
2023-08-22 01:45:53
Universitatea Cluj a suferit o înfrângere în faţa echipei CFR 1907 Cluj, scor 3-4. Meciul s-a disputat pe stadionul Dr. Mircea Luca (Cluj Arena) din Cluj-Napoca şi a contat pentru cea de-a şasea etapă a sezonului regular al Superligii.
Studenţii clujeni au făcut o primă repriză de vis având de două ori mai multe ocazii şi respectiv de trei ori mai multe şuturi pe poartă decât adversarii lor şi un gol avans. Ovidiu Bic a executat excelent pe jos o lovitură liberă de la limita careului mare în minutul 5 dar Sava a respins cu piciorul. Ianis Stoica a reuşit primul gol în tricoul alb-negru din pasa lui Oancea cu un şut la colţul lung (minutul 10). De partea cealaltă Iliev a reţinut şutul de la 16 metri al lui Otele. O nouă ocazie imensă pentru „Şepci” a fost înregistrată în minutul 30 dar oaspeţii au scăpat cu faţa curată ca urmare a intervenţiei aceluiaşi Sava. Şutul lui Mogoş de la circa 25 de metri a trecut peste transversala porţii alb-negre (minutul 37). Două minute mai târziu jucătorii antrenaţi de Toni Petrea au punctat din nou prin acelaşi Stoica din pasa căpitanului Alex Chipciu. Jucătorii oaspete au redus din diferenţă în minutul 45+3 prin Otele. Tabela a indicat la pauză scorul de 2-1 pentru alb-negri.
Jucătorii antrenaţi de Mandorlini au restabilit egalitatea la 11 minute de la revenirea de la cabine prin Avounou. Jucătorii oaspete au putut trece în avantaj încă din minutul 60 dar aceştia nu au profitat de intervenţia mai puţin inspirată a lui Iliev. A urmat apoi lovitura dee cap a lui Ianis Stoica care a fost respinsă în extremis de Sava în corner (minutul 66). Două minute mai târziu feroviarii au trecut în avantaj mingea reluată de Ajeti reuşind să treacă de linia porţii. Ianis Stoica a obţinut o lovitură de pedeapsă care a fost executată şi transformată în minutul 78 de către Dan Nistor. Ultima reuşită a serii a venit în minutul 82 şi a aparţinut lui Betancor. Au mai fost notate două ocazii ale studenţilor clujeni prin Tescan (90) şi Nistor (90+4) dar fluierul de final al centralului Colţescu a consemnat cea de-a doua înfrângere din acest sezon pentru echipa fanion a Ardealului, scor 3-4.
„Şepcile roşii” vor evolua în cadrul celei de-a şaptea etape împotriva echipei AFC Hermannstadt. Partida va avea loc la Sibiu luni, 28 august 2023, începând cu ora 18:30.
UNIVERSITATEA CLUJ - CFR 1907 CLUJ 3–4 (2-1)
Superliga, sezon regular, etapa 6
Marcatori: Stoica (10, 39), Nistor (78 penalti) / Otele (45+3), Avounou (56), Ajeti (68), Betancor (82)
Cartonaşe galbene: Dimitrov (90+2), Chipciu (90+13)/ Kresic (75), Betancor (83), Sava (90+12)
Universitatea: Iliev – Oancea (78 Dimitrov), Piţian, Miron (63 Filip), Mitrea, Vătăjelu (78 Tescan) – Nistor, Bic (88 Popadiuc), Chipciu (cpt.) – Stoica, Popa. Antrenor: Anton Petrea
CFR: Sava – Krasniqi, Mogoş, Ajeti, Kresic, Malico (cpt.) – Avounou (85 Konoplianka), Tachtsidis, Muhar – Bîrligea (73 Betancor), Otele (85 Morgan). Antrenor: Andrea Mandorlini
Arbitri: S. Colţescu (Bucureşti), M. Orbuleţ (Bucureşti), A. Popescu (Craiova)
Stadion: Dr. Mircea Luca (Cluj Arena), Cluj-Napoca
Violeta Merie
Stiri din aceeasi categorie

2023-09-24 01:09:40
Universitatea Cluj a încheiat la egalitate partida împotriva echipei Universitatea Craiova, scor 1-1. Meciul s-a disputat pe stadionul Dr. Mircea Luca (Cluj Arena) din Cluj-Napoca şi a contat pentru cea de-a ...
Fotbal
2023-09-15 20:48:58
Universitatea Cluj s-a impus în faţa echipei UTA Arad, scor 1-0. Meciul s-a disputat pe arena Francisc Neuman din Arad şi a contat pentru cea de-a noua etapă a sezonului regular al Superligii. Studenţii clujen ...
Fotbal
2023-09-06 18:59:00
Astăzi a avut loc tragerea la sorţi a grupelor Cupei României. Universitatea Cluj va evolua în Grupa B alături de AFC Botoşani, CSA Steaua Bucureşti, CSM Alexandria, FC Rapid 1923 şi CFR 1907 Cluj. &I ...
FotbalCare este poziţia pe care se va afla Universitatea Cluj la finalul sezonului regular al Superligii în ediţia 2023-2024?
Spune-ti parerea pe forum. Avem zeci de modele de articole cu insemnele simbolului clujean.