Da, eu sunt! Salut! Stiu ca v-a fost dor de mine. Consider ca e momentul sa public unul din ultimele editoriale semnate de mine pe ucluj.ro. Nu din ingamfare, aroganta sau smecherie. Nu mai am foarte multe de zis, credeti sau nu, m-am maturizat si las loc tinerilor care vor sa-si posteze ideile, bucuriile, necazurile sau frustrarile. Vad viata cu alti ochi. Mai temperati, mai discreti, mai contemplativi. Nu m-am pocait si nici nu m-am converit la o religie abjecta. Nu mai sunt copilasul pueril pe care-l stiati, dornic de iubire vesnica si amanunte magice. Voi fi tatic in mai putin de doua luni si totul s-a dat peste cap in viata mea. Am invatat sa accept maturitatea si lucrurile logice. Am invatat implicit sa ma concentrez pe ceea ce conteaza si sa arunc in van prostiile si nonsensurile. Sunt mai viu ca niciodata si zbier din adancurile celor doi plamani, fiti fericiti! Si atat.

Mi-au trebuit ani buni sa ajung la aceasta concluzie. Aveam impresia, la fel ca multi dintre voi, ca "U" suntem noi. Nimic mai fals. Si, inainte de a-mi propti o pula-n gura, va cer respectuos sa ma cititi pana la final. Noi nu suntem "U"! Nu reprezentam Universitatea, spiritul boem, simbolul sfant sau atitudinea data de stramosii care s-au luptat ca "U" sa existe peste decenii, secole sau chiar milenii. Nu! Universitatea ne reprezinta pe noi. Suntem copiii celui mai minunat simbol al intregii lumi. Suntem privilegiati ca avem o alta "mama" ca cea naturala. O "mama" de la care am putut invata sa ne maturizam, sa cunoastem esecul, bucuria, mandria, onoarea, frustrarea, pericolul, apogeul, agonia, extazul, fericirea! S-o recunoastem, zic! Am trecut prin atat de multe stari de-a lungul anilor incat am uitat sa ne bucuram de ceea ce e important. Ca existam si suntem la fel de apropiati de litera care ne defineste viata, "U"! Ne-am incropit sufletele in fel de fel de porcarii si ne-am zbatut sa ne dam mari si tari in diferite momente care nu-si aveau sensul. Iar, dupa cativa ani, am zambit stingheri si ne-am dat seama de naivitatea noastra.

Am ajuns sa selectez totul. Nu mai am rabdare de toate zvonurile sau micile tampenii derulate zi de zi. Privesc in ansamblu si sunt fericit. Da, eu! Sunt fericit! Pentru ca nu-mi bat capul cu toate idioteniile cotidiene. Am ajuns - si sunt mandru de asta - sa fiu capabil sa vad paharul plin in detrimentul celui gol. Probabil ma veti cataloga nebun, disperat, pacifist, consumator de etno-botanice sau chiar tarfa proasta devenita muiere clandestina. Nu, din nou! Sunt cu capul pe umeri mai mult ca oricand. Pe bune, sunt!

Nu-mi pasa numele, culoarea, religia, locul, simpatiile politice sau locul de nastere. Traim intr-o lume din ce in ce mai dificila si rupta de traditie. Daca vad intr-un cacat un mic spirit din ceea ce eu consider ca inseamna "U", il venerez. Da, pe cacat. Poa' sa se numeasca "Extenisa liberala a comuniunii sportive dedicate regatului McDonald's KFC, Hanu' lu' Han-Tatar si Piratii apelor otravite". Daca vad un gram de spirit universitar acolo, ma topesc de simpatie. Pentru ca, in zilele noastre, e din ce in ce mai greu sa gasesti adevaratele valori pe care noi le respectam. Ce vrem de fapt? Atitudine, determinare, bun simt, respect pentru vocala, lupta pana la capat si recunostinta vesnica pentru privilegiul de-a purta potcoava pe piept.

Si eu, la fel ca multi suporteri, am antipatii pentru diferiti conducatori de la diferite sectii. Ma dezgusta Vasu, ma oripileaza Cristescu si il acuz pe Walter de fiecare data ca nu stie sa-si aleaga oamenii in functii cheie. Dar, orgoliul meu nu escaladeaza granitele realitatii si am puterea sa ma identific de fiecare data cu mici parti pe care le consider ca ma reprezinta. Sunt in extaz cand ma gandesc la sezonul facut de fotbalisti, un loc 8 la care nu speram nici in cele mai dulci vise, vise in care faceam sex pasional in "Horia Demian", intr-un fileu facut hamac  cu fosta voleibalista a Universitatii, celebra si focoasa Loredana Dragoste. Un loc adjudecat de fotbalisti si printr-un joc cum de mult nu am vazut la Cluj, printr-o determinare exemplara. Mai mult decat atat, un loc 8 care situeaza echipa studenteasca peste cea a muzicantilor perfectionisti care isi fac recitalul in boxele stadionului construit cu o cheie de 14. Sunt mandru de handbalistele care au terminat pe locul 2 si de handbalistii care au luptat pana in final pentru un loc de cupa europeana. Cea mai mare victorie a rugbistilor a fost atragerea unui sposnor care sa-i tina pe linia de plutire. Ca tricourile sunt aurii, galbene, rosii sau alta culoare, e ceva ce poate fi ignorat. Ei exista si poarta cu mandrie simbolul "U" pe piept si e destul. Pentru mine, cel putin, acum.

Multi viteji ataca echipa de baschet masculin. Si, de fapt, majoritatea, nu ataca jucatorii ci pe cei din conducere. E o adevarata telenovela in jur, o stiti cu totii. Si eu i-am acuzat pe "chipsarii" si "samantarii" de la tribuna I sau pe mojicii cu un intelect discutabil care grabesc excesiv cantecele si urla din gatlejuri mizeria cu "toata sala in picioare" sau aberatii auzite pe la alte echipe. Dar, acolo, la baschet, e un gram considerabil de spirit universitar. Si nu pot ramane rece cand vad cat suflet pun unii si cum se zbat sa ajunga sus.

Ieri, dupa 15 ani, am reusit sa luam campionatul la baschet. Da, noi, "U"! Pentru ca peste 20 de ani, cand cineva va cauta cine Doamne-Doamne a castigat campionatul in 2011, celebrul "Goagal" va afisa: "U" Cluj, boule, cum cine? Pentru ca micile "deranjamente" prezente ar trebui sa se transforme intr-o fericire si o recunostinta de nedescris. O mana de clujeni si cativa sufletisti au castigat campionatul in fata unor lepre obisnuite cu hotia, furtul, tertipuri ieftine si aroganta suprema. Le-ai dat o muie incredibil de meritata dupa foarte mult timp si ai dovedit unei intregi tari ca spiritul lui "U" e viu. Atat in tribune cat si pe teren. Chiar daca unii jucatori nu s-au ridicat la asteptari sau au pierit de emotii, finalul a fost fabulos. "Chuck Morris" , cum imi place mie sa-i spun, a reusit sa inscrie de la 4000 de Km. punand in acea aruncare toata frustrarea noastra din ultimii ani. Asta e "U", fratilor! Conduci si esti pe val dar pierzi sau nimeni nu mai crede in tine si se intampla un miracol. Nevasta-mea a bocit de s-a spart de fericire ca am reusit sa-i ingropam pe "hoti" iar publicul prezent in sala a navalit in teren si au savurat splendida victorie.

Nu mai fiti ipocriti, nu va mai legati de orice mica mizerie, nu mai faceti pe desteptii. Nu e niciodata liniste la noi si bine spunea Vasi. Trebuie mereu sa ne gasim subiect de harta si uitam sa apreciem ceea ce conteaza cu adevarat. Existam, fratilor! O facem cu brio si e atat de bine cum nu a fost de prea mult timp. Spiritul lui "U" e peste tot, trebuie doar sa-l lasati sa va cucereasca. Fiti mai veseli, zambiti, bucurati-va ca iubiti cel mai minunat simbol din lume si slujiti-l cu toata fiinta voastra. Universitatea ne reprezinta pe noi! Toti!

Adrian Petrean