Web design Cluj
Lespuc: Mai am un singur dor
În urmă cu doi ani, Universitatea părăsea prima ligă pe uşa din dos, cu două puncte de penalizare atârnate de coadă. Dincolo de această dezamăgire, cu care fanii se împăcaseră mult înainte de finalul stagiunii, a mai existat una: aceea că idolul galeriei, Sisi, nu a apucat să joace deloc în Liga I. Refăcut pe final de campionat după accidentarea care l-a chinuit încă din toamna lui 2005, Unicul căpitan ar fi meritat să intre pe teren măcar într-un meci. Măcar pentru un minut. I s-a refuzat atunci un drept şi o onoare pentru care transpirase din greu şi pentru care suferise vreo şapte operaţii.
În loc de o prezenţă în Liga I, pentru curriculum vitae, Sisi a fost la un pas de a fi dat afară de la U. Goana după rezultate nu are memorie, nici sentimente. Omul care a plâns de bucurie după ce U a eliminat Steaua din Cupa României, în 2004, omul care a pus capul în contră de câte ori a fost nevoie şi care a fost la un pas să îşi distrugă genunchiul definitiv nu a fost pe placul lui Walter şi Hizo. Nu îşi găsea locul lângă manechinul Basso sau lângă Niţu, unul dintre importurile de la Dinamo II. A fost ţinut în lot, practic, de fani. Şi nu a rămas dator. A marcat un gol important cu Dacia Mioveni, a scos un penalty în ultima etapă, a contribuit cum a putut şi cum a ştiut la o nouă promovare. La Lupeni, jucătorii Universităţii au jucat pe prima de obiectiv de 20.000 de dolari. Sunt convins că lui Sisi nu i-a stat nicio clipă gândul la bani. Bucuria de a promova cu U nu se măsoară în dolari.
Universitatea merge în Liga I şi va avea nevoie de întăriri. Va mai fi loc pentru Sisi şi în campionatul viitor? Vor mai reuşi fanii să-l ţină în lot? Răspunsul trebuie să fie da. Unicul căpitan chiar dacă banderola e acum pe braţul lui Matache merită să joace în prima divizie măcar într-un meci. Măcar pentru un minut. Şi nu ca un gest de compasiune, ci ca o onoare pe care cele şapte operaţii îi dau dreptul să o pretindă.
[i]Ionel Lespuc[/i]

  • Lespuc: Mai am un singur dor

Stiri din aceeasi categorie

Pogacean: Se ridica cortina

Doi copii cântă şi sar la T2. Au fulare cu Şepcile Roşii legate de frunte. Pe stadionul din Sfântu Gheorghe. Într-o joi. "U" joacă cu norvegienii de la Brann - numai realitatea poate pict ...

Poga: Portile cetatii

Un râu curge şi nu se uită în nici o altă direcţie, doar curge. Roata morii doar cerne prin ale sale roţi şi macină ani, stări, generaţii, clipe, lacrimi, bătături ale beţelor de steag şi tobe. S ...

Racovitan: Pentru "U". 100%!

Patru etape. Două puncte. Două penalty-uri ratate. Un meci fără nici un şut pe poartă.  ”Catastrofă”, ”sub orice critică”, ”străini de fotbal” – cam astea sunt c&a ...

Total voturi: 60

Care este poziţia pe care se va afla Universitatea Cluj la finalul sezonului regular al Superligii în ediţia 2024-2025?

Între primele șase echipe (play-off)
Între locurile 7-9
Între locurile 10-13
Între locurile 14-16


Inregistrare ca suporter
Pentru a-ti confirma contul va fi necesar sa ne oferi un link spre profilul tau de Facebook sau Numele unui veteran din galerie care sa confirme ca te cunoaste!

Campurile marcate cu * sunt obligatorii

Probleme vizualizare site

În cazul în care site-ul nu îl vedeţi aşa cum trebuie, vă rugăm downloadaţi de AICI fontul Calibri şi fişierele din arhivă copiaţi-le în folderul "Fonts" din Windows-ul dumneavoastră (C:\WINDOWS\Fonts)