E frumuşel şi bun de gură, îşi seduce victima cu uşurinţă, o duce în pat din prima seară, dar acolo, ce să vezi?, o abandonează (ca să folosim cuvinte decente). Cam aşa ar putea suna definiţia unui Casanova impotent. A unui Don Juan fără... organ :). Îmi pare rău să o spun, dar este o comparaţie cum nu se poate mai nimerită pentru baschetbaliştii de la �U� Mobitelco - din punct de vedere sportiv, evident. Au �sedus� titlul de campioană anul acesta, dar nu l-au putut apuca nici măcar de o toartă. La fel făcuseră cu un alt trofeu, CEBL, dacă vă mai amintiţi.
La sex, ca şi la baschet, problema nu este fizică, ci psihică � o ştie orice terapeut. Clujenii au multe calităţi, dar nu şi una esenţială: mentalitatea de învingători. N-o să mă convingă nimeni că o aruncare repetată de o mie de ori se uită la cea de-a o mie una încercare. Totuşi, lui Meda, în prima întâlnire a finalei, lui Zoki, în cea de-a doua, şi lui Cuic, în a patra, le-au tremurat mâinile ca unor începători. Au ratat decisiv de la linia de �libere� şi i-au transformat pe Blidaru şi Hargrove în eroi. Cu un strop de încredere în plus, finala se mai juca încă. Cu ceva mai multă, titlul s-ar fi sărbătorit joi la Cluj.
Complexul de inferioritate a răzbătut, poate involuntar, şi din declaraţia antrenorului Ţenter. Acesta spunea, înaintea deplasării la Ploieşti, că echipa lui s-a ridicat la înălţimea adversarei în primele două meciuri. Găsesc că e o fractură de logică. Eu credeam că CSU Ploieşti era echipa care ar fi trebuit să se ridice la nivelul Clujului � pentru că venea de jos, nu-i aşa? Pentru că terminase abia pe locul trei sezonul regulat şi pentru că pierduse tur-retur cu �U� Mobitelco. Dacă te consideri outsider, numai un miracol te poate transforma în câştigător. Iar în finala aceasta nu au existat miracole.
Conducerea Universităţii Mobitelco a făcut un efort uriaş pentru a aduce titlul la Cluj din nou, după mai bine de un deceniu de aşteptare. A găsit finananţatori, a găsit jucători români, americani şi sârbi de valoare, a găsit un antrenor capabil să obţină rezultate bune şi constante. Ce nu a găsit încă este mentalitatea de învingător, fără de care echipa nu îşi va putea consuma niciodată dorinţa de a deveni campioană.
PS Nu trebuie neglijat nici rolul arbitrilor în meciul patru al finalei. Mi s-au părut a fi, cunoaşteţi termenul, �găzdari�. Au avut o unitate de măsură diferită pentru faulturi şi, uneori, au părut că se încurcă unul pe celălalt. Asta îmi aduce aminte de faptul că ploieştenii nu şi-au trimis jucători la All Star Game, ca protest împotriva arbitrajelor tendenţioase. Dacă aşa se rezolvă lucrurile, mă tem că All Star Game-ul de anul viitor e compromis!
[i]Ionel Lespuc[/i]