Web design Cluj
"Sepcile" invinse pentru prima data pe teren propriu. Universitatea-Astra 1-2

2021-11-30 22:13:16



Universitatea Cluj a suferit prima înfrângere pe teren propriu în sezonul 2021-2022 în partida din cadrul celei de-a cincisprezecea etapă a ligii secunde în faţa echipei Astra, scor 1-2. 

Prima ocazie a partidei a venit în minutul 3 atunci când Gugu a reluat puţin pe lângă poarta adversă din centrarea lui Haită. Blejdea a centrat bine în minutul 13 dar Boiciuc nu a reuşit să devieze mingea în poarta Astrei. Jucătorii oaspeţi au deschis scorul după câteva secunde, Dragu învingându-l pe Gorcea cu un şut la colţul lung din 14 metri. Replica Universităţii nu s-a lăsat aşteptată iar Moroz a reţinut şutul lui Balgiu de la 18 metri. Studenţii clujeni au continuat să atace iar în minutul 26 portarul giurgiuvean a intervenit salvator respingând şutul lui Alarcón din interiorul careului mare. Jucătorii antrenaţi de Florin Stângă au beneficiat de o lovitură de pedeapsă în minutul 31 în urma unui presupus fault al lui Alarcón la Giuroiu dar Şerban a ratat. Cinci minute mai târziu un jucător giurgiuvean a deviat centrarea lui Blejdea iar Gugu a introdus mingea în poartă cu o lovitură de cap. Oaspeţii au nimerit transversala în minutul 43 prin lovitura de cap a lui Giuroiu. Tabela a indicat la pauză scorul de 1-1.  

Şutul lui Ribeiro de la circa 20 de metri din minutul 52 a ocolit de puţin bara din stânga lui Moroz. Patru minute mai târziu acelaşi Ribeiro a executat o lovitură liberă, Blejdea a reluat cu capul dar Moroz a intervenit acordând corner. Centralul partidei a reuşit să îi surprindă atât pe cei aflaţi pe Cluj Arena cât şi pe cei care urmăreau partida la televizor în minutul 69 atunci când a acordat cea de-a doua lovitură de pedeapsă pentru oaspeţi după un contact unu la unu între Alarcón şi Dragoş petrecut în afara careului mare. Şerban a executat şi a marcat. Moroz a reţinut reluarea lui Haită din afara careului mare (minutul 82) şi lovitura de cap a lui Răducanu din centrarea lui Ribeiro (minutul 85). Căpitanul Universităţii a fost la un pas de egalare în ultimele secunde ale meciului dar şutul lui din 17 metri a trecut peste transversala porţii giurgiuvene. Fluierul de final al centralului Moldoveanu a consemnat cea de-a patra înfrângere a echipei fanion a Ardealului din sezonul 2021-2022, scor 1-2.

„Şepcile roşii” vor întâlni în cea de-a şaisprezecea etapă în deplasare echipa ACS Petrolul 52. Partida se va disputa pe stadionul Ilie Oană marţi, 7 decembrie, începând cu ora 17. 

 

UNIVERSITATEA CLUJ – AFC ASTRA 1–2 (1-1)

Liga 2, etapa 15, sezon regular

Marcatori: Gugu (36) / Dragu (13), Şerban (71 penalti)

Cartonaşe galbene: Blejdea (30), Alarcón (31), Balgiu (67), Ciobanu (88) / Zamfir (7), Danciu (18), Riza (54), Zaharia (78), Şerban (79), Motroz (88)

Universitatea: Gorcea – Alarcón (77 Răducanu), Dican, Gugu (cpt.), Taub (46 Mitrea) – Tescan (46 Ribeiro), Balgiu – Hofman (77 Ciobanu), Haită, Blejdea (65 Pîrvulescu) – Boiciuc. Antrenor: Erik Lincar

Astra: Moroz – Riza, Giuroiu, Stoian, Zamfir – Şerban, Banu (84 Buliga) – Danciu (46 Dumitraşcu), Gheorghe (cpt.) (88 Vasilescu), Brăilă (73 Zaharia) – Dragu. Antrenor: Florin Stîngă

Arbitri: C. Moldoveanu (Sfântu Ghoerghe), A. Filip (Constanţa), R. C. Ghiciulescu (Lugoj) 

Stadion: Dr. Mircea Luca, Cluj-Napoca

 

Violeta Merie

 


  • "Sepcile" invinse pentru prima data pe teren propriu. Universitatea-Astra 1-2
  • "Sepcile" invinse pentru prima data pe teren propriu. Universitatea-Astra 1-2

Stiri din aceeasi categorie

Licitatie pentru Florin Hidisan

2022-01-22 11:36:02

În cadrul unei campanii umanitare, suporterul Universităţii Cluj care a câştigat tricoul de joc al lui Florinel Mitrea cu semnătura jucătorului alb-negru l-a scos la licitaţie.  Licitaţia va avea ...

Fotbal
Universitatea a inceput pregatirile pentru partea secunda a sezonului 2021-2022

2022-01-19 09:47:31

24 de jucători au spus prezent la primul antrenament al “Şepcilor roşii” din 2022 sub comanda lui Erik Lincar şi a staff-ului său.  Astfel, au efectuat primul antrenament următorii jucători: Por ...

Fotbal
Statistica sezonului 2020-2021. Partide si minute jucate

2022-01-12 16:40:42

Erik Lincar a folosit în cele 16 de partide dispute în cadrul ligii secunde, sezonul regular 2021-2022, un număr de 27 de jucători.   Andrei Blejdea, Victor Dican şi Florinel Mitrea au evoluat f ...

Fotbal
Total voturi: 283

Considerati ca Universitatea Cluj va avea puterea sa lupte pentru promovare in sezonul 2021-2022??

Da
Nu
Probabil
Nu stiu
Nu ma intereseaza


Inregistrare ca suporter
Pentru a-ti confirma contul va fi necesar sa ne oferi un link spre profilul tau de Facebook sau Numele unui veteran din galerie care sa confirme ca te cunoaste!

Campurile marcate cu * sunt obligatorii

Probleme vizualizare site

În cazul în care site-ul nu îl vedeţi aşa cum trebuie, vă rugăm downloadaţi de AICI fontul Calibri şi fişierele din arhivă copiaţi-le în folderul "Fonts" din Windows-ul dumneavoastră (C:\WINDOWS\Fonts)