În fotbalul de astăzi, antrenorii faultează limba română puternic, cinic şi fără minge. De la jucători nu mă aştept să se exprime corect (deşi acum 30 de ani se întîmpla asta!), ei să dea acolo în beşică şi s-o bage în poartă. Dar de la un tehnician – pe care fotbalul modern l-a dus la rang de manager – am pretenţia să-şi poată purta discursul de la cap la coadă, fără să-l scape pe jos şi să-l umple de sînge.

De-aia îmi place Ionuţ Badea. L-am ascultat la o conferinţă de presă de după un „U” - FC Argeş şi m-a surprins. O limbă română ca la ştiri şi o gramatică bună, exceptînd unul-doi „care” în loc de „pe care”, de care probabil că a scăpat pînă acum. Mi-a plăcut că zicea de fotbal, nu bălării, iar dacă vroia să dea în arbitraj, ştia să introducă subtil ideea în frază. Elegant, serios, exact ca pe teren. A fost un mijlocaş fără o tehnică extraordinară, dar nici tăietor de lemne. Un tip care gîndea jocul. Un fotbalist gen Thorsten Fink, cîştigător al CL cu Bayern, poate vi-l aduceţi aminte. Acum antrenează Baselul şi o face foarte bine. L-am văzut şi pe el la Cluj, supărat că n-a reuşit să bată o echipă după ce a ţinut-o tot meciul în poartă. Dar la fel: prestanţă şi discurs.

Sigur, Badea nu vorbeşte ca Mircea Badea, şi dacă ar vorbi, tot fotbalul trebuie să-l cunoască în primul rînd şi nu diatezele. Dar faptul că Ionuţ Badea arată şi se exprimă ca un manager e un început. Iar dacă are şi „neruşinarea” să-l trimită pe Mărginean la plimbare, atunci se poate spune că „U” Cluj are antrenor.

Emil Moldovan