Web design Cluj
Totul se joaca la Cluj! Remiza alba la Lublin pentru "Sepcile rosii". Kiev-Universitatea 0-0

2026-07-09 22:14:27



Universitatea Cluj a încheiat la egalitate partida împotriva echipei Dinamo Kiev, scor 0-0. Meciul s-a disputat pe Arena Lublin din Polonia şi a contat pentru manşa tur  a primului tur de calificări în UEFA Europa League, ediţia 2026-2027.

Prima parte a întâlnirii a aparţinut gazdelor dar cea mai maare ocazie a acestei părţi a fost a Universităţii. Michail a reţinut lovitura slabă de cap a lui Voloshyn (minutul 8). Şutul lui Pikhalonok din minutul 20 din interiorul careului mare la colţul lung a ocolit poarta alb-neagră. Macalou l-a lansat excelent pe Mendy în minutul 36, acesta care a rămas singur cu Neshcheret, dar portarul ucrainean a respins îndepărtând pericolul. Tabela a indicat la pauză scorul de 0-0.  

La două minute de la revenirea de la cabine, Michail a reţinut şutul de la mare distanţă al lui Brazhko.  Portarul Universităţii a acordat corner la şutul lui Buialskyi din minutul 67. Gazdele au nimerit transversal prin Shaparenko (minutul 79). Şutul lui Redushko de la peste 20 de metri din minutul 90+7 a trecut puţin peste transversala porţii clujene. Fluierul de final al centralului Joonas Jaanovits a consemnat un rezultat de egalitate al echipei fanion a Ardealului din acest sezon de UEFA Europa League, scor 0-0.

Universitatea Cluj pleacă de la Lublin cu un rezultat de egalitate, iar calificarea în turul următor va fi decisă peste o săptămână, pe Cluj Arena. În faţa propriilor suporteri, „Şepcile roşii” vor încerca să transforme avantajul terenului propriu într-un pas spre faza următoare a UEFA Europa League.

„Şepcile roşii” vor evolua în cadrul Supercupei României în deplasare împotriva echipei Universitatea Craiova. Partida se va disputa duminică, 12 iulie 2026 începând cu ora 20:30 pe stadionul Ion Oblemenco din Craiova.

 

(foto: Gelu Radu)

 

DINAMO KIEV - UNIVERSITATEA CLUJ 0–0 (0-0)

UEFA Europa League, calificări tur 1, manşa tur

Marcatori: ---

Cartonaşe galbene: --- / Drammeh (71)

Kiev: Neshcheret – Kędziora, Bilovar, Mykhavko, Dubinchak – Pikhalonok (cpt.) (61 Buialskyi), Brazhko, Shaparenko – Voloshyn (90+2 Ogundana), Ponomarenko, Redushko. Antrenor: Igor Kostiuk

Universitatea: Michail – Stanojev, Cristea, Coubiş, Chipciu (cpt.) – Codrea, Drammeh (84 Pinho) - Ştefănescu, Bic, Mendy (65 Adams) – Macalou (73 Aliev). Antrenor: Cristiano Bergodi

Arbitri: J. Jaanovits (Estonia), A. Härsing (Estonia), S. Koiv (Estonia)

VAR: A. Di Paolo (Italia), K. Tohver (Estonia)

Stadion: Motor Lublin Arena, Lublin (Polonia)

 

Violeta Merie

 



  • Totul se joaca la Cluj! Remiza alba la Lublin pentru "Sepcile rosii". Kiev-Universitatea 0-0

Stiri din aceeasi categorie

Universitatea castiga in Gruia si face un nou pas spre sferturile Cupei Romaniei. ***-Universitatea 1-3

2026-10-28 23:39:23

Universitatea Cluj s-a impus în faţa formaţiei CFR Cluj, scor 3-1, într-o partidă disputată pe stadionul „Dr. Constantin Rădulescu” din Cluj-Napoca, contând pentru etapa a doua a grupei ...

Fotbal
Spectacol marca Lukic! Universitatea castiga la Petrosani. Corvinul-Universitatea 0-3

2026-10-23 23:14:40

Universitatea Cluj s-a impus în faţa formaţiei Corvinul Hunedoara, scor 3-0, graţie unui hat-trick reuşit de Jovo Lukić. Partida s-a disputat pe stadionul „Petre Libardi” din Petroşani şi a conta ...

Fotbal
Repriza de vis in Gruia! Universitatea castiga derby-ul Clujului. ***-Universitatea 1-3

2026-10-08 23:00:01

Universitatea Cluj s-a impus în faţa rivalei *** Cluj, scor 3-1, într-o partidă disputată pe stadionul „Dr. Constantin Rădulescu” din Cluj-Napoca, contând pentru restanţa din etapa a pa ...

Fotbal
Total voturi: 62

Care este poziţia pe care se va afla Universitatea Cluj la finalul sezonului regular al Superligii în ediţia 2024-2025?

Între primele șase echipe (play-off)
Între locurile 7-9
Între locurile 10-13
Între locurile 14-16


Inregistrare ca suporter
Pentru a-ti confirma contul va fi necesar sa ne oferi un link spre profilul tau de Facebook sau Numele unui veteran din galerie care sa confirme ca te cunoaste!

Campurile marcate cu * sunt obligatorii

Probleme vizualizare site

În cazul în care site-ul nu îl vedeţi aşa cum trebuie, vă rugăm downloadaţi de AICI fontul Calibri şi fişierele din arhivă copiaţi-le în folderul "Fonts" din Windows-ul dumneavoastră (C:\WINDOWS\Fonts)