sandu ş.a.m.d, fac parte din lumea reală sau ei apar când doar la ore exacte şi la emisiuni...preferate.
Nea Metică e supărat rău de tot pe cel mai „mic” finanţator din propria-ai ligă. Nu-l mai iatză şi drept răsplată are drumul liber spre liga a...III-a. Gata, s-au dus trei, mai rămâne una. Care o fi? De Paşte se ştie ce şi cum.
Omul este creat după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, liga după Dumnezeul ei. Să nu vă întrebaţă ce au în comun OMUL şi LIGA.
În vestiarul lui Bădiţă, e linişte. Nimeni nu suflă în faţa lui. (Buhuşi ai curajul de a mă contrazice ?!). Boştină, umil, se pleacă în faţa lui Ionică Intelektualul. Pele e nou şi nu ştie (încă). Cristea abia se dă jos de pe prima pagină din tabloid. Toţi ascultă comanda „bossului”. Ori jucaţi, ori...plecaţi! Daia, cred că la Galaţi schimbăm liderul. Numai daia. „Bossul” le vorbeşte pe limba lor. Jucaţi şi câştigaţi. Aştept prima victorie NUMAI cu Ionuţ Badea pe bancă!
Curiozităţi sau ştiaţi că:
- Gheorghe Ştefan (cel mai cunoscut penalty din lume) a fost audiat de DNA? Nu cred că-i ceva grav;
- A reapărut cazul „valiza”? La „valize” noi, alegeri noi;
- Dumitru Dragomir e preşedintele Ligii? După C-tin Iacov (v-il mai amintiţi) un nou „mahăr” din fotbal se „încalţă” (alias Mititelu);
- Avram Iancu a fost „spânzurat” la Miercurea Ciuc? Nu celor care au făcut acest gest să le fie ruşine, ci NOUĂ că ACCEPTĂM.
P.S: Mi-a plăcut şi-mi place, plus că susţin spusele celor de la www.ziare.com, şi anume: „trăim intr-o ţară democratică, însă e clar că nu vom aveam niciodată un fotbal liber cât timp Mitică Dragomir va sta in fruntea Ligii Profesioniste de Fotbal”. Mititelu se agaţă de Dragomir la aterizare. Aştept aterizarea. Nu e bine să doresc răul nimănui, dar al dracului să fiu dacă nu-mi place filmul ăsta. Dacă moare “băiatul bun” din film, adio…happy hour, ups, end.
OŢELUL GALAŢI – UNIVERSITATEA CLUJ
Dorinel, fii pe fază. NICI O ŞANSĂ! Când F.W. (forward) se implică la echipă, nu avem de nimeni frică. Schimbăm liderul. Formaţia învingătoare nu se schimbă. Deci, îl vedem pe Tony titular, Boştină pe dreapta, Unguruşan în locului oraşului din liga a II-a. F.W. se înfurie şi decretează. Ionuţ Badea este antrenorul şi numai el decide primul unşpe. Formaţia rămâne neschimbată, deci batem cu 4 la 2 pe „Oţelul”. Nene, ne refacem şi golaverajul. Niculescu meciul 3-0-1.
Sceneta de la Bistriţa s-a dus pe apa cu acelaşi nume. La Galaţi, va fi altceva. Primă mai mare, adversar mai puternic şi surpriză tare. Am învins în tur, logic să batem şi-n retur. N-am bătut în tur Urziceniul? N-a fost surpriză victoria cu 4 la 2, surpriza mea a fost dispariţia lui Boştină din echipă.
A venit primăvara şi odată cu ea...musca şi ţănţarul. Ţănţarul nu va veni antrenor la „U”, dar umblă vorba că Ando (la mulţi ani) ar ateriza în locuşorul lui Ionuţ şi Badea. Mutare interesantă, dar numai poveste, mai ales că îmi reamintesc spusele lui „300 Claudiu”, care nu ştiu ce a vrut să spună sau la cine s-o fi referit habar n-am: „...şi alţi jucători români din străinătate vor să vină la „U” ...”
Orice minune ţine trei zile sau trei etape. Ionuţ, arată tată ce şti tu, bagă-i în priză, calcă pe toţi (mai puţin acolo...sus) şi pe toate, pune-l pe Boştină pe dreapta şi Delgado pe stânga, Tony vârf de lance, Boşneag în poartă (Popa a luat-o la Bistriţa), Abrudan cu Pele fraţi de cruce şi o să vezi cum povestea cu Andone va fi adevărată!
Hai c-am glumit, doar se apropie întâi aprilie şi meciul cu Dinamo, fosta şi actuala dragoste a lui..., dar mai bine nu.
Lui Dorinel e teamă. Vin partide de foc şi îşi pregătesc...moralul. Steaua, Vaslui, Dinamo. Am spus, schimbăm liderul nu oferim titlul de campioană! Luaţi unu la unu sîntem peste „oţeliţi”. F.W pestw M.S. Ei n-au nocturnă. Nici noi n-avem. Ei n-au fost campioni, nici noi. Ei îl au pe Dorinel şi noi l-am avut. Cu nimic nu-s mai „făloşi”.
Ei sînt „iute” ca oţelul, noi sîntem „iute” ca priznelu'. După meciul de la Galaţi luăm pauză, păcat, eram în vână. După eventualele „succesuri” cu Bosnia-Herţegovina şi Luxemburg, reintrăm la normal. Ne luam la „haită” cu Dinamo. Avem noroc că şi-au pus proteze câinii, doar Torje muşcă în...original. Ca un rezumat, şase din şase. 30 de puncte după etapa 23, de abia de acolo începe greul.
Ionuţ să nu uiţi – „cheia marilor insuccese, schimbările haotice şi dese”. E etapa a 5-a din retur, după 6 sau 7 meciuri împreună (aceeaşi jucători) poţi...muta. Mergi pe mâna lui F.W. (forward). Dorinel, statistica e departea ta, doar ea. Dacă după 21 de ani de democraţie n-am realizat mare brânză (unii), în schimb realizăm după 17 ani, o victorie la Galaţi, aşa de dragul...publicului şi a liderului.
Revin la Galaţi. Îi luăm tare, punem la început două goluri peste borşul de peşte, curăţăm la mijlocul terenului ca pentru o plachie de crap şi la final o scurtă saramură aşa ca de 3 la 1. Destupăm o butelie de vin alb, lovită de soare pe dealuriele Târnavelor şi răcorită în beciurile securităţii, apoi „câte un pic, pic, pic până nu mai spunem nimic”.Apropae nimic, oricum batem şi-n zece.
Pronostic: 2
GLORIA BISTRIŢA – RAPID BUCUREŞTI
Nae Manea faţă în faţă cu reacţiunea. Şumudică se întoarce de unde a plecat. Manea a plecat de unde vine Şumudică. Manea nu pleacă, poate se apleacă. Nea Jean n-a fost utecist. Copos nu ştiu dacă mai este utecist, chiar dacă vârsta îi permite să fie „senior”. La urma urmei de ce imixtiuni politice într-o competiţie sportivă. Cine şi mai ales ce „e de pierdut sau de câştigat”. Sezonul trecut a fost nedecis, 1 la 1. Dacă schema de joc este copiată la indigo? Asta e. L-am văzut pe Nae Manea în tribună la meciul „U” – Unirea Urziceni, poate lecţia lui 4 la 2 n-o ştie. E mai grea, sînt goluri şi de-o parte şi de alta. Nea Jean e în ţară la ora meciului. Rămâne de văzut dacă joacă şi Gloria.
Pronostic la mişto: ics şi zero (l-am mai dat)
Pronostic: 1 X
DINAMO BUCUREŞTI – F.C.M. TÂRGU MUREŞ
Sabău vrea să se răzbune pe grupul becapali. Gălăţenii şi acum au în minte jocul de pe malul Mureşului. Simt că andone vine la Cluj. L-am scris deocamdată cu literă mică că aşa vreau şi atât. C.B. afectat de mercur, caută în continuare un loc de pregătire pentru Liga şi aia a Campionilor. Duel interesant „roşu” contra „portocaliu”. Opoziţia contra puterii, de fapt şi opoziţia şi puterea (în ţara asta) urăsc POPORUL. De ce? Nici într-un caz „daia”, mânca-le-ar să le mânânce de licitaţii şi implicaţii. Dar nu-i bai, noi cu „drac” muncim şi-n rai...poposim. În groapă pe Ştefan cel Mare (şi sfânt); Sabău propune un joc de-a v-aţi ascunselea. Eu mă fac că nu vă văd şi voi nu mă căutaţi. O victorie a „portocaliilor” ne încurcă, dar nu prea tare. Batem la Galaţi. Nu a spus Dinu „Vamă” şi Gheorghe că „oţelarii” n-au constanţă 34 de etape? Şi atunci, Ioniţă Bădiţă, pune tu de un covor roşu, pentru un alb-roşu ce devine „alb-negru”. Nu sînt oracolul din Bălceşti (n-am nestudiile sale) dar presimt una mică. Dinamo ia gol şi gata. I-aş face cadou un trabuc lui C.B., dar n-am găsit nici unul să stea aprins la amândouă capetele, că de mult nu s-a mai ars. Ups.
Pronostic: X 2
VICTORIA BRĂNEŞTI – POLITEHNICA TIMIŞOARA
La Buzău joacă viitoarea campioană! Zicu ştie ce are de făcut. Goga la fel. Alexa e „gardul de sârmă ghimpată” din cel de-al doilea război mondial. Agaţă tot, inclusiv primele de joc de la adversari. După ce devine campion Marian Iancu, se vor mări diagonalele de le teveuri. Nu mai încape. Aerul pe care-l trage în piept (acolo sus) s-ar putea să-i facă rău. Din când în când, un mic tratament pe la instituţiile statului te face...sănătos, mai curat, mai ...uscat. Pampersul absoarbe tot, chiar şi...KKO, că aşa-i în tenis, mânca-l-ar tata să-l mănânce de...sugar (zahăr englezesc). Până acum, Poli e singura care a jucat fotbal. A bătut tot. Ilie Stan nu are soluţie de dizolvare a jocului pe partea stângă. Stânga este puterea. Dreapta e hapsână. Chiar, domnule Antonescu, (las pentru o propoziţie fotbalul) v-a îmbrăţişat doamna Cornea după unirea cu pâsâdâul ? Dacă v-a îmbrăţişat, cred că gâtul va fost afectat. Revin la fotbal şi la doctrine. Pe centru „Poli” n-are sprijin. Magera e prea singur, îl ajută Axente dar discret. Seamănă cu jocul lui Ponta din Parlament. Latră dar nu muşcă. Cred că Victoraş n-a mai pus „geoană” pe „geaonă” cam demult. Revin la joc. Am uitat de Sepsi. E talentat şi bun. Pantilimon pe cât de înalt pe atât de...sigur. Dacă primeşte gol de la Florentin Petre cu capul , JUR pe ROŞU că n-am nimic în comun cu...fotbalul (aţi crezut altceva măi cârcotaşilor?)
Pronostic: 2
UNIVERSITATEA CRAIOVA – ASTRA PLOIEŞTI
Napoli (cel mai „pitoresc” oraş din Italia) aşteaptă turişti. Napoli (antrenorul) aşteaptă turişti din Ploieşti. Craiova n-a mai câştigat demult. De ce nu apelează la Marian Pană, el a câştigat cu „U” atunci când era pe banca celor de la Urziceni. Piţi îşi scuipă pe degete şi aruncă zarul: 3 – 1 pentru Astra. Aşteaptă să numere milioanele lui Mititelu. Auzi, miloanele lui Mititelu. Dacă Mititelu avea milioane prelua echipa Universităţii Craiova, nu-i aşa domnule Staicu (Dinel Staicu, muzeologul)? „O iubire alb-albastră” bate la porţile ligii a II-a. Surpriză. Bate şi ţi se va deschide. Seria a II-a vă aşteaptă. V-aţi convins că valoarea aduce valoare? Cu oameni de valoare ajungeţi departe. Când o să jucaţi cu Arieşul Turda. Nu vă faceţi probleme, aterizaţi pe „Aeroportul Internaţional Cluj” – construit cu sprijinul nemijlocit al domnului preşedinte A.T.
Despre Astra nu prea multe, se bate la uefa că şi aia e ligă. Selymesi schimbă viteza din a 2-a, dăi a 3-a şi din minutul 60-65 dă-i a 4-a, că altfel te calcă Napoli în picioare şi dacă-i put, nu te văd bine. Aşa umblă vorba prin staţiile de combustibil – „sunt nişte nespălaţi”. Mititelu de Paşte se va împăca cu Piţurcă, Piţurcă se va împăca cu Gigi şi la final fraţii Costea nu ajung nicăieri. Dorel Stoica îi bate covoarele lui Piţi, că de obraz numai de bine. Într-un târziu Mititelu îl sună pe Metică şi îşi cere scuze. U Craiova nu pică, se ridică din propria-i cenuşă în sezonul viitor.
Pronostic: X 2
1907 CLUJ – SPORTUL STUDENŢESC
Gaşca nebună de la Bucureşti poate să execute un „examen” cum n-a văzut „gruia” din 1907 încoace. Ferfelea şi Curelea pot să-l ajute pe finaţatorul bucălat să-şi smulgă firele de păr de pe...piept, că în cap...nimic. Minteu(n)an joacă la derută. Prima repriză de la stânga la dreapta, iar a doua de la 1 : 0 pentru Sportul. Mureşan roşu (îl ştiam portocaliu şi cu ochi albaştri) de furie strigă la galerie. „Urlaţi, că daia vă plătesc! Dacă nu. Nu-i bai măcar să ştiu pe viitor ce să mai cumpăr”. 11 vişinii aleargă după 11 albi. Indienii sînt pe fază şi sar în ajutor. Ajutorul nu sare şi rămâne 1 la 0 pentru Sportul. Şiman se ia cu mâna de cap şi îşi dă seama că şi-a uitat valiza la Cluj, mânca-o-ar tata de valiză, muta-le-aş baremul să-l mut. Felcere mureşan, te-a încurcat arbitrul avram la meciul cu Poli? Mi-a plăcut Comănescu la Ploieşti, Panin n-a putut să-i smulgă piciorul din gât pentru a primi pe „merit” cartonaşul hăl roşu. Felcere, aştept să propui ligii lu' metică reînfinţarea ordinului „meritul socialist clasa I, II, şi III, asta numai dacă vrei”. Îmi place cum gândeşte jocul Minteu(n)an. Dacă nu s-ar fi înmuiat ploieştenii (mai mult sau mai puţin voit) ţi-ar fi crescut şi ...gata. Oricum bate Sportul, nu te mai chinui. Şiman dă primul gol, apoi rezultaul creşte până când tabela nu mai poarte suporta...zerourile.
Pronostic: 2
GAZ METAN MEDIAŞ – PANDURII TÂRGU JIU
Ioan Horoba în faţa unui examen dificil. Dacă eşti gospodar şi-n tur îţi faci puncte, în retur „condiţia fizică” te poate trăda şi uneori...ceda. Grigoraş forţează liga I sau II. Eric e arma secretă a gazului. Ceva timp am crezut că preţul gazului a crescut din cauza lui, parcă vroia să plece. L-au liniştit. Gazul sau lignitul? Domnule Condescu (acum să nu faceţi pe nebunul să vă căutaţi la litera „D” în cartea de telefon) puneţi de-o grevă. Măturaţi Mediaşul în doi timpi şi trei mişcări. Pe E.C. (nu citiţi Energia Cinetică) l-a învins sistemul, pe R.V. l-au învins jocurile de table şi poeziile, aşa că „cu toată viteza înainte”, comandă tipică a trupelor...pe uscat?! Meci de meci, n-am curaj să joc „solist”.
Pronostic: 1
STEAUA BUCUREŞTI – F.C. VASLUI
Doi investitori. Unul oaie, altul vită. miemie a încercat să lingă şi la Vaslui. A reuşit vreo două ore, până când şi-a dat seama că lămâia n-are gust. „Vine Cârţu, eu plec”. Analiza gramaticală începe – „Gigi şi eu ce fac, iară-şi în genunchi, fir-ar să fie de aplecare”. Dacă vreun rector din România decide că la vreo facultate să se predea IPOCRIZIA, cel mai potrivit ar fi miemieul. Nu-l pot numi dascăl, de dragul DASCĂLILOR DIN ROMÂNIA. Lejeritatea şi comportamentul (de orator) lui l-ar face invidios pe Saşa Pană.
Revin la meci. Hizo e mai Cârţu decât Lăcătuş. Câştigă şi când nu joacă...bine (meciul cu noi). Mijlocul celor de la Vaslui e mai activ. Atacul la fel. Steliştii au un uşor avantaj în poartă şi atât. Gigi suntem în postul Paştelor, mai crezi în locul unu, pentru că noi (cei de la „U” – să fie CLAR) schimbăm (încercăm) liderul, dar nu te punem pe tine dintr-un singur motiv. Ai adus valiza...goală. Chiar, cum se crise corect: TEIA ŞI TE DUC sau TE IA ŞI TE DUC? Vezi, e greu, dacă nu pui mâna pe „carte”. Ai grijă când iei o carte din bibliotecă, rişti ca cele care rămân să trădeze, pardon să cadă. Duel interesant, Dulăul „latră” din tribună, Sorinel behăie din staul. Nici o şansă. Se joacă pe teren. Se joacă pe teren ?!
Gigi dacă aduci şi fotograful în cazul „valiza” te fac cu blitz!
Pronostic: X 2
UNIREA URZICENI – F.C.BRAŞOV
Pană şi Conceicao. Mihalcea şi Ilyies. Liga a II-a şi liga I. Gata. „Echipa ligii” s-a integrat perfect în competiţie. Împart steagurile lui Pristanda. Nu. Le-au împărţit etapa trecută şi au ieşit la numărătoare. Noroc că nu-i fracţie, că n-avea metică om la...numitoare. Aici trebuiau...numite, dincolo doar...numărate. Regula numărul unu: FĂRĂ NUME şi regula doi: FĂRĂ HÂRTII. Trădează întodeauna regula numărul trei: FĂRĂ MARTORI! Braşovenii neînvinşi. După „U”, Steaua, Vaslui vine Unirea cu...Braşov.
Pronostic: X 2
P.S: Dacă tot s-au apucat de tăiat la copaci „băieţii deştepţi” nu apar „băieţii proşti” să: ce, de ce, cum, pentru ce, pentru cine, cine şi câte şi mai câte. Ştiu că stau prost cu vederea, dar aş vrea să-i văd în dungi.
Până la o nouă „cetire”, să pamfltaţi...bine.
Hă! Hă! Hă!
Pilu A. Bănoi
Stiri din aceeasi categorie
Doi copii cântă şi sar la T2. Au fulare cu Şepcile Roşii legate de frunte. Pe stadionul din Sfântu Gheorghe. Într-o joi. "U" joacă cu norvegienii de la Brann - numai realitatea poate pict ...
Un râu curge şi nu se uită în nici o altă direcţie, doar curge. Roata morii doar cerne prin ale sale roţi şi macină ani, stări, generaţii, clipe, lacrimi, bătături ale beţelor de steag şi tobe. S ...
Patru etape. Două puncte. Două penalty-uri ratate. Un meci fără nici un şut pe poartă. ”Catastrofă”, ”sub orice critică”, ”străini de fotbal” – cam astea sunt c&a ...
Care este poziţia pe care se va afla Universitatea Cluj la finalul sezonului regular al Superligii în ediţia 2024-2025?
Spune-ti parerea pe forum. Avem zeci de modele de articole cu insemnele simbolului clujean.

