Web design Cluj
Seria rezultatelor negative continua pentru Universitatea. "U"-Gloria 0-2

2019-08-25 17:56:02



Universitatea Cluj a pierdut partida din cadrul celei de-a patra etape a ligii secunde împotriva echipei Gloria Buzău, scor 0-2. Meciul s-a disputat fără spectatori şi a avut loc pe stadionul Trans-Sil din Târgu Mureş.

Pe fundalul unei posesii mai mari a oaspeţilor, Costa a reţinut şutul lui Munteanu de la 16 metri (minutul 11). De partea cealaltă, gazdele au trecut pe lângă deschiderea scorului în minutul 26 atunci când Balauru a respins până la Miranda care a şutat de la 10 metri, dar Ioniţă a îndepărtat pericolul. Două minute mai târziu, şutul lui Pop de la 14 metri lateral dreapta a ocolit poarta buzoiană. Centralul partidei a indicat punctul cu var în minutul 38 în urma unei ţineri a lui Berci la Munteanu. Alexandru a executat şi a dus echipa buzoiană în avantaj (minutul 39). Acelaşi Alexandru putea majora diferenţa dar jucătorul advers nu a ajuns la balon. Tabela a indicat la pauză scorul de 1-0 pentru oaspeţi.

La cinci minute de la revenirea de la cabine, Balauru a reţinut şutul lui Miranda de la limita careului mare. În minutul 54, mingea a ajuns la Inácio în careul de şase metri, fundaşul clujean a reluat spre propria poartă, dar Costa a fost pe fază şi a reţinut. Goga a fost găsit de Pop în minutul 61 în careul advers, dar şutul de la 14 metri al căpitanului Universităţii a trecut peste transversala porţii buzoiene. Huiban, lansat excelent de Vîlsan, a rămas singur cu poarta goală dar atacantul buzoian s-a încurcat şi a ratat incredibil (minutul 69). Jucătorii lui Ilie Stan au mai beneficiat de o lovitură de pedeapsă în minutul 78 în urma faultului lui Inácio la Huiban. Acelaşi Huiban a executat şi a majorat diferenţa pe tabelă (minutul 79). Fluierul de final al centralului Mazilu a consemnat cea de-a treia înfrângere a echipei fanion din acest sezon, scor 0-2.

„Şepcile roşii” vor întâlni în cea de-a cincea etapă echipa Metaloglobus Bucureşti. Meciul se va disputa la Bucureşti, sâmbătă, 31 august, începând cu ora 13.

 

Universitatea Cluj – Gloria Buzău  0–2 (0-1)

Marcatori: --- / Alexandru (39, penalti), Huiban (79, penalti)

Cartonaşe galbene: Berci (38), Inácio (78), Crăciun (90+1) / Balgiu (74)

„U” Cluj: José Costa – Takacs, Crăciun, Inácio, Berci – Dican, Ceitil (58 Goga) – Mendes, Pop, Miranda – Gavra (67 Pîrvulescu). Antrenor: Cristian Dulca

Gloria: Balauru - Gîţ, Ioniţă, Ghinga, Perju - Balgiu, Vîlsan – Tucaliuc (84 Constantinescu), Munteanu (62 Luptak), Alexandru (71 Pîrcălabu) - Huiban. Antrenor: Ilie Stan

Arbitri: F. O. Mazilu (Satu Mare), R. I. Soponar (Baia Mare), C. N Lucaci (Baia Mare)

Stadion: Trans-Sil, Târgu Mureş

 

Violeta Merie

 



  • Seria rezultatelor negative continua pentru Universitatea. "U"-Gloria 0-2

Stiri din aceeasi categorie

Victorie nesperata dar pe deplin meritata. "U"-Chiajna 2-1

2019-11-13 22:25:16

Universitatea Cluj a câştigat partida din cadrul celei de-a 17-a etape a ligii secunde împotriva echipei Concordia Chiajna, scor 2-1. Meciul s-a disputat pe Cluj Arena. Ocaziile au ocolit cele două echipe ...

Fotbal
Un punct de la cei doi capitani pentru "Sepcile rosii". Rapid-"U" 1-1

2019-11-10 15:12:59

Universitatea Cluj a încheiat la egalitate partida din cadrul celei de-a şaisprezecea etape a ligii secunde împotriva echipei FC Rapid, scor 1-1. Meciul s-a disputat pe stadion Regie din Bucureşti. Pe fund ...

Fotbal
De la egal la egal cu ocupanta primului loc. "U"-UTA 1-1

2019-11-06 23:04:21

Universitatea Cluj a încheiat la egalitate partida din cadrul celei de-a şasea etape a ligii secunde împotriva echipei UTA Arad, scor 1-1. Meciul s-a disputat pe Cluj Arena. Jucătorii antrenaţi de Adrian ...

Fotbal
Total voturi: 244

Credeti ca Universitatea Cluj va promova in prima liga la finalul sezonului 2019-2020?

Da
Nu
Nu stiu
Nu ma intereseaza


Inregistrare ca suporter
Pentru a-ti confirma contul va fi necesar sa ne oferi un link spre profilul tau de Facebook sau Numele unui veteran din galerie care sa confirme ca te cunoaste!

Campurile marcate cu * sunt obligatorii

Probleme vizualizare site

În cazul în care site-ul nu îl vedeţi aşa cum trebuie, vă rugăm downloadaţi de AICI fontul Calibri şi fişierele din arhivă copiaţi-le în folderul "Fonts" din Windows-ul dumneavoastră (C:\WINDOWS\Fonts)