Remus Campeanu despre “U”: “E foarte greu sa definesti in cateva cuvinte ce a insemnat, ce inseamna “U” Cluj. Pentru mine a fost implinirea unui vis al copilariei mele. Mai apoi a insemnat tot ceea ce aduce tineretea cu sine. In momentul in care te-ai molipsit de Universitatea, este foarte greu sa te desparti de ea, esti un om bolnav. Iar eu sunt un om bolnav de ‘U”. Aici m-am realizat sub toate aspectele. “U” pentru mine era un templu. Eu nu am fost decat o particica, o molecula din corpul Universitatii. “U” a fost o scoala a vietii. Din 1960 pana in 1975 am slujit-o ca jucator, dupa aceea ca si conducator de club. Eu n-am putut sa-i dau decat sinceritate, suflet. Si nici acum nu cred ca i-am dat cat mi-a oferit clubul mie.”

Luni la reunirea lotului, langa grupul de suporteri prezenti, l-am observat pe domnul Remus Campeanu. Un om care toata viata a iubit doar alb-negru, un club: “U”niversitatea. Alt club dansul nu a vrut sa cunoasca. A ramas la echipa iubita, cu toate ca a trecut prin clipe grele alaturi de “U”. A fost ofertat de echipe mai bine cotate, dar a refuzat sa plece. A avut o singura alegere: “U”. La fel ca si atunci cand era jucator si acum e prezent la toate meciurile si antrenamentele echipei de suflet. De multe ori nu reuseste sa ramana pana la finalul meciului, din cauza emotiilor care il cuprind.

Acest domn merita tot respectul si recunostiinta noastra, pentru ceea ce inseamna “U”niversitatea pentru dansul. Si pentru ca nici acum la varsta inaintata pe care o are, nu ezita sa isi incurajeze echipa de pe stadion.

Istoricul Ghoerghe Bodea spunea despre domnul Remus Campeanu, cu care era prieten apropiat: “Remus Campeanu nu e un nume foarte spectaculos in fotbalul nostru. Acest fundas al lui “U” Cluj nu a fost incarcat de distinctii, nu a jucat in reprezentativa nationala, nu a marcat autogoluri celebre, nu si-a pus mintea cu tibia extremelor care, eventual l-au depasit. Biografia lui (cea sportiva) nu are cancanuri, are doar o longevitate iesita din comun si o fidelitate, de asemenea, rara pentru culorile unui club. Sunt acestea semnele unei calitati umane certe…”

Vorbind despre altfel de oameni, mercenarii au plecat. Cei care au suflet au ramas. Bineinteles cei care mai demult erau trimisi pe la cine stie ce echipe, au fost readusi la clubul la care au crescut. Luni la reunire mi-a placut mult reactia jucatorilor, erau incantati ca suntem acolo, zambeau, mi s-a parut o atmosfera entuziasta.

Toti trebuie sa stie ca nu pornesc singuri la drumul greu care ni se arata. Cei mai vechi din echipa ne cunosc pasiunea. Cei tineri o vor cunoaste pentru ca le-o vom arata. Asta o putem face doar prin prezenta noastra la stadion si cantand din tot sufletul, la fel ca si pana acum. Am incredere in lotul actual, daca sunt ambitiosi si determinati, vom reusi impreuna sa iesim la liman.

Lavinia Nap