Habar nu am cum să încep. E ca și când te revezi cu dragostea aia adevărată.

La început – tăcere, pentru că nu-ți vine încă să crezi că ea s-a întors cu adevărat pentru tine. Și, deși nu a trecut vreo săptămână fără să vă vedeți în poze, deși toți prietenii comuni îți spuneau că e bine, sănătoasă și cu gândul la tine, ai pus dorul ăla undeva în dulăpiorul de medicamente al sufletului – numai așa puteai trage cu viața mai departe.
Apoi tot tăcere, în tine se turează miliardele de clipe în care ți-a fost dor de ea.

Și încă niște tăcere pentru ca vălmășagul de cuvinte ce se îngrămădesc să se închege,... sau mai bine să amuțească. Liniște. După atâta dor, după atâta rătăcire fără Ea, după atâta durere a nesiguranței că va mai fi a ta vreodată – liniște. Iar ce urmează nu poate fi descris în cuvinte.

Azi, când voi vedea steagurile și fularele alb-negre din nou Acasă, știu că pentru început nu voi putea scoate un sunet. Îmi voi trage șapca roșie ceva mai tare pe ochi să-mi ascund lacrimile și-mi voi înfige mâinile adânc în buzunare ca să nu mă arunc în rugăciune de mulțumire, căci adevărata rugă cred că e cea tăcută, din suflet, cea pe care o împarți doar cu Cel-de-sus.

Sau poate mint, poate voi alerga nebun să-mi înnod de balustradă fularul ăla care a împlinit în mai 15 ani bătuți pe muchia fiecărui meci. Să mă pun apoi în genunchi laolaltă cu toată lumea, iar Părintele (“nebunul” de cel mult 30 de ani care, în 1 noiembrie 2008, a adus cu “Tatăl Nostru”din Rai pe pământ sufletele “U”iștilor plecați, când vechea Casă era plină de lumânări) să purceadă încă o dată să tulbure îngerii. Iar dacă el va fi peste măsură de tulburat, nepotul lui Blaga, prin care poetul luminii umblă încă printre noi, poate se va îndura de nemernicii întorși din pribegie.

Apoi jur să răgușesc (mai rapid decât dispărea Nicholas Cage cu mașinile alea de cocalar) pe un “Slavă Ție, Studenție” de care iarba verde de Acasă să freamete.

Și în sfârșit mă voi așeza să-mi amintesc cum zecile de mii de km de deplasări și alte mii de sacrificii și-au găsit rost și alinare doar Acasă. Să nu uit niciodată că mai degrabă mi-am rumegat necazurile cu frați Uiști decât să socializez în cocină cu „clujenii”. Și să răsfoiesc filă cu filă zilele acestei veri în care, pe geamurile Universității care poartă numele profesorului Hațieganu, vedeam cum stadionul crește și crește și crește cu aceeași trudă cu care tocea subsemnatul.

Respecte, NUMAI "U"!!!

Mihai Bob, aka Dr.7