Web design Cluj
Universitatea in zodia egalurilor. "U"-ASU 0-0

2019-11-23 18:19:11



Universitatea Cluj a încheiat la egalitate partida din cadrul celei de-a 19-a etape a ligii secunde împotriva echipei ASU Politehnica Timişoara, scor 0-0. Meciul s-a disputat pe Cluj Arena.

Prima ocazie a partidei a venit la doar câteva secunde de la debutul partidei, şutul lui Florescu de la 15 metri ocolind poarta timişoreană. De partea cealaltă, Dur-Bozoancă a reţinut din faţa lui Popescu după ce atacantul alb-violet a scăpat singur spre poarta clujeană (minutul 9). Portarul alb-negru a mai intervenit salvator şi în minutul 38 reţinând din faţa lui Ignea. În minutul 43, Florescu a reluat de la peste 20 de metri lateral stânga dar Murariu a reţinut. Tabela a indicat la pauză scorul de 0-0.

La patru minute de la revenirea de la cabine, Goga a reluat cu capul din 6 metri pe lângă bara porţii timişorene. În minutul 61, Gavra a lobat mingea de la circa 25 de metri dar Murariu a reţinut în faţa porţii. Portarul timişorean a intervenit salvator şi în minutul 67 respingând şutul din prima al lui Dican de la peste 20 de metri. Zabun a trecut de două ori pe lângă deschiderea scorului dar Dur-Bozoancă a reţinut (minutul 67), iar mai târziu balonul a ocolit poarta clujeană (minutul 73). Murariu a respins cu greutate şutul lui Goga de la 15 metri lateral dreapta (minutul 75). Universitatea putea da lovitura în minutul 81 atunci când Crăciun s-a înălţat şi a reluat cu capul dar Murariu a reţinut. Lovitura de cap a lui Inácio din minutul 90+2 la centrarea lui Miranda a trecut peste transversala porţii adverse. Fluierul de final al centralului Ardelean a consemnat un nou rezultat de egalitate al echipei fanion a Ardealului, scor 0-0.

„Şepcile roşii” vor întâlni pe teren propriu în cea de-a 20-a etapă echipa CSM Reşiţa, meciul urmând a se disputa sâmbătă, 30 noiembrie, începând cu ora 15.

 

Universitatea Cluj – ASU Politehnica Timişoara  0–0 (0-0)

Marcatori: ---

Cartonaşe galbene: Dican (44) / Ungureanu (16), Murariu (76)

„U” Cluj: Dur-Bozoancă – Inácio, Telcean, Crăciun, Gomes – Ceitil (55 Miranda) Dican, Florescu –  Pop (66 Pîrvulescu), Gavra (85 Takacs), Goga. Antrenor: Adrian Falub

ASU: Murariu – Jurj, Mera, Scutaru, Cherecheş – Dros (64 Vidrăsan), Bogdan – Popescu (90 Trip), Ignea, Ungureanu ((52 Zabun) - Axente. Antrenor: Octavian Benga

Arbitri: M. Ardelean (Arad), R. I. Soponar (Baia Mare), C. M. Cantemir (Făgăraş)

Stadion: Cluj Arena

 

Violeta Merie

 



  • Universitatea in zodia egalurilor. "U"-ASU 0-0

Stiri din aceeasi categorie

Multe nume noi si multi tineri in primul amical din 2020. DVSC-"U" 5-1

2020-01-18 15:57:29

Universitatea Cluj a întâlnit în primul amical din 2020 echipa maghiară Debreceni Vasutas Sport Club, echipa adversă impunându-se în final cu scorul de 5-1. Adrian Falub a trimis în ...

Fotbal
Noutati la reunirea "Sepcilor rosii"

2020-01-13 20:00:31

 Azi, 13 ianuarie, a avut loc reunirea lotului Universităţii Cluj în Parcul Sportiv “Iuliu Haţieganu”. 30 de jucători au spus prezent la primul antrenament de pe 2020 sub comanda lui Adrian Fa ...

Fotbal
"Sepcile rosii" se reunesc pe 13 ianuarie

2020-01-09 20:38:15

“Şepcile roşii” se reunesc luni, 13 ianuarie, la ora 12:00 atunci când vor efectua primul antrenament din acest an pe terenul sintetic din Parcul Sportiv “Iuliu Haţieganu”. În peri ...

Fotbal
Total voturi: 315

Credeti ca Universitatea Cluj va promova in prima liga la finalul sezonului 2019-2020?

Da
Nu
Nu stiu
Nu ma intereseaza


Inregistrare ca suporter
Pentru a-ti confirma contul va fi necesar sa ne oferi un link spre profilul tau de Facebook sau Numele unui veteran din galerie care sa confirme ca te cunoaste!

Campurile marcate cu * sunt obligatorii

Probleme vizualizare site

În cazul în care site-ul nu îl vedeţi aşa cum trebuie, vă rugăm downloadaţi de AICI fontul Calibri şi fişierele din arhivă copiaţi-le în folderul "Fonts" din Windows-ul dumneavoastră (C:\WINDOWS\Fonts)