Înainte de începerea campionatului, mi-am propus ca la primul gol pe care îl dă Sisi să scriu de el. Nu a durat mult, primul meci jucat integral, a înscris. Ne-a făcut fericiţi cum numai un Uist ştie să ne facă. Nici nu ar fi contat foarte mult  scorul, atâta timp cât în dreptul golului era numele lui. Acel gol a însemnat mult mai mult decât faptul că am câştigat meciul.

Lacrimile lui ne-au arătat suferinţa şi dorinţa lui de a juca, în timp ce vedetele îi ocupau locul pe teren. Săptămâna aceasta în editorialele care s-au scris, au fost cuprinse toate gândurile şi sentimentele mele.

Sisi, îţi mulţumesc pentru că ai ramas alături de noi de atâţia ani şi pentru lacrimile tale care ne dau emoţii şi totodată ne dau puterea de a merge mai departe.

În altă ordine de idei, galeria. Se cere unitate. Toţi o vrem, dar când se încearcă a se pune ceva în practică, apar contradicţiile. Pe toţi ne doare ceea ce se întâmplă acum la club şi tocmai din această cauză se caută soluţii. Bune, rele trebuie luată atitudine. Aşa nu mai putem sta.

În orice grup mare e normal să fie mai multe păreri, dar atunci când ai un scop comun, faci compromisuri. Eu nu înteleg care e diferenţa că tu te duci la meciuri de 10 ani şi eu doar de 3? A, da, 7 ani.

Sufletul nu cunoaste aceasta diferenţă. Pentru că iubirea din sufletul meu e la fel de patimaşă şi de mare ca şi cea din sufletul tău.

Înainte de a dori un lider, ar fi bine ca fiecare să lăsăm de la noi şi să ne UNIM. Nu văd rostul unui lider, pentru că el nu ne poate uni cu forţa. Asta ar însemna să ne lege unul de altul cu sfoara. Si asa ceva nu se poate. Asa că hai să lăsăm orgoliile la o parte, să fim o forţă, aşa cum trebuie. Mă gândesc că lacrimile lui Sisi ar trebui să fie "liantul".

Lavinia Nap