Web design Cluj
Hossu: Aşteptîndu-l pe R.J.
Ne lăudăm noi pe noi, pretinzînd că avem o minunată şi UNICĂ galerie, dar cîntăm din două tribune. Ferice de stadionul fără peluze pentru că ne-am fi împrăştiat şi prin spatele porţilor, incapabili să recunoaştem adevărul: sîntem dezbinaţi! Dacă răul ar avea o singură faţă, ne-am pişa cu toţii pe oglinda iadului din gruia şi am trăi fericiţi pînă la adînci bătrîneţi. Din păcate, după ce ani întregi am fost toţi ca unul, astăzi fiecare vrea să fie altfel, iar într-un grup individualităţile nu fac decît să dezbine.
Să recunoaştem în primul rînd că galeriei îi lipseşte liderul, iar în pădurea fără leu şi iepurele se crede rege. Atîta timp cît R.J. a fost pe stadion, s-a cîntat pe o singură voce. Bun sau rău, violent sau nu, R.J. are toate calităţile unui lider, dovadă că a ţinut grupul unit, iar cei care au dezertat din el nu şi-au putut face vocea auzită.
Nu ştiu dacă ceea ce se întîmplă astăzi în tribună e numai întîmplare sau la bază e principiul dezbină şi condu, cert este că vocea noastră nu se mai aude atît de tare ca în trecut. Neavînd un lider care să se impună, ne pierdem în amănunte. O frecăngim în polemici de doru lelii pe marginea dinamoviştilor sau antidinamoviştilor, promovării sau rămînerii în divizie de parcă pe cineva ar interesa opiniile noastre. De parcă pe cineva ar interesa că după părerea mea Reinaldo ar putea sta la mijlocul terenului doar doi metri sub pămînt, Doamne fereşte!
Nimeni nu ne va asculta dezbinaţi şi pe mai multe voci. Dacă R.J. a demonstrat că e singurul ce ne poate conduce, atunci R.J. trebuie să se întoarcă!
PS Amanetez ghiuluri de campion. Pret avantajos!
[i]Mihai Hossu[/i]

  • Hossu: Aşteptîndu-l pe R.J.

Stiri din aceeasi categorie

Pogacean: Se ridica cortina

Doi copii cântă şi sar la T2. Au fulare cu Şepcile Roşii legate de frunte. Pe stadionul din Sfântu Gheorghe. Într-o joi. "U" joacă cu norvegienii de la Brann - numai realitatea poate pict ...

Poga: Portile cetatii

Un râu curge şi nu se uită în nici o altă direcţie, doar curge. Roata morii doar cerne prin ale sale roţi şi macină ani, stări, generaţii, clipe, lacrimi, bătături ale beţelor de steag şi tobe. S ...

Racovitan: Pentru "U". 100%!

Patru etape. Două puncte. Două penalty-uri ratate. Un meci fără nici un şut pe poartă.  ”Catastrofă”, ”sub orice critică”, ”străini de fotbal” – cam astea sunt c&a ...

Total voturi: 60

Care este poziţia pe care se va afla Universitatea Cluj la finalul sezonului regular al Superligii în ediţia 2024-2025?

Între primele șase echipe (play-off)
Între locurile 7-9
Între locurile 10-13
Între locurile 14-16


Inregistrare ca suporter
Pentru a-ti confirma contul va fi necesar sa ne oferi un link spre profilul tau de Facebook sau Numele unui veteran din galerie care sa confirme ca te cunoaste!

Campurile marcate cu * sunt obligatorii

Probleme vizualizare site

În cazul în care site-ul nu îl vedeţi aşa cum trebuie, vă rugăm downloadaţi de AICI fontul Calibri şi fişierele din arhivă copiaţi-le în folderul "Fonts" din Windows-ul dumneavoastră (C:\WINDOWS\Fonts)