Web design Cluj
Universitatea isi formeaza propria academie de juniori. Selectii in desfasurare!

2025-06-07 10:06:28



După ani buni în care Universitatea Cluj a colaborat cu diverse şcoli de fotbal, conducerea a decis să înfiinţeze propria academie, total independentă.

Sezonul recent încheiat, toate cele patru grupe de elită – Tineret, U17, U16 şi U15 – s-au calificat în play-off-urile Ligilor Elitelor. E o reuşită pe care o egalează doar câteva cluburi din România. Mai mult, Academia a fost inclusă în topul naţional realizat de FRF pe pozitia a treia.

„Universitatea Cluj este inima Clujului, unde tradiţia şi comunitatea bat mai tare decât orice trofeu”, a declarat, pentru ucluj.ro, managerul Mircea Cojocaru, un nume sonor ce va face parte din respectiva entitate.

Academia va funcţiona pe baza unei metodologii clare, unde fiecare categorie de vârstă este ghidată de antrenori calificaţi, care lucrează în strânsă legătură unii cu alţii. Clubul doreşte ca fiecare copil să beneficieze de atenţie, îndrumare şi un parcurs bine structurat, adaptat nivelului său de dezvoltare.

Printre antrenorii noului proiect întâlnim alte nume cunoscute, printre care Ilie Lazăr, Raul Nemeş - directorul tehnic al academiei-, Dacian Nastăi, Ovi Sărmăşan, Vali Lemnaru, Adrian Selegean, Ionuţ Bal, Alin Albu, Alin Căzan, Ionuţ Lăcătuş, Raul Filimon, Sorin Iodi, Alexandru Jac, Alexandru Perde, Cristi Coroian, Sabin Timandi, Rareş Cotenescu, Mara Pop, Alexandru Ţicrea şi, nu în ultimul rând, Emil Szolomajer.

“La Academia FC Universitatea Cluj, credem că formarea jucătorilor începe cu formarea celor care îi antrenează. Antrenorii noştri nu sunt doar specialişti în pregătirea fizică şi tehnico-tactică, ci modele de echilibru, disciplină şi dedicare. Rolul lor este esenţial în dezvoltarea tinerilor fotbalişti, atât pe teren, cât şi în afara lui”, se precizează pe site-ul oficial al clubului.

Se va lucra cu planuri de dezvoltare individuală, cu antrenamente suplimentare, evaluări periodice, iar colaborarea cu instituţii precum Universitatea Babeş-Bolyai, Inspectoratul Şcolar şi LPS Cluj-Napoca asigură o punte reală între educaţie şi sport. Jucătorii vor creşte într-un mediu care pune accent pe disciplină, progres personal şi responsabilitate. Pentru că la Universitatea caracterul este primul antrenor.

În această perioadă, Academia FC Universitatea Cluj organizează selecţii pentru copiii născuţi între 2010 şi 2016. Tinerii care visează să poarte culorile alb-negru au acum şansa să intre într-un proiect serios, susţinut de o comunitate întreagă.

Pentru mai multe detalii accesaţi site-ul oficial: www.fcucluj.ro/academie-de-fotbal sau pagina de Facebook: Academia FC Universitatea Cluj.

 

 



  • Universitatea isi formeaza propria academie de juniori. Selectii in desfasurare!

Stiri din aceeasi categorie

Trei goluri, trei puncte! Universitatea-Otelul 3-0

2026-09-14 22:06:47

Universitatea Cluj s-a impus în faţa echipei Oţelul Galaţi, scor 3-0. Meciul s-a disputat pe stadionul Dr. Mircea Luca (Cluj Arena) din Cluj-Napoca şi a contat pentru cea de-a noua etapă a sezonului regulat al ...

Fotbal
Debut cu victorie in Cupa Romaniei! Universitatea-Petrolul 1-0

2026-09-02 00:06:51

Universitatea Cluj s-a impus în faţa echipei FC Petrolul Ploieşti cu scorul de 1-0. Meciul s-a disputat pe stadionul Dr. Mircea Luca (Cluj Arena) din Cluj-Napoca şi a contat pentru prima etapă a grupei B din Cu ...

Fotbal
Dubla lui Lukic, insuficienta pentru "U". Universitatea-Petrolul 2-3

2026-08-29 00:47:12

Universitatea Cluj a fost învinsă de către FC Petrolul Ploieşti, scor 2-3. Meciul s-a disputat pe stadionul Dr. Mircea Luca (Cluj Arena) din Cluj-Napoca şi a contat pentru cea de-a şaptea etapă a sezonului re ...

Fotbal
Total voturi: 60

Care este poziţia pe care se va afla Universitatea Cluj la finalul sezonului regular al Superligii în ediţia 2024-2025?

Între primele șase echipe (play-off)
Între locurile 7-9
Între locurile 10-13
Între locurile 14-16


Inregistrare ca suporter
Pentru a-ti confirma contul va fi necesar sa ne oferi un link spre profilul tau de Facebook sau Numele unui veteran din galerie care sa confirme ca te cunoaste!

Campurile marcate cu * sunt obligatorii

Probleme vizualizare site

În cazul în care site-ul nu îl vedeţi aşa cum trebuie, vă rugăm downloadaţi de AICI fontul Calibri şi fişierele din arhivă copiaţi-le în folderul "Fonts" din Windows-ul dumneavoastră (C:\WINDOWS\Fonts)