(În povestea mea, prinţul e ocupat cu siliconul şi nu prezintă interes decât pentru cancanuri)

Cerşetorul. Nume de scenă: Walter. Încep cu el, pentru că e un personaj hâd şi deloc complicat. Îi trebuie bani, licitaţii şi cupe europene. Vrea guiaş, ciolane şi pălinci. Dacă nu le primeşte spune că nu este iubit şi plânge prin toate gazetele. Îşi schimbă numele precum apucăturile şi locaţiile. Trăieşte sub deviza: "Ce naşte din gunoaie, ca râia te mănăncă!".

Lordul. Nume de simbol: Remus Câmpeanu. Aici e mai greu doar pentru că de zeci de ani, de o jumătate de secol, iubeşte un club. E complicat, doar pentru că, în povestea lui, sunt foarte multe amintiri, foarte mulţi sportivi adevăraţi. Ca orice om, a greşit şi el. Nimeni nu-i perfect. Dar a rămas frumos, demn, cu fruntea sus. L-am întâlnit vineri, în Gheorgheni, după meciul echipei a doua. Eram patru U-işti, s-a oprit şi am făcut împreună o bucată de drum, povestind. (Întâlnirea este reală ca şi aceea cu candidatul Nicoară. Observ că scenarita şi paranoia lucrează şi mă acuză că am minţit când am spus povestea cu Nicoară. Cică nici nu m-am întâlnit cu el. Greşit!) Să revin. Remus are zâmbetul familiei. Aşa zâmbea şi fratele său, foarte bun şahist, aşa zâmbesc şi nepoţii săi, Septimiu şi Călin, vecini în "tinereţuri" cu subsemnatul. E surâsul superiorităţii, înţelepciunii şi forţei sufleteşti. Nu vreau să o lungesc. Dar când un om ca Remus Câmpeanu ne spune că numai noi, adică suporterii, mai putem ţine steagul sus şi continua povestea, atunci aşa este. Nu a spus-o cu patos sau disperare. A spus-o simplu, privindu-ne în ochi. Nu ne-a rugat, sau poruncit. Doar ne-a adus aminte. Dacă e aşa şi doar noi am mai rămas, înseamnă că istoria a fost călcată în picioare de mulţi dintre cei care trebuiau să aibă grijă de ea. "U" a fost uitată de unii care nu trebuiau să uite. Mai exact: cei de la UBB şi autorităţile locale îşi bat joc de moştenirea primită, jucând idiotul rol al fiului risipitor. Trebuie văzut ce e de făcut, asta mai mult ca sigur, pentru că lucrurile nu pot continua la modul acesta. Nu va fi uşor, dar noi nu avem voie să uităm "moştenirea".

Înainte să ne despărţim, l-am întrebat, pe dl. Câmpeanu, despre Septimiu. Ne-a spus, printre altele, că Tim întreabă de "U" tot timpul. Se bucură, sau suferă cu "U", lângă "U", deşi nu e în ţară. "Asta nu ne-o poate lua nimeni, oriunde am fi", a mai spus Remus Câmpeanu. Vorbea despre suflet. NUMAI "U"!

Adrian Cinpoeru