Cinpoeru: Catelu' ornitolog care vrea sa domine
Stau de ani buni să mă gândesc cum au putut suporterii lui "U" să se înfrăţească cu miliţienii de la dinamo. Noname Ualtăr a spus cândva că această înfrăţire l-a făcut să investească la "U". Bine, că şi Prodanca e dinamovistă, are serviţi kilometri de esenţă de vipuşcă cu pulan cu tot de la Contra, Mutu, Borcea, susnumitul Florică şi alţii. În principiu, de-aia suntem aşa de jos, şi de batjocura lumii din cauza acestei înfrăţiri. Walter, prin prelungirea Irimieş, a dat bani şi a spart unitatea peluzei, de exemplu. Ce fac ei cu clubul nici nu mai contează. Dacă am fi uniţi am trece peste asta. Ei ne-au lovit în toată frumuseţea noastră, plătind "frăţia" cu căţeii cu bani grei daţi unor lideri din galerie, prieteni cu dinamoviştii. Ei au distrus tot ceea ce ne unea... În primul rând inocenţa suporterului lui "U" au distrus-o... Încrederea reciprocă au distrus-o. Ne-au făcut la fel de urâţi şi de lipsiţi de identitate cum sunt ei, căţeii.
Eu nu am cum sa fiu frate cu miliţienii. Îi urăsc. Să vă spun de ce... La un moment dat, prin 1980, era un jucător de Naţională. Juca la dinamo. Club care, de la "U", lua jucători cu japca tot timpul. Vasile Dobrău, aşa se numea, s-a căsătorit aici. A vrut să joace la "U". A contat că miliţienii luau ce jucători vroiau de la noi? Nu! Dobrău a primit doi ani de suspendare şi nu a fost lăsat să joace la noi. Aveau apăsări miliţienii că ne luau jucători când vroiau ei? Ioc! După doi ani, Dobrău a revenit, dar a fost cam terminat, dacă nu a jucat. Apoi, ceea ce a fost mai urăt şi mai porcos decât toţi staliniştii care au creat clubul dinamo, a fost când ne băteam la baschet cu ei pentru titlu, pe la începutul anilor 90. La noi juca Big Ghiţă. Îl înjurau, îl scuipau îl umileau pe Mureşan, care a fost cel mai mare sportiv pe care "U" l-a dat vreodată. Eu pe Big Ghiţă nu o să îl uit niciodată şi nici pe cretinii de la dinamo, care îl batjocoreau.
Însă un mare ornitolog dinamovist în viaţă ne-a explicat, dincolo pe GB, cum stă treaba cu jegul ăsta de înfrăţire care duce "U" la pieire. "Cherchez la femme!" Omul a spus aşa. Să vedeţi unde stă micul secret şi unde se duc în derizoriu o sută de ani de istorie... Eu sunt mai bătrân şi nu m-aş fi gândit la aşa ceva. Aşadar. Unul de la noi din peluză a cocoşit-o pe una din peluza PCH. Dinamoviştii supăraţi, că dacă te dai la inventarul de miliţian e bai, au venit la Cluj prin ceva deplasări şi au sărit cu pulanul prin peluza noastră în semn de virilitate, virtute şi de răzbunare. Cred că fetele noastre, care au pus botul şi nu numai, erau singure şi cam nasoale... E vina vostră, "U"-iştilor! Câteodată, ar fi bine să vă sacrificaţi şi cu alea nimuruge, că uite ce am păţit... Aşa, le-au fiki-fiki ei, dinamoviştii. Uite, unde am ajuns... S-a creat obiceiul să se întâlnească între ei, facării, şi să se bucure de codiţe, aripioare şi ouătoare de păsărici, pe la meciuri, prin ţară. De acolo frăţia cu ei, de la păsărici, aşa a spus dinamovistul, nu eu... Acum, dacă tu te duci la "U" la meci şi nu ai la ce să te raportezi, te raportezi la păsăricile lor, la păsăricile noastre, la cucu de pe tren... Aproape îi înţelegi pe idioţii hormonali imberbi... Până la urmă, în timp, împreună, ei au pus-o de-un parteneriat adânc, 69, umeri craci, sau alte coregrafii pornocromatice. De-acolo frumosul obicei al înfrăţirii sau înciotirii, că e vorba de căţei aici, dintre miliţieni şi noi. Obiceiul ăsta care şi acum ne distruge... Mă, nu vă duceţi voi, înfrăţiţii, puţin să dansaţi la bară cu Arpike, nevestele şi prietenele lui şi să ne lăsaţi pe noi în pace? Că de noi aţi avut grijă să ne terminaţi. Nu vă lăsaţi, voi, păsăricilor, penele prin cocină? Sau voi, îmblâniţilor, nu v-ar plăcea să vă daţi la alte specii cum ar fi şobolanii şi scroafele? Nu ne lăsaţi puţin în pace, păsăricile? Promitem că facem un efort şi nu le dăm la berbecii lui Jiji. Nu realizaţi că jegul de walter, dinamovistul vostru, vrea să ne termine definitiv şi că şi-a bătut joc de noi? Nu vă e ruşine să mai defilaţi şi să mai faceţi program prin peluză la "U" Cluj? Să înjuraţi non-stop, nu v-aţi plictisit? Atâta sex aţi făcut cu noi, că ne-am cam săturat... Hai, mutaţi-vă şi cuibul şi cuşca, pe bune, nu vă mai suportăm!
Adrian Cinpoeru
Stiri din aceeasi categorie
Doi copii cântă şi sar la T2. Au fulare cu Şepcile Roşii legate de frunte. Pe stadionul din Sfântu Gheorghe. Într-o joi. "U" joacă cu norvegienii de la Brann - numai realitatea poate pict ...
Un râu curge şi nu se uită în nici o altă direcţie, doar curge. Roata morii doar cerne prin ale sale roţi şi macină ani, stări, generaţii, clipe, lacrimi, bătături ale beţelor de steag şi tobe. S ...
Patru etape. Două puncte. Două penalty-uri ratate. Un meci fără nici un şut pe poartă. ”Catastrofă”, ”sub orice critică”, ”străini de fotbal” – cam astea sunt c&a ...
Care este poziţia pe care se va afla Universitatea Cluj la finalul sezonului regular al Superligii în ediţia 2024-2025?
Spune-ti parerea pe forum. Avem zeci de modele de articole cu insemnele simbolului clujean.

