Trei puncte ce duc "Sepcile" pe pozitie de play-off. Universitatea-Arges 3-1
2026-02-03 21:45:45
Universitatea Cluj s-a impus în faţa echipei FC Argeş, scor 3-1. Meciul s-a disputat pe Dr. Mircea Luca (Cluj Arena) din Cluj-Napoca şi a contat pentru cea de-a douăzeci şi cincea etape a sezonului regulat al Superligii, ediţia 2025-2026.
Prima parte a întâlnirii a fost destul de echilibrată, dar clujenii reuşind să marcheze şi să intre la cabine în avantaj. Şutul lui Macalou din 16 metri a fost reţinut de Lazăr (minutul 4). Portarul argeşean a reţinut şutul pe poartă al lui Mikanović de la peste 25 de metri (minutul 12). Câteva secunde mai târziu Macalou a deschis scorul cu o reluarea din 18 metri din pasa lui Nistor. Oaspeţii au nimerit transversala în ultimul minut regulamentar prin Brobbey. Tabela a indicat la pauză scorul de 1-0 pentru alb-negri.
Silva a centrat în minutul 49 dar Macalou a reluat mult pe lângă poartă din interiorul careului mic. Aflat la debut, Jug Stanojev şi-a trecut numele pe lista marcatorilor în minutul 64 din pasa lui Mendy cu o reluare de la 11 metri lateral dreapta. Argeşenii au redus din diferenţă două minute mai târziu prin Sierra Gimenez. Apoi Chipciu a executat o lovitură liberă de la circa 24 de metri, Lazăr a reţinut (minutul 70). De partea cealaltă Lefter a acordat corner la şutul lui Blagaic din lovitură liberă (minutul 77). Macalou a reuşit dubla în minutul 84 din pasa lui Drammeh fază la care El Sawy a avut o contribuţie mare. Fluierul de final al centralului Marcel Bîrsan a consemnat cea de-a douăsprezecea victorie a echipei fanion a Ardealului din acest sezon, scor 3-1.
„Şepcile roşii” vor evolua în cadrul celei de-a douăzeci şi şasea etape a sezonului în deplasare împotriva echipei *** Cluj. Partida se va disputa sâmbătă, 7 februarie 2026, începând cu ora 20:00.
(foto: Violeta Merie)
UNIVERSITATEA CLUJ – FC ARGEŞ 3–1 (1-0)
Superliga, sezonul regulat, etapa 25
Marcatori: Macalou (12, 84), Stanoyev (64) / Sierra Gimenez (66)
Cartonaşe galbene: --- / Raţa (22)
Universitatea: Lefter – Mikanović, Cristea, Coubiş, Silva (59 Chipciu) – Simion – Bic (75 Drammeh), Nistor (59 Codrea) - Macalou, Trică (59 Stanojev), Mendy (75 El Sawy). Antrenor: Cristiano Bergodi
Argeş: Lazăr – Oancea (46 Micovschi), Tudose (cpt.), Sadriu, Borţa – Raţa, Seto (46 Blagaic (86 Moldoveanu)), Sierra Gimenez, Emmers (17 Bettaieb) – Pîrvu, Brobbey (79 Pinho Matos). Antrenor: Bogdan Ioan Andone
Arbitri: M. Bîrsan (Bucureşti), R. A. Ghinguleac (Bucureşti), A. Vodă (Alba Iulia)
VAR: B. Dumitrache (Bucureşti), M. Omuţ (Satu Mare)
Stadion: Dr. Mircea Luca (Cluj Arena), Cluj-Napoca
Violeta Merie
Stiri din aceeasi categorie
2026-09-14 22:06:47
Universitatea Cluj s-a impus în faţa echipei Oţelul Galaţi, scor 3-0. Meciul s-a disputat pe stadionul Dr. Mircea Luca (Cluj Arena) din Cluj-Napoca şi a contat pentru cea de-a noua etapă a sezonului regulat al ...
Fotbal2026-09-02 00:06:51
Universitatea Cluj s-a impus în faţa echipei FC Petrolul Ploieşti cu scorul de 1-0. Meciul s-a disputat pe stadionul Dr. Mircea Luca (Cluj Arena) din Cluj-Napoca şi a contat pentru prima etapă a grupei B din Cu ...
Fotbal2026-08-29 00:47:12
Universitatea Cluj a fost învinsă de către FC Petrolul Ploieşti, scor 2-3. Meciul s-a disputat pe stadionul Dr. Mircea Luca (Cluj Arena) din Cluj-Napoca şi a contat pentru cea de-a şaptea etapă a sezonului re ...
FotbalCare este poziţia pe care se va afla Universitatea Cluj la finalul sezonului regular al Superligii în ediţia 2024-2025?
Spune-ti parerea pe forum. Avem zeci de modele de articole cu insemnele simbolului clujean.

