
2023-02-10 20:18:09
Universitatea Cluj a încheiat la egalitate partida împotriva echipei CS Mioveni, scor 2-2. Meciul s-a disputat pe stadionul Gaz Metan din Mediaş şi a contat pentru cea de-a douăzeci şi cincea etapă a sezonului regular al Superligii.
Cu toate că au controlat prima parte a jocului, oaspeţii au fost cei care au fost în avantaj. Astfel, jucătorii antrenaţi de Nicolae Dică au deschis scorul încă din minutul 3 prin Rusu în urma unei lovituri de colţ. Studenţii clujeni au răspuns prompt iar Greab s-a remarcat la şuturile lui Thiam din minutele 8 şi 10. Portarul oaspete a reţinut şi reluarea din foarfecă a lui Stoica la centrarea lui Thiam (minutul 14). După mai bine de trei minute de analiză, centralul partidei a permis executarea unei lovituri de pedeapsă pentru CS Mioveni pentru un presupus henţ fie al lui Ilie, fie al lui Oancea. Benchaib a executat şi a majorat diferenţa (minutul 28). Greab a reţinut şutul lui Remacle din afara careului mare (minutul 36) în timp ce Iliev a respins patru minute mai târziu reluarea lui Benchaib din interiorul careului mare. Thiam a redus din diferenţă în minutul următor cu un şut superb la o deviere a lui Gomes. Acelaşi Gomes şi-a trecut în cont două ocazii în minutele 43 (lovitură de cap la centrarea lui Chipciu) şi 45 (execuţie la colţul lung care o ocolit de puţin poarta adversă). În prelungirile primului mitan, Remacle a fost găsit de Stoica dar şutul-centrare al acestuia o trecut pe lângă poarta lui Greab. Tabela a indicat la pauză scorul de 2-1 pentru jucătorii galben-verzi.
Jucătorii antrenaţi de Ioan Ovidiu Sabău au continuat să ia cu asalt poarta argeşeană şi în partea secundă a partidei. Egalitatea a fost restabilită în minutul 72 atunci când Chipciu a bătut scurt o lovitură liberă până la Ispas iar fundaşul alb-negru l-a învins pe Greab cu un şut de la 17 metri la colţul scurt. O nouă execuţie ce a purtat semnătura lui Thiam s-a înregistrat în minutul 77 dar şi de această dată portarul advers a intervenit salvator acordând corner. Fluierul de final al centralului Kovacs a consemnat cel de-al nouălea rezultat de egalitate al echipei fanion a Ardealului din acest sezon, scor 2-2.
Concluzii:
• „Şepcile” au controlat două treimi din meci;
• Circa 50 % din ocaziile de gol ale Universităţii (10 ocazii) au fost pe poarta adversă;
• Peste 80 % dintre pasele jucătorilor alb-negri au fost reuşite.
„Şepcile roşii” vor evolua în cadrul celei de-a douăzeci şi şasea etape în deplasare împotriva echipei Chindia Târgovişte. Partida se va desfăşura vineri, 17 februarie 2023, începând cu ora 17.
UNIVERSITATEA CLUJ – CS MIOVENI 2–2 (1-2)
Superliga, sezon regular, etapa 25
Marcatori: Thiam (41), Ispas (72) / Rusu (3), Benchaib (28, penalty)
Cartonaşe galbene: Ispas (31) / Pedroso (20), Buziuc (87)
Universitatea: Iliev – Ilie, Miron, Ispas – Oancea (82 Haită), Bic (46 Pires), Remacle (46 Filip), Chipciu (cpt.) – Stoica (89 Fúlöp), Thiam, Gomes (72 Bălan). Antrenor: Ioan Ovidiu Sabău
Mioveni: Greab – Sno, Scarlatache, Garutti, Pedroso – Lixandru, Mboumbouni (80 Lepistu) – Diallo (72 Buziuc), Benchaib (87 Burnea), Carnat (72 Antal) – Rusu (87 Krasniqi). Antrenor: Nicolae Dică
Arbitri: S. Kovacs (Carei), S. E. Gheorghe (Suceava), S. Slabu (Braşov)
Stadion: Gaz Metan, Mediaş
Violeta Merie
Stiri din aceeasi categorie

2023-03-21 06:49:48
Universitatea Cluj s-a impus în faţa echipei FC Argeş, scor 2-0. Meciul s-a disputat pe stadionul Dr. Mircea Luca (Cluj Arena) din Cluj-Napoca şi a contat pentru prima etapă a play-out-ului Superligii. Prima p ...
Fotbal
2023-03-03 23:57:39
Universitatea Cluj s-a impus în faţa echipei Farul Constanţa, scor 2-0. Meciul s-a disputat pe stadionul Dr. Mircea Luca (Cluj Arena) din Cluj-Napoca şi a contat pentru cea de-a douăzeci şi noua etapă a sezon ...
Fotbal
2023-02-28 18:19:44
Universitatea Cluj s-a impus în faţa echipei AFC Hermannstadt, scor 1-0. Meciul s-a disputat pe stadionul Municipal din Sibiu şi a contat pentru cea de-a douăzeci şi opta etapă a sezonului regular al Superligi ...
FotbalVa reuşi Universitatea Cluj să rămână la finalul acestui campionat pe prima scenă fotbalistică?
Spune-ti parerea pe forum. Avem zeci de modele de articole cu insemnele simbolului clujean.