Trei puncte care duc "sepcile rosii" in play-off. Universitatea-Otelul 4-0
2026-02-27 23:14:20
Universitatea Cluj s-a impus categoric pe teren propriu în faţa echipei Oţelul Galaţi, scor 4-0. Meciul s-a disputat pe stadionul Dr. Mircea Luca (Cluj Arena) din Cluj-Napoca şi a contat pentru cea de-a douăzeci şi noua etape a sezonului regulat al Superligii, ediţia 2025-2026.
Jucătorii alb negri au controlat prima parte a întâlnirii atât ca posesie, şuturi pe poartă şi goluri marcate. Aceştia au preluat conducerea la doar patru minute de la începutul partidei atunci când Macalou a fructificat pasa lui Drammeh cu o reluare din 17 metri. Oaspeţii au ripostat 10 minute mai târziu prin Bană dar Gertmonas iar apoi Chipciu au îndepărtat pericolul. Cei care au punctat au fost tot alb-negrii de data aceasta prin Lukić care a înscris după o pasă a lui Nistor. Tabela a indicat la pauză scorul de 2-0 pentru studenţii clujeni.
Lukić a reluat din 10 metri la colţul lung dar balonul a trecut puţin pe lângă poarta adversă (minutul 57). Patru minute mai târziu jucătorii clujeni au nimerit transversala prin şutul lui Nistor din afara careului mare. Şutul pe poartă a lui Nistor din 25 de metri a fost reţinut de Dur-Bozoancă (minutul 66). Andrei Coubiş şi-a trecut la rândul lui numele pe lista marcatorilor în minutul 70 fructificând pasa lui Cristea. Cinci minute mai târziu Dan Nistor a executat o lovitură liberă până la Drammeh care a marcat cu un şut de la 11 metri. Stanojev a fost la un pas să majoreze diferenţa în minutul 81 dar reluarea acestuia din interiorul careului mare a trecut peste transversală. Fábry a reuşit să introducă mingea în poarta gălăţeană în minutul 86 dar golul a fost anulat pentru poziţie afară din joc. Fluierul de final al centralului Marcel Bîrsan a consemnat cea de-a cincisprezecea victorie a echipei fanion a Ardealului din acest sezon, scor 4-0.
„Şepcile roşii” vor evolua în cadrul celei de-a treizecea etape a sezonului în deplasare împotriva echipei FCSB.
Între timp studenţii clujeni vor întâlni în sferturile Cupei României echipa AFC Hermannstadt. Meciul se va disputa marţi, 3 martie 2026, începând cu ora 19:00 pe Dr. Mircea Luca (Cluj Arena).
(foto: Violeta Merie)
UNIVERSITATEA CLUJ – OŢELUL GALAŢI 4–0 (2-0)
Superliga, sezonul regulat, etapa 29
Marcatori: Macalou (4), Lukić (27), Coubiş (70), Drammeh (75)
Cartonaşe galbene: --- / Rus (74), Ferreira (78)
Universitatea: Gertmonas – Chinteş, Coubiş, Cristea, Chipciu (cpt.) – Bic (78 Codrea) – Nistor (78 Fábry), Drammeh (78 Murgia) - Macalou (78 El Sawy), Lukić, Mendy (68 Stanojev). Antrenor: Cristiano Bergodi
Oţelul: Dur-Bozoancă – Rus, Iacob, Zivulic, Conrado – Ciobanu (70 Ferreira), Lameira (cpt.), Dos Santos (89 Neicu) – Bană, Debeljuh, Lopes (58 Pinto). Antrenor: Laszlo Gyorgy Balint
Arbitri: M. Bîrsan (Bucureşti), R. A. Ghinguleac (Bucureşti), I. T. Neacşu (Bucureşti)
VAR: I. Dima (Bucureşti), F. O. Mazilu (Satu Mare)
Stadion: Dr. Mircea Luca (Cluj Arena), Cluj-Napoca
Violeta Merie
Stiri din aceeasi categorie
2026-09-14 22:06:47
Universitatea Cluj s-a impus în faţa echipei Oţelul Galaţi, scor 3-0. Meciul s-a disputat pe stadionul Dr. Mircea Luca (Cluj Arena) din Cluj-Napoca şi a contat pentru cea de-a noua etapă a sezonului regulat al ...
Fotbal2026-09-02 00:06:51
Universitatea Cluj s-a impus în faţa echipei FC Petrolul Ploieşti cu scorul de 1-0. Meciul s-a disputat pe stadionul Dr. Mircea Luca (Cluj Arena) din Cluj-Napoca şi a contat pentru prima etapă a grupei B din Cu ...
Fotbal2026-08-29 00:47:12
Universitatea Cluj a fost învinsă de către FC Petrolul Ploieşti, scor 2-3. Meciul s-a disputat pe stadionul Dr. Mircea Luca (Cluj Arena) din Cluj-Napoca şi a contat pentru cea de-a şaptea etapă a sezonului re ...
FotbalCare este poziţia pe care se va afla Universitatea Cluj la finalul sezonului regular al Superligii în ediţia 2024-2025?
Spune-ti parerea pe forum. Avem zeci de modele de articole cu insemnele simbolului clujean.

