Web design Cluj
Prima victorie in deplasare pentru "Sepci". Farul-"U" 0-3

2018-10-10 19:24:18



Universitatea Cluj a câștigat cea de-a cincea partidă disputată în deplasare din Liga 2 împotriva celor de la Farul Constanța, scor 3-0. Meciul a contat pentru cea de-a unsprezecea etapă a ligii secunde.

Partida a început bine pentru jucătorii clujeni care au obținut o lovitură de pedeapsă în urma faultului lui Popa la Ursu. Goga a executat lejer și a deschis scorul (minutul 7). În minutul 14, Grigoraș a executat o lovitură liberă de la circa 20 de metri, dar balonul a ocolit bara porții clujene. Gavra a fost găsit excelent în jumătatea constănțeană, dar șutul acestuia din 10 metri a fost reținut de Popa. Echipa fanion a Ardealului a evoluat în zece oameni din minutul 34, atunci când Hațiegan a văzut cel de-al doilea cartonaș galben. Tabela a indicat la pauză scorul de 1-0 pentru studenții clujeni. 

La trei minute de la revenirea pe teren, Goga a reluat din interiorul careului mare, dar mingea a ocolit de puțin bara porții adverse. Același Goga a executat o lovitură liberă, balonul a ajuns la Gavra, atacantul clujean prelungind până la Ursu care a majorat diferența pe tabelă (minutul 55).  Cea de-a treia reușită a Universității a venit în minutul 80, Florescu finalizând pasa lui Ursu. Fluierul de final al centralului Amorăriței a consemnat prima victorie în deplasare a jucătorilor alb-negri din acest sezon, scor 3-0.

„Șepcile roșii” vor întâlni sâmbătă, 13 octombrie, începând cu ora 20:30 pe teren propriu echipa ACS Dacia Unirea Brăila, meciul contând pentru cea de-a douăsprezecea etapă a ligii secunde.

 

Farul Constanța - Universitatea Cluj 0–3 (0-1)

Marcatori: --- / Goga (7 penalti), Ursu (55), Florescu (80) 

Cartonașe galbene: --- / Hațiegan (24, 34), Kofi (59), Takacs (75)

Cartonaș roșu: Hațiegan (34)

Farul: Popa – Dombrovschi (78 Dumitrașcu), Twumasi, Roumadi, Zamfir - Tudorică, Apostolache (52 Niță) - Grigoraş, Licu (63 Săbăngeanu), Mbaka - Jallow. Antrenor: Petre Grigoraș

„U” Cluj: Dur-Bozoancă – Takacs Abrudan, Cordoș, Berci – Kofi, Florescu, Goga (60 Giurgiu) – Ursu (87 M. Coman), Gavra (76 Căpușă), Hațiegan. Antrenor: Adrian Falub

Arbitri: M. Amorăriței (Câmpina), M. C. Marchidanu (Brăila), I. V. Dumitru (Gherghița)

Stadion: Farul, Constanța

 

Violeta Merie

 


  • Prima victorie in deplasare pentru "Sepci". Farul-"U" 0-3

Stiri din aceeasi categorie

Universitatea in anotimpul egalurilor. Sportul-"U" 1-1

2019-10-13 19:43:23

Universitatea Cluj a încheiat la egalitate - pentru a treia oară consecutiv - partida din cadrul celei de-a unsprezecea etape a ligii secunde împotriva echipei Sportul Snagov, scor 1-1. Meciul s-a disputat p ...

Fotbal
Cate un punct pentru "U" si Ripensia. "U"-Ripensia 1-1

2019-10-06 15:58:07

Universitatea Cluj a încheiat la egalitate partida din cadrul celei de-a zecea etape a ligii secunde împotriva echipei Ripensia Timişoara, scor 1-1. Meciul s-a disputat pe Cluj Arena. Oaspeţii au avut şan ...

Fotbal
Universitatea va intalni FCSB in optimile Cupei Romaniei

2019-09-30 17:18:54

 Azi a avut loc tragerea la sorţi pentru desemnarea partidelor din optimile Cupei României. Echipa fanion a Ardealului va întâlni FCSB, meciul urmând a avea loc la Cluj în perioada 29 ...

Fotbal
Total voturi: 206

Credeti ca Universitatea Cluj va promova in prima liga la finalul sezonului 2019-2020?

Da
Nu
Nu stiu
Nu ma intereseaza


Inregistrare ca suporter
Pentru a-ti confirma contul va fi necesar sa ne oferi un link spre profilul tau de Facebook sau Numele unui veteran din galerie care sa confirme ca te cunoaste!

Campurile marcate cu * sunt obligatorii

Probleme vizualizare site

În cazul în care site-ul nu îl vedeţi aşa cum trebuie, vă rugăm downloadaţi de AICI fontul Calibri şi fişierele din arhivă copiaţi-le în folderul "Fonts" din Windows-ul dumneavoastră (C:\WINDOWS\Fonts)