Până acum 3 ani eram un club care nu avea prea multe pretenţii. Din punct de vedere financiar eram modeşti şi reţinuţi, aşa cum era normal în situaţia în care ne aflăm.

Din punct de vedere sentimental, niciodată nu am fost reţinuţi, vibraţia alb-neagră se simţea în tot oraşul în zilele de derby, din Someşeni în Mănăştur şi din Bună Ziua în Iris, tot oraşul era alb-negru. Ţin minte multe derby-uri la care am mers cu 30-ul şi autobuzul era plin de oameni pregătiţi de meci: fulare, tricouri, şepci roşii... Clujul era îmbrăcat de sărbătoare. Suporterii U-işti niciodată nu au mers cu emblemele în pungă la meci, niciodată nu le-au ascuns pe sub haine, ci le-au purtat cu mândrie, la vedere, cu vocala iubită în sus.

Chiar dacă au fost meciuri în care atmosfera nu era rasplatită pe măsură, chiar dacă cel mai bun scor pe care l-am obţinut cu ei din ’72 a fost egalul, chiar dacă valoarea efectivă a jucătorilor lor e poate mai ridicată decât a noastră, valoarea jucătorilor noştri vreau sa cred că e pasiunea, profesionalismul şi ataşamentul faţă de echipă. Auzindu-l pe Cristea vorbind de puritatea echipei, pe Niculescu de importanţa unei victorii mi-am dat seama că timpul petrecut la U nu i-a lăsat indiferenţi de spiritul ce vine odată cu tricoul cu vocala.

Au trecut fix 30 de ani de la ultima victorie impotriva lor in campionat. 30 de ani grei, marcaţi de egaluri ce nu păreau drepte şi înfrângeri întotdeauna dureroase. În 2008 au câştigat campionatul după meciul cu noi, după un meci ce nu părea să se mai termine.

Acum vor iar campionatul.

Mâine nu va fi la fel. Spuneţi-mi naiva, dar vreau să cred că mâine vom avea un lot mult mai “curat” (ca să îl citez pe Cristea), o echipă mai dăruită, cu siguranţă un lot mai valoros, antrenat de un om care nu pot să îl descriu decât prin a-l cataloga ca fiind excepţional. Mâine vreau coregrafii ca pe vremuri, vreau un stadion plin de U-işti care cântă, vreau forfotă în jurul stadionului, vreau atmosferă de sărbătoare! Vreau să le arătăm că înainte de derby, Clujul nu se scindează, ci îşi arată adevărata faţă, cea alb-neagră.

Ne vedem la stadion!

Oana Onicaş