Web design Cluj
Festival de goluri pe Cluj Arena. U-Ariesul 11-0

2016-11-12 20:58:43



Universitatea Cluj a câștigat meciul disputat pe teren propriu împotriva celor de la Arieșul Mihai Viteazu, scor 11-0. Meciul a contat pentru cea de-a treisprezecea etapă a Ligii a IV-a.

Jucătorii gazdă au început în forță partida marcând de trei ori în primele nouă minute. Astfel Lemac a înscris în minutele 4 și 8, pasele de gol fiind date de Manu și respectiv Fizeșan. În minutul 9, balonul a circulat pe traseul Hîmpea-Giurgiu-Costea, ultimul marcând din interiorul careului mic. Marcatorul celui de-al treilea gol a fost la un pas de a reuși dubla în minutul 12 dar acesta a trimis mingea peste poarta adversă. Lemac a șutat de la 17 metri la colțul scurt dar balonul a fost reținut de Ionele după ce în prealabil a lovit bara din stânga (minutul 16).  O nouă ocazie s-a consemnat în minutul 33 când Lemac a trimis cu capul mingea pe lângă poarta Arieșului de la șapte metri. Atacantul alb-negru a fructificat însă pasa lui Fizeșan din minutul 35 printr-o lovitură de cap. Fodor și-a trecut și el numele pe lista marcatorilor în minutul 41 atunci când a transformat penaltiul obținut de căpitanul „Șepcilor roșii”. Fizeșan și Fodor au mai avut două ocazii în minutele 43 și 45 dar scorul a rămas la pauză 5-0.

După pauză, Abrudan a trimis cu capul din interiorul careului mic pe lângă poarta adversă (minutul 48). În minutul 50, Giurgiu a pasat, Lemac a reluat spre poartă, Ionele a respins, mingea a ajuns la Hîmpea care a înscris dar golul a fost anulat pentru poziție afară din joc.  După patru minute, Costea a marcat din pasa lui Lemac. Tabela a indicat 7-0 în minutul 68, Lemac înscriind cu un șut de la 11 metri lateral dreapta. Proaspăt intratul Pop Solovăstru a avut o ocazie în minutul 77 dar Ionele a acordat corner. Cel de-al optulea gol al echipei fanion a Ardealului a fost reușit de Hîmpea în minutul 78. Intrat în minutul 77, Adrian Pintea a marcat de trei ori în minutele 82, 83 și 88. Pasatorul la primele două reușite ale purtătorului tricoului cu numărul „11” a fost Hîmpea în timp ce la ultimul gol pasa decisivă a venit de la Irimie. Fluierul de final al arbitrului Bodocan a consemnat victoria Universității cu scorul de 11-0.

În secțiunea „Foto” sunt prezentate imagini de la întâlnirea de astăzi, imagini trimise de Cristian Cosma și Noemi Arman.

„Șepcile roșii” vor întâlni sâmbătă, 19 noiembrie, în deplasare echipa Armenopolis Gherla, meciul contând pentru cea de a paisprezecea etapă a Ligii a IV-a.

 

Universitatea Cluj – Arieșul Mihai Viteazu 11–0 (5-0)

Marcatori: Lemac (4, 8, 35, 68), Costea (9, 54), Fodor (41, penalti), Hîmpea (78), Pintea (82, 83, 88)

Cartonașe galbene: Manu (52), Lemac (76) / Tolomeiu (20), Ionele (41)

 „U” Cluj: Man  – Fizeșan, Abrudan, Irimie, Manu – Bercea (54 Hațiegan), Giurgiu, Fodor (70 Pașca), Hîmpea – Costea (64 Pop Solovăstru), Lemac (77 Pintea). Antrenor: Marius Popescu, Zsolt Szilagyi

Arieșul: Ionele – Boboia, Tolomeiu ()62 Ciurea), Mărginean, Kolozsi (36 Pintilescu) – Perde (36 Linca), Vescan, Crișan, Ignat (75 Varga) – Moldovan, Sadaguschi. Antrenor: Lucian Roșu

Arbitri: P. N. I. Bodocan, I. N. Szekely, C. Bogdan (Cluj-Napoca) 

Stadion: Dr. Mircea Luca

 

Violeta Merie

 


  • Festival de goluri pe Cluj Arena. U-Ariesul 11-0

Stiri din aceeasi categorie

La 90 de minute de Liga 3. "U" - Lapus 8-0

2017-06-17 22:59:05

Universitatea Cluj a câștigat lejer prima manșă a barajului pentru promovarea în cel de-al treilea eșalon fotbalistic împotriva echipei Lăpușul Târgu Lăpuș, ...

Fotbal
Baraj pentru accederea in Liga 3: Universitatea Cluj - Lapusul Targu Lapus

2017-06-10 19:12:49

În drumul spre accederea în cel de-al treilea eșalon, Universitatea va disputa în dublă manșă un baraj împotriva echipei Lăpușul Târgu Lăpuș, aceasta ...

Fotbal
Victoriosi in finala Cupei Romaniei, faza judeteana. "U" - Catina 7-0

2017-06-10 15:27:25

Universitatea Cluj a câștigat lejer finala Cupei României, faza județeană în meciul împotriva echipei Gloriei Cătina, scor 7-0. În prima parte a meciului, echipa fanion ...

Fotbal
Total voturi: 1511

Va promova Universitatea Cluj la finalul sezonul 2016-2017 in Liga 3?

Da
Nu
Nu stiu


Inregistrare ca suporter
Pentru a-ti confirma contul va fi necesar sa ne oferi un link spre profilul tau de Facebook sau Numele unui veteran din galerie care sa confirme ca te cunoaste!

Campurile marcate cu * sunt obligatorii

Probleme vizualizare site

În cazul în care site-ul nu îl vedeţi aşa cum trebuie, vă rugăm downloadaţi de AICI fontul Calibri şi fişierele din arhivă copiaţi-le în folderul "Fonts" din Windows-ul dumneavoastră (C:\WINDOWS\Fonts)