Primăvara lui 1979. "Universitatea" juca în "B". Era anul în care împlineam 60 de ani, trebuia musai să promovăm. Ţin minte jucătorii noştri şi acum. M-au facut să iubesc "U" şi prima dragoste nu o uiţi niciodată: Lăzăreanu, Liviu Mihai, Dobrotă, Moş, Bagiu, Pop Florin, Iosif Mureşan, Manu, Răduţă, Tim Cămpeanu, Aurel Mureşan, Stana, Florescu, Vidican, Suciu. Erau aşa tineri, firavi şi frumoşi... Dacă nu mă înşel a fost ultimul sezon în care şi Dan Anca a mai fost în lot, însă nu îmi amintesc că ar fi jucat. Antrenor era Teodor Pop, un tip foarte tânăr. Aveam meci decisiv cu Bistriţa, unde Tata Jean învăţa deja ce mai bine nu ar fi învăţat. Cu un an înainte, Gloria a tras să intre Baia Mare, "morişca" lui Viorel Mateianu, iar acum ne era contracandidată. Dacă învingeam Bistriţa, promovam sigur. Se jucau meciurile duminică, de la ora 11, în timp de plină slujbă bisericească. Sâmbătă nu era zi liberă. Eram elev. Cred că am plecat pe "Municipal", aşa se numea "Moina", la ora 8. Pe la 9, stadionul era jumătate plin, la 10 nu mai erau locuri. Erau locuri prin plopi, eventual şi cred că pe Hotelul Sportul, care era în construcţie, dacă aveai pile să intri în şantier. Ai noştri, fizic, parcă erau nişte copilaşi. Ei, bistriţenii, ca brazii, toţi. Am câştigat cu 1-0. După meciuri, atunci, când ieşeau de la vestiar, jucătorii treceau printre spectatorii care formau un culoar, până la autocar. (Mai are cineva vreo poză cu anticul nostru autocar?) Atunci, la acel meci, am învăţat de la alţii, pentru că aveam doar 14 ani, ce înseamnă tribuna. Cât poate conta tribuna... Ieşeau bistriţenii, treceau prin culoarul de oameni, cu capul în pământ. Un spectator mai răutăcios le-a spus fotbaliştilor de la Gloria: "Sunteţi mai slabi, staţi în "B". "Nu suntem mai slabi, ni s-au tăiat genunchi atunci când am văzut 30.000 de oameni", a răspuns un jucător, ridicând scurt capul şi privindu-l pe suporter.

Astăzi jucăm cu Bistriţa, în "A". Între timp, tribuna parcă s-a "spulberat" şi nu se umple niciodată. Unde este "Gaudeamusul" pe care îmi era ruşine să îl cânt, căci nu eram student? "Cântă copile, nu sta ciupercă!" Numai atunci, când am fost certat, am avut tupeul să îl cânt. Nu aveam atunci brigăzi. Nu aveam nici lider de galerie. Nu ne trebuiau, eram uniţi. Şi aveam, de departe, ce mai frumoasă galerie din ţară. Mai avem şi acum suporteri frumoşi. Există şi cântecele. Dar parcă am pierdut ceva. Unitatea, oare? Astăzi se protestează, pe bună dreptate, împotriva AMP. Nu o să fie 30.000 de oameni. Poate vreo 300, căci 3000 sigur nu o să fie. Însă, întotdeauna când pierzi ceva, regreţi. Şi ţi-ai dori să îl ai din nou. Aşadar, cum facem să ne strângem din nou, în viitorul apropiat, 30.000. Cum facem ca să "le tăiem picioarele" adversarilor, ca pe vremuri? Cum facem să fim "şepcile roşii" din nou? Numai "U"!

Adrian Cinpoeru