Web design Cluj
Victorie si in ultimul meci pe Dr. Mircea Luca. "U"- Armenopolis 8-0

2017-05-28 22:30:48



Universitatea Cluj a câștigat meciul disputat pe teren propriu împotriva celor de la Armenopolis Gherla, scor 8-0. Meciul a contat pentru cea de-a 29-a etapă a Ligii a IV-a.

Prima parte a jocului a consemnat trei reușite, toate trecute în contul jucătorilor alb-negri. Astfel, Pintea a deschis scorul în minutul 9, după care în minutul 24 Goga a marcat pentru prima dată în acest meci. Ultima reușită a primei reprize a fost semnată de Takacs în minutul 30. La pauză, Universitatea a condus cu scorul de 3-0.

În pauza meciului, jucătorii de baschet ai echipei U-BT Cluj-Napoca au făcut turul stadionului, prezentând publicului trofeul de campioni ai României. 

După pauză, jucătorii antrenați de Marius Popescu și Zsolt Szilágyi au mai înscris de cinci ori. Hîmpea a reușit un euro-gol în minutul 52 după care în minutul 54 Goga a reușit dubla. „Șepcile roșii” au rămas în zece oameni în minutul 55 atunci când Victor Manu a încasat cartonașul roșu. Intrat în minutul 72, Lemac a reușit să puncteze de două ori în minutele 78 și 81. Ultimul gol al meciului a fost marcat de Budăcan (minutul 85). Fluierul de final al arbitrului Hurducaș a consemnat victoria Universității cu scorul de 8-0, aceasta fiind cea de-a 26-a victorie din acest sezon.

„Șepcile roșii” vor întâlni sâmbătă 3 iunie începând cu ora 16 în deplasare echipa Vulturul Mintiu-Gherlii, meciul contând pentru cea de-a 30-a etapă a ligii a IV-a.


Universitatea Cluj – Armenopolis Gherla 8–0 (3-0)

Marcatori: Pintea (9), Goga (24, 54), Takacs (30), Hîmpea (52), Lemac (78, 81), Budăcan (85)

Cartonaș roșu: Manu (55)

„U” Cluj: Pop – Budăcan, Ionescu, Irimie, Manu – Rogozan, Fodor (61 Fizeșan) – Takacs (33 Hîmpea), Goga, Hordouan (83 Salcău) – Pintea (72 Lemac). Antrenori: Marius Popescu, Zsolt Szilagyi

Armenopolis: Morar – Sâmboan, Tînc, Vînău, Moldovan – Ionuț, Popa – Bocoș, David, Danciu - Crăciun. Antrenor: Cristian Vedean

Arbitri: V. Hurducaș (Cluj-Napoca), D. C. Lucaciu (Cluj-Napoca), M. R. Meres (Cluj-Napoca)

Stadion: Dr. Mircea Luca

 

Violeta Merie

 


  • Victorie si in ultimul meci pe Dr. Mircea Luca. "U"- Armenopolis 8-0

Stiri din aceeasi categorie

La 90 de minute de Liga 3. "U" - Lapus 8-0

2017-06-17 22:59:05

Universitatea Cluj a câștigat lejer prima manșă a barajului pentru promovarea în cel de-al treilea eșalon fotbalistic împotriva echipei Lăpușul Târgu Lăpuș, ...

Fotbal
Baraj pentru accederea in Liga 3: Universitatea Cluj - Lapusul Targu Lapus

2017-06-10 19:12:49

În drumul spre accederea în cel de-al treilea eșalon, Universitatea va disputa în dublă manșă un baraj împotriva echipei Lăpușul Târgu Lăpuș, aceasta ...

Fotbal
Victoriosi in finala Cupei Romaniei, faza judeteana. "U" - Catina 7-0

2017-06-10 15:27:25

Universitatea Cluj a câștigat lejer finala Cupei României, faza județeană în meciul împotriva echipei Gloriei Cătina, scor 7-0. În prima parte a meciului, echipa fanion ...

Fotbal
Total voturi: 1511

Va promova Universitatea Cluj la finalul sezonul 2016-2017 in Liga 3?

Da
Nu
Nu stiu


Inregistrare ca suporter
Pentru a-ti confirma contul va fi necesar sa ne oferi un link spre profilul tau de Facebook sau Numele unui veteran din galerie care sa confirme ca te cunoaste!

Campurile marcate cu * sunt obligatorii

Probleme vizualizare site

În cazul în care site-ul nu îl vedeţi aşa cum trebuie, vă rugăm downloadaţi de AICI fontul Calibri şi fişierele din arhivă copiaţi-le în folderul "Fonts" din Windows-ul dumneavoastră (C:\WINDOWS\Fonts)