Web design Cluj
Victorie magistrala pe fundalul cantecelor live ale suporterilor. Universitatea-Poli Timisoara 3-0

2021-08-03 20:00:18



Universitatea Cluj s-a impus în prima partidă oficială din Liga 2 sezonul 2021-2022 în faţa echipei Politehnica Timişoara, scor 3-0. Meciul s-a disputat pe stadionul Dr. Mircea Luca din Cluj-Napoca.

Studenţii clujeni antrenaţi de Erik Lincar au început în forţă partida, prima ocazie venind în minutul 2 atunci când Alexandru a reluat cu capul pe lângă poarta timişoreană din centrarea lui Mitrea. Ribeiro putea deschide scorul trei minute mai târziu dar reluarea acestuia de la limita careului mare a trecut peste transversala timişoreană. Presingul Universităţii a fost fructificat în minutul 10, Alexandru deschizând scorul din 8 metri din pasa lui Hofman aflat în cădere. Suporterii alb-negri au avut iluzia celei de-a doua reuşite în minutul 19 dar şutul lui Gîţ a lovit plasa laterală. Ribeiro a executat o lovitură de colţ în minutul 22 iar Dican a reluat cu capul puţin peste transversală. Jucătorii clujeni s-au dezlănţuit şi au mai marcat de două ori până la pauză în minutele 32 şi 34 prin Hofman şi Ribeiro în ambele cazuri finalizările venind de la limita careului mare. Tabela a indicat la pauză scorul de 3-0.  

Partea secundă a fost însă mult mai echilibrată, „Şepcile roşii” beneficiind de siguranţa dată de cele trei reuşite ale primului mitan. Nu au fost consemnate ocazii notabile, cei prezenţi la partidă bucurându-se de un joc plăcut pe fundalul unei atmosfere incredibile. Fluierul de final al centralului Rusandru a consemnat prima victorie oficială a echipei fanion a Ardealului din sezonul 2021-2022, scor 3-0.

Partida împotriva celor de la Politehnica Timişoara reprezintă primul meci disputat cu suporteri după 514 zile pentru Universitatea Cluj.

„Şepcile roşii” vor întâlni în cea de-a doua etapă în deplasare echipa FC Buzău. Partida se va disputa duminică, 8 august începând cu ora 12.

 

UNIVERSITATEA CLUJ – POLITEHNICA TIMIŞAOARA 3–0 (3-0)

Liga 2, etapa 1, sezon regular

Marcatori: Alexandru (10), Hofman (32), Ribeiro (34)

Universitatea: Micle – Mitrea, Ispas, Gugu (cpt.), Gîţ – Balgiu, Dican (70 Haită) – Blejdea (70 Pîrvulescu), Ribeiro (76 Ţurcan), Hofman (84 Moraru) – Alexandru (76 Voinea). Antrenor: Erik Lincar

Poli Timişoara: Păduraru – Pamfile, Mera, Bocsan, Sofran – Ignea- Bîrnoi, Zaluschi (55 Ursu), Rus (55 Benzar), Radu (65 Doru) – Axente (76 Oanea). Antrenor: Dorin Toma

Arbitri: L. Rusandru (Sf. Gheorghe), I. L. Bucsi (Sf. Gheorghe), F. Tunyogy (Zalău) 

Stadion: Dr. mircea Luca, Cluj-Napoca

 

Violeta Merie

 



  • Victorie magistrala pe fundalul cantecelor live ale suporterilor. Universitatea-Poli Timisoara 3-0

Stiri din aceeasi categorie

Trei goluri pentru trei puncte. Braila-Universitatea 0-3

2021-09-25 13:11:38

Universitatea Cluj a învins în cea de-a opta etapă a ligii secunde echipa Dacia Unirea Brăila, scor 3-0. Meciul s-a disputat pe stadionul Municipal din Brăila. Jucătorii celor două combatante au oferit ...

Fotbal
"Sepcile" se impun la limita si revin in primele cinci. Universitatea-Viitorul Targu Jiu 1-0

2021-09-20 18:00:46

Universitatea Cluj s-a impus în partida din cadrul celei de-a şaptea etape a ligii secunde din sezonul 2021-2022 în faţa echipei Viitorul Pandurii Târgu Jiu, scor 1-0. Meciul s-a disputat în Com ...

Fotbal
Invinsi la Miercurea Ciuc, "Sepcile" se mentin in primele cinci echipe. Csikszereda-Universitatea 3-1

2021-09-13 19:02:27

Universitatea Cluj a fost învinsă în cea de-a şasea etapă a ligii secunde de echipa Csikszereda Miercurea Ciuc, scor 1-3. Meciul s-a disputat pe stadionul Municipal din Miercurea Ciuc. Prima ocazie a part ...

Fotbal
Total voturi: 202

Considerati ca Universitatea Cluj va avea puterea sa lupte pentru promovare in sezonul 2021-2022??

Da
Nu
Probabil
Nu stiu
Nu ma intereseaza


Inregistrare ca suporter
Pentru a-ti confirma contul va fi necesar sa ne oferi un link spre profilul tau de Facebook sau Numele unui veteran din galerie care sa confirme ca te cunoaste!

Campurile marcate cu * sunt obligatorii

Probleme vizualizare site

În cazul în care site-ul nu îl vedeţi aşa cum trebuie, vă rugăm downloadaţi de AICI fontul Calibri şi fişierele din arhivă copiaţi-le în folderul "Fonts" din Windows-ul dumneavoastră (C:\WINDOWS\Fonts)