Web design Cluj
Infrangere pentru studentii clujeni in ziua in care se sarbatoresc 105 ani de existenta. Hermannstadt-Universitatea 2-1

2024-11-23 20:14:44



Universitatea Cluj a fost învinsă de echipa AFC Hermannstadt, scor 1-2. Meciul s-a disputat pe stadionul Municipal din Sibiu şi a contat pentru cea de-a şaptesprezecea etapă a sezonului regular al Superligii, ediţia 2024-2025.

Cu toate că au deţinut posesia (circa trei sferturi din primul mitan) şi numărul de ocazii de a marca (8), studenţii clujeni au intrat la cabine în dezavantaj. Gazdele au preluat conducerea în minutul trei atunci când Ianis Stoica a transformat lovitura de pedeapsă obţinută în urma unui fault al lui Dorin Codrea. Două dintre ocaziile mari de gol ale alb-negrilor au venit în minutele 39 şi 45+4. În primul caz Căbuz a reţinut şutul lui Thiam de la peste 20 de metri lateral dreapta pentru ca mai apoi, în prelungirile primei părţi, reluarea lui Blănuţă din interiorul careului mare a trecut puţin pe lângă poarta adversă. Tabela a indicat la pauză scorul de 1-0 pentru sibieni. 

Partea secundă a avut acelaşi trend, Universitatea controlând meciul dar nereuşind să revină pe tabelă. Gazdele au mai punctat încă o dată în minutul 62 prin acelaşi Ianis Stoica. Blănuţă a avut o şansă în minutul 76 dar şutul acestuia a fost respins de un  jucător advers. De partea cealaltă Gertmonas a intervenit salvator la reluarea lui Murgia din minutul 80 îndepărtând pericolul. Artur Miranyan a reluat din 11 metri lateral stânga la colţul lung în minutul 85 dar balonul a ocolit de puţin poarta sibiană. Atacantul armean a reuşit însă să îl învingă pe Căbuz în al doilea minut al prelungirilor cu o reluare din 7 metri la colţul lung după o eroare în apărarea adversă. Fluierul de final al centralului Ionuţ Coza a consemnat cea de-a treia înfrângere a echipei fanion a Ardealului din acest sezon, scor 1-2.

„Şepcile roşii” vor evolua în cadrul celei de-a optsprezecea etape a sezonului regular pe teren propriu împotriva echipei UTA Arad. Partida se va disputa luni, 2 decembrie 2024 începând cu ora 17:30.



AFC HERMANNSTADT - UNIVERSITATEA CLUJ        2–1 (1-0)

Superliga, sezonul regular, etapa 17

Marcatori: Ianis Stoica (3, 62) / Miranyan (90+2)

Cartonaşe galbene: Goncalves (22), Balaure (54), Căpuşă (75) / Cristea (25), Boboc (45+2), Lasure Briz (69)

Hermannstadt: Căbuz – Bejan, Găman (9 Căpuşă), Ionuţ Stoica (cpt.) – Antwi, Murgia, Ivanov, Goncalves – Balaure (64 Biceanu), Chiţu (64 Buş), Ianis Stoica. Antrenor: Marius Măldărăşanu

Universitatea: Gertmonas – Boboc (57 Oancea), Masoero, Cristea, Lasure Briz (70 Miranyan) – Bic, Codrea (46 Popescu) – Oaidă (46 Raţă), Nistor (cpt.), Thiam – Blănuţă. Antrenor: Ioan Ovidiu Sabău

Arbitri: I. Coza (Cernica), M. C. Marchidanu (Brăila), F. A. Vişan (Galaţi)

VAR: S. Kovacs (Carei), M. Omuţ (Satu Mare)

Stadion: Municipal, Sibiu

 


Violeta Merie
 



  • Infrangere pentru studentii clujeni in ziua in care se sarbatoresc 105 ani de existenta. Hermannstadt-Universitatea 2-1

Stiri din aceeasi categorie

Doua goluri marca Nistor si super-reusita lui Bic in prima victorie pe teren propriu pentru "Sepci" din acest sezon. Universitatea-FCSB 3-1

2025-11-07 22:58:21

Universitatea Cluj s-a impus în faţa echipei Metaloglobus Bucureşti, scor 3-1. Meciul s-a disputat pe stadionul Dr. Mircea Luca (Cluj Arena) din Cluj-Napoca şi a contat pentru cea de-a şaisprezecea etapă a sez ...

Fotbal
Studentii fara punct in fata FCSB-ului. Universitatea-FCSB 0-2

2025-11-02 00:09:04

Universitatea Cluj a fost învinsă de către echipa FCSB, scor 0-2. Meciul s-a disputat pe stadionul Dr. Mircea Luca (Cluj Arena) din Cluj-Napoca şi a contat pentru cea de-a cincisprezecea etapă a sezonului regul ...

Fotbal
Victorie pentru studenti in primul meci pe banca al lui Bergodi. Otelul-Universitatea 1-2

2025-10-25 18:47:00

Universitatea Cluj s-a impus în faţa echipei SC Oţelul Galaţi, scor 2-1. Meciul s-a disputat pe stadionul Oţelul din Galaţi şi a contat pentru cea de-a paisprezecea etapă a sezonului regulat al Superligii, e ...

Fotbal
Total voturi: 32

Care este poziţia pe care se va afla Universitatea Cluj la finalul sezonului regular al Superligii în ediţia 2024-2025?

Între primele șase echipe (play-off)
Între locurile 7-9
Între locurile 10-13
Între locurile 14-16


Inregistrare ca suporter
Pentru a-ti confirma contul va fi necesar sa ne oferi un link spre profilul tau de Facebook sau Numele unui veteran din galerie care sa confirme ca te cunoaste!

Campurile marcate cu * sunt obligatorii

Probleme vizualizare site

În cazul în care site-ul nu îl vedeţi aşa cum trebuie, vă rugăm downloadaţi de AICI fontul Calibri şi fişierele din arhivă copiaţi-le în folderul "Fonts" din Windows-ul dumneavoastră (C:\WINDOWS\Fonts)