Cândva din România au plecat spre munți luptătorii anti-comunști. Au plecat să opună rezistență ridicolului, minciunii și prostiei, acelora care au infestat România prin teroare, reeducare și instaurarea unui regim anti-național și anti-creștin.

Oamenii faptelor din închisori pentru neam și oamenii faptelor din munți pentru țară au luptat întru rămânerea României în Adevăr.

Și au luptat cu demnitate pentru că aveau înțelepciunea pe care o dăruiește ”mândria unor inimi românești”. Nu cred că există ținut în România unde comunismul să nu fi întâmpinat rezistență.

(Dacă nu mă credeți citiți sau recitiți doar câteva cărți despre ”Rezistența anticomunistă din Apuseni – Grupurile ”Teodor Șușman, Capotă –Dejeu, Cruce și Spadă”, Studii de istorie orală” sau  ”Oameni și fapte din vatra Aiudului” sau ”Brazii se frâng dar nu se indoiesc”).

Cine spune că astăzi nu mai avem modele demne de urmat în România poate că are dreptate. Și totuși încă mai sunt românii care în vremurile când plaga comunistă a fost lăsată să pustiască ținutul românesc, au supraviețuit ”holocaustului roșu”. Să le prețuim cuvintele și să învățăm de la ei ce înseamnă lupta împreună pentru rămânerea în Adevăr.

Doamne ajută că acești români încă ne pot fi mărturisitori ai unității întru Adevăr.

Și această ”mândrie a unor inimi românești” nu trebuia inventată. Ea mereu a străjuit inima României, la vreme de bejenie a ardelenilor, de răstignire a neamului românesc și de luptă a anticomuniștilor ori bucurie a iubirii de țară pentru rămânerea întru Adevăr.

”U” este simbioza fericită a ”simbolului tinereții studențești” și a ”mândriei unor inimi românești”. 

Astăzi însă există o sumedenie de atunci când…

Atunci când România, când unii cetățeni din Cluj, când Ardealul întreg uită de această simbioză, o ignoră, ori alții ajung să o murdărească prin fățărnicie și vor să pună peste pecetea simbolului lacăte și apoi să-l exileze în propria casă.

Atunci când autoritățile nu vor ca stadionul să poarte un mare nume DR. Mircea Luca.

Atunci când unii juni transformă sălile de conferințe ale stadionului în întruniri unde ei vorbesc despre ei înșiși culmea sub patronajul unor culori de refugiu walterian. Tocmai când ”U” are probleme atât de grave. Cât cinism amar poartă în săgeata lor…

Atunci când un politician, fost premier de tristă amintire ne crede pe toți proști și ne aruncă câteva milioane către ”U” în declarații. L-am văzut și l-am ascultat, tot când a fost vorba despre ”U”. Atâta deșertăciune rar mi-a fost dat să văd.

Atunci când un alt politician mândru prin el însuși anunță pe fugă că premiază o glorie a Universității Cluj dar de atâta vreme de când activează în politica din Cluj nu a fost în stare să capaciteze investitori pentru echipa Cl”U”jului iubit. Atâta deșertăciune rar mi-a fost dat să văd.

Am trăit să o văd și pe asta la Cluj.

Cum ”U” deși în drept rămâne-va mereu simbioza fericită a ”simbolului tinereții studențești” și a ”mândriei unor inimi românești” nu mai este pe placul celor care au ajuns cum bine le spune Ada Milea ”cocoțați pe o funcție înaltă în stat”. Aceasta se vede foarte clar la Cluj.

Nu știu cum se face că la Timișoara, Craiova, București, Arad, Petroșani, Hunedoara ori Iași situația nu este deloc diferită. Simbolurile trăiesc sau supraviețuiesc doar prin faptul că suporterii se încăpățânează să rămână în Adevăr.

Dacă însă își imaginează cineva că la Cluj anul 1919 poate fi învins de ridicol, de prostie și de minciună greșește amarnic. Simbolurile anului 1919 au apărut pentru rămânerea Clujului i”U”bit în Adevăr.

Nu poate nimeni distruge ce a fost îngăduit să existe ca dăruire din sufletul studenților pentru care ”mândria unor inimi românești” este pecetea lui a fi Adevăr.

Să nu uităm că pentru ”U” doar în ”U”nitate suntem oamenii faptelor pentru România și suntem oamenii faptelor pentru ca Clujul să rămână într ”U”Adevăr.

Astfel cred că este timpul să lăsăm orice este trecător, conflictual și nefolositor să ne adunăm camaraderește sub stindardul ”U”.  Este vremea să apărăm simbolul de ura celor cărora nu le pasă decât de propriul lor interes meschin și fățarnic.

Este momentul ca toți ”U”iștii să fim mai uniți ca oricând și să rămânem în această simbioză fericită ”simbolului tinereții studențești” și a ”mândriei unor inimi românești”.

Altfel ne năpădesc vânătorii ”de suflete moarte” și ne vor duce simbolul în ”mlaștina disperării”. 

Clujul fără ”Simbolului tinereții studențești” ”U” ”Mândria unor inimi românești” nu se mai poate numi Cluj iar România fără simboluri care definesc neamul și țara încetează a mai fi întru Adevăr.

Ștefan–Mihai Martinescu