Web design Cluj
"Sepcile rosii" se impun in derbiul Clujului si urca pe podiumul Superligii. Universitatea-CFR 3-2

2024-08-05 00:42:05



Universitatea Cluj s-a impus în faţa echipei CFR 1907 Cluj, scor 3-2. Meciul s-a disputat pe dr. Constantin Rădulescu din Cluj-Napoca şi a contat pentru cea de-a patra etapă a sezonului regular al Superligii, ediţia 2024-2025.

Prima parte a întâlnirii a fost una echilibrată atât din punct de vedere al posesiei cât şi din punct de vedere al ocaziilor de gol şi al şuturilor pe poartă. Gertmonas a respins în minutul 19 şutul lui Thaqi din interiorul careului mic. Feroviarii au deschis scorul în minutul 24 în urma execuţiei din foarfecă a lui Păun. Studenţii clujeni au fost la un pas de egalarea în minutul 35 dar şutul lui Blănuţă din pasa lui Boboc a fost scos in extremis de Thaqi, mingea nereuşind să treacă cu întreaga circumferinţă linia de fund. În finalul primei părţi jucătorii antrenaţi de Ioan Ovidiu Sabău au avut trei mari ocazii în doar trei minute. Astfel Sava a scăpat mingea în corner la şutul lui Alex Chipciu din 15 metri la colţ scurt (minutul 42) după care, câteva secunde mai târziu a respins reluarea lui Thiam din interiorul careului mare. Acelaşi Sava a salvat din nou poarta alb-vişinie în minutul 45 la lovitura de cap a lui Iulian Cristea. Tabela a indicat la pauză scorul de 1-0 pentru feroviari. 

Jucătorii alb-vişinii au nimerit bara în minutul 53 în urma şutului din afara careului mare al lui Fica. Nistor a centrat excelent în minutul 59 din partea dreaptă, Masoero a reluat cu capul din 6 metri şi a restabilit egalitatea. Studenţii clujeni au trecut în avantaj zece minute mai târziu atunci când Nistor a transformat lovitura de pedeapsă obţinută de Blănuţă. Tabela a fost modificată din nou în minutul 72 Michael restabilind egalitatea cu o reluare din partea stângă. Alb-negrii au preluat din nou conducerea în minutul 77 atunci când Ovidiu Popescu a fructificat cu o lovitură de cap pasa lui Bic. Acelaşi Bic a încercat un şut la colţul lung trei minute mai târziu dar balonul a nimerit bara din stânga lui Sava. Fluierul de final al centralului Radu Petrescu a consemnat cea de-a doua victorie a echipei fanion a Ardealului din acest sezon, scor 3-2.

„Şepcile roşii” vor evolua în cadrul celei de-a cincea etape a sezonului regular în deplasare împotriva echipei FC Petrolul. Partida se va disputa luni, 12 august 2024 începând cu ora 19.



UNIVERSITATEA CLUJ – CFR 1907 CLUJ        3–2 (0-1)

Superliga, sezonul regular, etapa 4

Marcatori: Masoero (59), Nistor (69 penalti), Popescu (77) / Păun (24), Michael (72)

Cartonaşe galbene: Bic (79), Codrea (81), Gertmonas (90+8)

Universitatea: Gertmonas – Boboc, Masoero, Cristea, Chipciu (cpt.) – Bic (82 Tchassem), Popescu – Raţă (61 Codrea), Nistor (82 Mitrea), Thiam (82 Bettaieb) – Blănuţă. Antrenor: Ioan Ovidiu Sabău

CFR: Sava – Thaqi, Graovac, Ilie, Dias Da Rocha – Artean (70 Muhar), Keita, Fica (84 Korenica) – Postolachi (66 Michael), Munteanu (70 Bîrligea), Păun (cpt.) (70 Tachtsidis). Antrenor: Dan Vasile Petrescu

Arbitri: R. Petrescu (Bucureşti), M. M. Grigoriu (Bucureşti), S. E. Gheorghe (Suceava)

Stadion: Dr. Constantin Rădulescu, Cluj-Napoca



Violeta Merie

 



  • "Sepcile rosii" se impun in derbiul Clujului si urca pe podiumul Superligii. Universitatea-CFR 3-2

Stiri din aceeasi categorie

Trei goluri, trei puncte! Universitatea-Otelul 3-0

2026-09-14 22:06:47

Universitatea Cluj s-a impus în faţa echipei Oţelul Galaţi, scor 3-0. Meciul s-a disputat pe stadionul Dr. Mircea Luca (Cluj Arena) din Cluj-Napoca şi a contat pentru cea de-a noua etapă a sezonului regulat al ...

Fotbal
Debut cu victorie in Cupa Romaniei! Universitatea-Petrolul 1-0

2026-09-02 00:06:51

Universitatea Cluj s-a impus în faţa echipei FC Petrolul Ploieşti cu scorul de 1-0. Meciul s-a disputat pe stadionul Dr. Mircea Luca (Cluj Arena) din Cluj-Napoca şi a contat pentru prima etapă a grupei B din Cu ...

Fotbal
Dubla lui Lukic, insuficienta pentru "U". Universitatea-Petrolul 2-3

2026-08-29 00:47:12

Universitatea Cluj a fost învinsă de către FC Petrolul Ploieşti, scor 2-3. Meciul s-a disputat pe stadionul Dr. Mircea Luca (Cluj Arena) din Cluj-Napoca şi a contat pentru cea de-a şaptea etapă a sezonului re ...

Fotbal
Total voturi: 60

Care este poziţia pe care se va afla Universitatea Cluj la finalul sezonului regular al Superligii în ediţia 2024-2025?

Între primele șase echipe (play-off)
Între locurile 7-9
Între locurile 10-13
Între locurile 14-16


Inregistrare ca suporter
Pentru a-ti confirma contul va fi necesar sa ne oferi un link spre profilul tau de Facebook sau Numele unui veteran din galerie care sa confirme ca te cunoaste!

Campurile marcate cu * sunt obligatorii

Probleme vizualizare site

În cazul în care site-ul nu îl vedeţi aşa cum trebuie, vă rugăm downloadaţi de AICI fontul Calibri şi fişierele din arhivă copiaţi-le în folderul "Fonts" din Windows-ul dumneavoastră (C:\WINDOWS\Fonts)