Din septembrie anul trecut pînă în iarnă, Sebastian Cojocnean s-a antrenat prin parcuri. După ce l-a dat afară, clubul nu voia să-i plătească restanţele din contract şi încerca să-l convingă, pe el şi pe alţi jucători, să plece fără nici un ban. În acelaşi timp, pe la spatele lor, un anumit oficial de la „U” depunea memorii cum că jucătorii nu se prezintă la antrenamente şi cerea să le fie reziliate contractele. În pericol să rămînă fără banii pentru care au semnat, băieţii şi-au luat avocaţi, au contestat, şi au dovedit că şi-au respectat înţelegerea scrisă.

Universitatea a întîrziat plăţile pînă a fost ameninţată cu neprogramarea şi cu blocarea transferurilor. Numai aşa a ajuns să-şi primească banii Cojocnean, înainte de retur! Şi tot pe-atunci a fost readus în lot. Iar Badea l-a păstrat. De-aici ştiţi povestea lui: gol cu CFR, două cu Craiova, titular de drept.

Care a fost atuul lui Cojo? Talentul sau contractul care făcea probleme clubului? Acum nu mai contează, veţi zice, a ieşit bine pentru „U”!

Da, dar Suciu, Fărcaş, Şuteu şi Iacob, colegii lui Cojocnean din parc, nu au avut acelaşi noroc. Au fost purtaţi prin comisii şi lăsaţi luni întregi fără bani. Poate că meritau o a doua şansă, mai ales că primii doi erau crescuţi de Universitatea. Dar probabil că Walter nici nu ştie că au existat, ce să mai zic de Badea!

În fotbalul românesc şi implicit la „U”, un puşti care se apucă de fotbal trebuie să ştie mai întîi să redacteze un memoriu, apoi să dea o pasă cu latul. Şi neapărat să se pună bine cu personajele dubioase din conducere, că altfel nu pupă lotul. Şi ne mai mirăm că avem o naţională de copii speriaţi şi de veterani blazaţi.

Emil Moldovan